Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt nominalizați polițiștii care beneficiază pentru sporul pentru  “lucrări de excepție și misiuni speciale” sau cum spun polițiștii „salariu de excelență”. Indicatorii de performanță pentru acordarea acestui spor salarial  sunt destul de relevanți pentru nominalizarea polițiștilor care au avut o activitate complexă, însă, acest lucru nu s-a întâmplat și la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, unde chiar  însuși chestorul Ioan Buda  a dispus  ca acest spor să se acorde personalului care a participat la paradă de 1 decembrie.

Ne exprimăm tot respectul și admirația față de toți cei care au participat la parada de 1 decembrie,însă nu putem să fim  și de acord ca acest spor salarial să fie acordat pentru această activitate. Există foarte mulți polițiști de frontieră din cadrul IGPF care au avut o activitate complexă, s-au detașat prin rezultate remarcabile și demne de apreciat, însă aceștia vor primi cel mult o mulțumire verbală sau o diplomă pe o coală A4 cu sincere felicitări.

Dacă până acum, cei privilegiați în acordarea acestui spor erau șoferii  și secretarele șefilor, ei bine, anul acesta vor fi premiate cele mai frumoase zâmbete din cadrul Poliției de Frontieră. Probabil că anul viitor fi nominalizate pentru salariu de excelență cele mai bune poale-n brâu sau cele mai bune gogoși cu ciocolată. Dacă, cu o floare nu se face primăvară, nici cu un zâmbet nu se poate  face performanță la poliția de frontieră.

În timp ce Carmen Dan măcar  s-a implicat pentru premierea  polițistului  Dan Ciprian Sfichi din cadrul Servciul Acțiuni Speciale Suceava  care a fost grav rănit în timp ce se află într-o misiune specială de capturare a unui traficant de droguri, dl chestor Ioan Buda a dispus acordarea acestui spor celor mai frumoase zâmbete din Poliția de Frontieră Română.

Noi îl “felicităm” pe dl chestor pentru alegerea făcută și îi aducem la cunoștință că poliția de frontieră este o instituție care trebuie să promoveze polițiștii cei mai valoroși cu rezultate deosebite. Stăm și ne întrebăm cum stimulează dl chestor Ioan Buda performanța  și concurența în Poliția de Frontieră. Ne aflăm în fața unei situații destul de ridicole în care banii publici sunt distribuiți în mod iresponsabil și neprofesionist doar pentru a satisface o  promisiune a inspectorului general.

Am înaintat o adresă și către Ministerul Afacerilor Interne în care ne-am exprimat dezacordul față de această practică mai puțin ortodoxă și în care am solicitat măsuri ferme din partea doamnei ministru față de acest aspect. Rămâne de văzut daca Carmen Dan agreează astfel de practici, măcar să știm să le spunem polițiștilor să nu se mai obosească să marcheze rezultate importante pentru că în aceste condiții nu are rost.

 

Viitorul ne aparține !

Echipa Sindicatului Europol

 

 

 

 

 

 

 

 

 

         

 

Sindicatul EUROPOL: Șeful Poliției de Frontieră a plătit ”salariile de excelență” în funcție de cât de frumos zâmbești

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.