Și agenții se pot înscrie la masterul profesional pentru a deveni ofițeri

Așa cum v-am anunțat în comunicatele anterioare, conform programului de guvernare asumat de Guvernul României, ministrul de interne, Lucian Bode, și-a propus înființarea unor programe de masterat profesional care să perfecționeze resursa umană din MAI similar cu programele care deja se derulează la nivelul celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, scopul inițial al instituției fiind acela de încadra în toamna acestui an aproximativ 50-75 de absolvenți de facultăți cu durata de cel puțin 4 ani (drept, inginerie, medicină veterinară, arhitectură etc) care să fie recrutați pe baza unui interviu și cărora după 1 an să le fie acordat gradul de ofițer.

De notorietate este inclusiv faptul că la acel moment DGMRU, prin chestorul Valentin Minoiu, fost vehement împotriva participării agenților de poliție la acest nou program de masterat afirmând că „ministerul nu are interes la acest moment să fructifice experiența agenților prin acest nou program”. Cu alte cuvinte MAI-ul a lăsat să se înțeleagă că era preocupat cu propria listă de pile, nedorind să fructifice experiența acumulată de agenții de poliție care ar fi putut deveni ofițeri și eventual să ocupe ulterior chiar funcții de conducere în sistem

În cadrul ședinței ce a avut ca obiect înființarea programelor de masterat profesional, în pofida opoziției manifestate de DGMRU, dar și de ”sindicaliști de casă ai MAI” precum Christian Ciocan, care vedea programul de master, în forma inițială supusă dezbaterii, ca fiind cea mai bună soluție de diminuare a deficitului de personal și care nu a fost de acord ca niște simpli agenți de poliție, din rândul cărora fac parte și cei care l-au amendat pentru că a încălcat prevederile Codului Rutier, să participe la programele de masterat profesional, reprezentantul Sindicatului EUROPOL a criticat în termeni duri modalitatea în care conducerea MAI înțelege să respecte dialogul social (VEZI AICI VIDEO) și implicit importanța partenerilor sociali, iar pe proiectul de OUG a formulat următoarele propuneri, pe care le reproducem pe scurt:

  • am solicitat lămuriri cu privire la polițiștii care au absolvit deja un masterat la nivelul Academiei de Poliție, cu aceleași materii care se vor studia și în cadrul masteratelor profesionale;
  • am cerut explicații cu privire la scopul și interesul MAI cu privire la valorificarea experienței și expertizei agenților de poliție prin intermediul acestui masterat profesional ce se dorește a fi introdus ca nouă formă de accedere în corpul ofițerilor, precizând că există o discriminare crasă în ceea ce îi privește pe agenții de poliție care ar fi putut urma programul de master decât prin demisie sau suspendarea raporturilor de serviciu;
  • am cerut totodată să se elimine diferența de tratament între polițiștii care urmează Academia de Poliție la forma de învățământ la distanță și să li se acorde la absolvire gradul profesional similar colegilor de la  frecvență redusă;
  • am solicitat ca prin acest proiect de OUG să se elimine și discriminarea creată agenților de poliție care au trecut în corpul ofițerilor anterior intrării în vigoare a OUG 53/2018.

Deși demersurile noastre au fost criticate de eminențe precum comisar șef Christian Ciocan ce ocupa funcția de director al Unității de Politici Publice din cadrul MAI la acea vreme, astăzi ne aflăm în situația în care putem discuta despre un Regulament la nivelul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” care privește modul de organizare și desfășurare a concursului de admitere la programele de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție în domeniul Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice. 

Elementul de noutate, comparativ cu forma propusă anul trecut, este reprezentat de faptul că MAI-ul a acceptat propunerea organizației noastre de a permite agenților de poliție să acceseze programul de master, participarea la cursuri efectuându-se fără a mai fi nevoie ca aceștia să demisioneze ori să-și suspende activitatea, urmând a beneficia de plata salariului, însă fără sporuri, pe perioada în care urmează cursurile programului de masterat profesional, așa cum prevede art. 57 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017.

Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor și în alte situații

Articolul 57

(1) Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituțiilor de învățământ superior, cu acordul și în interesul autorităților sau instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut și de gradații, precum și de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituția de învățământ, cu excepția soldei de comandă/salariului de comandă, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează cursuri de carieră și nivel, precum și alte activități de perfecționare sau formare continuă beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, de gradații și de celelalte drepturi salariale avute, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

 

Pentru anul universitar 2022 – 2023, sunt scoase la concurs un număr de 75 de locuri, repartizate conform Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, iar la absolvirea programului de master, absolvenții sunt repartizați în cadrul structurilor Poliției Române, potrivit nevoilor beneficiarului.

La concursul de admitere pot participa absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai învățământului superior de lungă durată și absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai programelor de studii universitare de licență cu minimum 240 de credite de studiu transferabile, recrutarea candidaților realizându-se de către structurile de resurse umane  aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, în raport de domiciliul/reședința înscrise în actul de identitate.

Cererile de înscriere la programul de master profesional se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa unității de recrutare, în perioada 19-31 august 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, iar în ceea ce privește constituirea dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate la sediul unităților de recrutare, în format fizic, până la data de 11 septembrie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, așa cum rezultă inclusiv din Dispoziția Directorului General al Direcției Generale Management Resurse Umane nr. II/12947 din 18.08.2022.

Cu această ocazie le urăm succes tuturor celor ce doresc să urmeze cursurile programului de master profesional din cadrul academiei de poliție, iar pentru orice nelămurire vă stăm la dispoziție, putând să ne contactați pe canalele deja cunoscute, Facebook sau adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com.

CONSULTĂ AICI REGULAMENTUL DE ADMITERE LA PROGRAMUL DE MASTER PROFESIONAL!

CONSULTĂ AICI DISPOZIȚIA DGMRU NR. II/12947/18.08.2022!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Și agenții se pot înscrie la masterul profesional pentru a deveni ofițeri

Distribuie

15 răspunsuri

    1. Privitor la tematică și bibliografie… Drept penal-partea specială grilele vor fi elaborate asemenea examenului final de la Academie (speță pe infracțiune) sau stric pe ceea ce este consemnat în Codul Penal?!…???
      Pare a fi în coadă de pește acea frază în care domnii ce au elaborat tematică și bibliografia au spus cu bold ,, se pot studia și alte cele ce au legătură cu tematica…,,

  1. Buna ziua unde pot depune și eu pentru în scrierii la academia de poliție vă mulțumim frumos

  2. Bună ziua !Am o întrebare …. există o limită de vârstă pentru înscrierea la programul de master?

  3. Bună ziua! Dar subofițerii cu statut militar (jandarmi, pompieri) pot urma studii universitare în instituții din domeniul apărării și sa și păstreze gradul militar și pe timpul studiilor. Nu în ultimul rând să beneficieze și de drepturile bănești asa cum este prevazut și în legea salarizării secțiunea 6 art. 157?

  4. Domnilor de la sindicat!!!!!
    Este corect ca un student sa stea 3 sau 4 ani in Academia de Politie si alti sa stea 1 an la master si apoi sa devina politist? Dupa doar 1 an!
    Cum credeti ca privesc aceei studenti care sunt in academie?
    Pai in cazul acesta nu va mai fi concurenta la Academie de Politie, ce rost are sa stai 3 sau 4 ani in academie cand poti foarte simplu sa faci o Facultate civila, unde e mai lenjer, ai unde sa stai, cursuri mai usoare si dupa dai examen la Masterul Profesional si gata ai devenit politist:)))
    Repet!
    acest master ar trebuie facut doar pentru agenti de politie care au experienta cel putin 5 ani vechime in MAI si in acest fel o sa ai ofiteri bine pregatit care pot sa se descurce singuri.
    Va multumesc!

    1. Domnule, Sorin, sunteti cumva agent de politie sau aveti copil in aceasta functie ?
      Vi se pare nirmal sa stea 6 luni in scoala si sa foe capabil sa fie ofițer ?
      Va asigur ca sunt mult mai capabili cei care au facut o facultate de lunga durata in cadrul civil, deoarece, repet, este o facultate cu 240credite, decat cei care au stat 6 luni pe bancile unei soli postliceale, fie ea si in regim militar.

  5. Propunerea privind OUG 53/2018 nu se va materializa niciodata.E un subiect mort si ingropat, din moment ce parlamentul a respins de doua ori aceeasi initiativa.Dar daca totusi insistati mergeti pana la capat si solicitati si drepturile banesti aferente.

  6. va rugam, în numele candidaților la masterul profesional organizat de Academia de Poliție AIC București, agenți de poliție în activitate, să faceți o solicitare/propunere către DGMRU din MAI din care sa reiasă eliminarea fișei medicale cadru tip incadrare pentru agenții de poliție în activitate, care trebuie completată contracost (alternativa fiind adeverință a medicului de unitate cu apt/inapt) și eliminarea probelor sportive, traseului aplicativ întrucât polițiștii activi sunt considerați apt din punct de vedere al aptitudinilor sportive, fiind testați anual de Serviciul Pregatire Continuă al unitatii de proveniență cnf prev Ordinului MAI 154/2004 priv activitățile de educație fizica și sport în MAI, scutindu-se astfel cheltuieli de organizare, altele.

  7. Pun și eu o întrebare , cei care avem master și tot ce trebuie, dar nu la academie ,exemplul meu lucrez pe tehnic la IGPR am master la Politehnica pe domeniul tehnic

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută