Sindicatul EUROPOL a participat la Convocarea Serviciilor de ordine publică

La data de 24 septembrie 2021, între orele 10:00-12:00, ca urmare a invitației Direcției de Ordine Publică adresate Sindicatului Polițiștilor Europeni “Europol”, o delegație a organizației noastre a participat la lucrările ce au avut loc la Cluj-Napoca, în cadrul Centrului de Pregătire a Cadrelor de Poliție “Colina” și care au avut drept scop identificarea unor soluții pentru eficientizarea activităților desfășurate de către polițiștii de ordine publica.

Este de menționat că persoanele desemnate să participe la această întâlnire, sunt polițiști care își desfășoară activitatea în structurile de ordine publică din mediul rural, respectiv mediul urban, pentru a putea prezenta cât mai obiectiv problemele reale pe care le confruntă polițiștii din teritoriu.

Cu ocazia discuțiilor purtate, delegația organizației noastre a prezentat conducerii DOP o situație deja arhicunoscută referitoare la starea precară a sediilor în care polițiștii de ordie publică își desfășoară activitatea, precum și faptul că la acest moment încă există colegi de-ai noștri în teritoriu care nu au primit în dotare veste anti-înjunghiere sau veste anti-glonț.  De notorietate fiind și deficitul de personal care înegistrează creșteri istorice în segmentul stradal și din cauza căruia ne aflăm în postura în care cel puțin în mediul rural există o singură patrulă care trebuie să asigure intervenția la evenimentele semnalate pe raza a 6 comune sau chiar mai mult, fiind înregistrate sute sau chiar mii de ore suplimentare, parte dintre acestea nefiind consemnate de către șefi în registrele special destinate pentru a “nu deranja eșaloanele superioare”

Mai mult, reprezentanții organizației noastre au solicitat o implicare considerabilă pentru îmbunătățirea calității serviciului polițienesc, subliniind importanța realizării unui debriefing în situația identificării unor erori survenite în cadrul intervențiilor în care sunt angrenați polițiștii de ordine publică în vederea identificării unor mecanisme clare pentru aplicarea coerentă a procedurilor de sistem, și de ce nu, transmiterea unor circulare al căror scop să fie reprezentat de completarea sau adaptarea diverselor moduri de acțiune, acolo unde situația o impune.

A fost adusă în discuție inclusiv situația intervențiilor față de bolnavii psihic, iar cu această ocazie directorul Direcției Ordine Publică, comisar șef de poliție Vasile Armașu a fost extrem de vehement dispunând tuturor șefilor de servicii prezenți la convocare că polițiștii de ordine publică nu au dreptul de a însoți bolnavul psihic în ambulață pe perioada transportării acestuia la insitutuția medicală de specialitate, subliniind faptul că prevederea legală care le interzice jandarmilor să intre în ambulanță în vederea însoțirii unei persoane bolnavă psihic este aplicabilă și nouă, polițiștilor de ordine publică. Mai mult, acesta a ținut să sublinieze că polițiștii care își vor asuma însoțirea în ambulanță a unei astfel de persoane, vor fi singurii responsabili în cazul producerii vreunui incident pe perioada transportului.

În ceea ce privește dotarea cu mijloace auto, comisarul șef Vasile Armașu a precizat că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne  se intenționează achiziționarea unui număr consderabil de autoutilitare, dube special destinate polițiștilor de ordine publică, ultimele asemenea autospeciale intrând în dotarea  Poliției Române în anul 2002, care prin designul și compartimentarea specifică permiteau conducerea în condiții de siguranță a persoanelor la sediu cât și desfășurarea activităților curente ce țineau de completarea diverselor acte procedurale.

De asemenea, acesta a menționat faptul că la nivelul Direcției Ordine Publică a fost elaborat un material ce a fost înaintat Ministerului Afacerilor Interne în care se arată importanța dotării polițiștilor cu armament neletal care să poată fi utilizat gradual, în funcție de modul de manifestare al agresorilor, în prezent neexistând în dotarea noastră un element care să poată fi folosit între pistolul cu munție letală și bastonul din cauciuc sau spray-ul iritant-lacrimogen. În acest sens comisarul șef Vasile Armașu ne-a precizat că la nivelul instituției se are în vedere achiziționarea dispozitivelor cu electroșocuri de tip Taser-gun sau pistoale cu bile cu piper.

Referitor la modalitățile de intervenție, acesta ne-a adus la cunoștință că se are în vedere elaborarea unei proceduri care să stabilească  în mod concret și fără echivoc situațiile generale în care pot fi folosite anumite mijloace din dotare, întrucât la nivelul DOP au fost identificate modalități neunitare de abordare în cadrul cercetărilor disciplinare/penale dispuse față de polițiștii care intervin la evenimente, sens în care s-a constatat că ofițerii desemnați cu cercetarea sau procurorii, în cazul efectuării urmăririi penale, au analizat după propriile convingeri când trebuia sau nu folosit pistolul, când trebuia sa nu utilizat bastonul de cauciuc ori spray-ul iritant-lacrimogen.

Apreciem deschiderea manifestată de reprezentanții Direcției de Ordine Publică și sperăm ca demersurile acestora să nu rămână doar la nivel de proiecte ori să întâmpine vreun obstacol din partea vreunuia dintre specialiștii din MAI.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Sindicatul EUROPOL a participat la Convocarea Serviciilor de ordine publică

Share on facebook
Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *