Verificarea persoanelor carantinate și izolate în dezbatere la IGPR

Contextul generat de efectele pandemiei de coronavirus a făcut ca profesia de polițist să devină tot mai versatilă în condițiile în care legislația incidentă în domeniul prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2 este lipsită de claritate, iar colegii noștri din teritoriu au fost puși în postura să desfășoare activități de verificare a persoanelor carantinate/izolate în baza unor “dispoziții” emise de la nivelul MAI, fără ca activitatea în sine să fie reglementată sau procedurată în vreun fel, astfel încât polițiștii să nu fie puși în situații vulnerabile ce pot fi exploatate prin diverse tertipuri avocățești.

Încă de la începutul transmiterii acestor dispoziții, organizația noastră și-a manifestat poziția cu privire la temeiul legal în baza căruia polițiștii erau nevoiți să desfășoare astfel de activități, mai mult, am prezentat exemple de situații în care efectivele din cadrul Dispozitivului de Ordine și Siguranță Publică erau angrenate în executarea unor astfel de sarcini, în mod exclusiv, care nici măcar nu se regăseau ca indicator de evaluare a activității profesionale. În acest sens, am tras mai multe semnale de alarmă referitoare la situațiile de neclaritate survenite cu ocazia desfășurării unei astfel de activități, ce vizau mai multe aspecte, sens în care exemplificăm:

  • Modalitatea concretă se realizează activitatea de verificare a persoanelor carantinate/izolate;
  • Ritmicitatea desfășurării activității de verificare a persoanelor carantinate/izolate în intervalul celor 14 zile;
  • Modalitatea efectivă de materializare a activității de verificare a persoanelor carantinate/izolate;
  • Modul de contactare a persoanelor carantinate/izolate și actele care se întocmesc în situația în care acestea nu sunt găsite la domiciliu.

În urma prezentării acestor situații pentru care polițiștii din teritoriu nu au primit îndrumări și nu au fost instruiți referitor la modalitatea de acțiune, Federația Publisind la care Sindicatul EUROPOL este afiliat, a fost invitată să participe în data de 13.01.2022, începând cu ora 12:00 la dezbaterile ce vor avea loc la nivelul IGPR unde a fost constituit un grup de lucru cu scopul analizării situațiilor practice care pot apărea cu ocazia verificării persoanelor față de care a fost dispusă măsura carantinării/izolării pentru realizarea unei documentări cât mai ample care să fie ancorată în activitățile concrete desfășurate de polițiști în acest domeniu.

Reiterăm faptul că scopul organizației noastre este acela de a elimina situațiile de vulnerabilitate în care colegii noștri puteau fi puși în contextul existenței unor prevederi legale lipsite de claritate în ceea ce privește modalitatea de realizare a unor activități neprocedurate și pentru care nu au fost instruiți, așa cum era normal de altfel.

Cu privire la dezbaterea ce va avea loc la sediul IGPR, așteptăm să ne trimiteți sugestiile/propunerile voastre pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com pentru a putea fi prezentate de către reprezentantul organizației noastre în cadrul grupului constituit ce are ca scop documentarea activităților concrete pe care polițiștii le pot desfășura cu ocazia verificării persoanelor carantinate/izolate.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Verificarea persoanelor carantinate și izolate în dezbatere la IGPR

Share on facebook
Distribuie

3 răspunsuri

  1. Personal, cred ca este o capcana.Odata ce vor fi acceptate astfel de prostii,se va deschide cutia si pentru alte nastrusnicii iar sefii din minister care nu au aplicat o amenda in viata lor( MULTI doar au incasat) vor avea in viitor un precedent pentru a incarca politistii.Cu cat faci o fisa a postului cu zeci si sute de atributii cu atat rezultatele vor fi mai slabe calitativ.Si cui le ceri? Celor din strada nu celor din birouri,elita,crema politiei nu-i asa?Cred ca ANPC-ul si DSP-ul sunt structurile specializate in domeniul respectarii calitatii produselor sanitare atat cu privire la provenienta acestora cat si in ce priveste materialele din care sunt confectionate.O idee buna ar fi printr-un artificiu legislativ,detasarea politistilor la DSP dar, ce sa vezi ,nu sunt bani de sporuri ca la DSP pentru ca nu-i asa cu politia iesim mai ieftin.La dsp politistul se ocupa strict cu prostii de astea,dar la sectia de politie este moasa comunala,te ocupi de copii,de profesori,de oameni cu probleme la mansarda,de familii cu probleme fel de fel,,de caini,pisici,cai si magari pe bulevarde….ce mai domle.Daca cineva mai gaseste in tara asta o profesie in care exista sarcini de indeplinit multiple ca ale unui agent de ordine publica,va rog sa consemnati acest lucru pe prima pagina a oricaror publicatii .Poftim?Nu ati gasit? Domnule bode,dvs.va pricepeti la masti ca doar v-ati consultat cu Textila Zalau.Cu privire la reforme,da ,sa vezi ce de abtibilduri vor fi la noile uniforme…

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.