Ședință la Poliția Capitalei pe problemele polițiștilor

În urma invitației transmise de către cms. șef Bogdan Berechet, directorul general al DGPMB, în data de 25.08.2020 a avut loc o ședință de dialog social între reprezentanții Sindicatului EUROPOL și echipa manageriale a DGPMB. Scopul declarat al întâlnirii l-a constituit intenția directorului general de a cunoaște, direct de la sursă, problemele cu care se confruntă polițiștii.

Delegația Sindicatului EUROPOL a fost constituită din președintele organizației și lideri ai filialelor din cadrul DGPMB, care au acoperit toate specialitățile. Din partea DGPMB, alături de dl. cms. șef Bogdan Berechet, a fost prezent Ionuț Dragomir, director adjunct pe zona logistică, reprezentanți ai structurii financiare, cabinet și juridic.

Printre problemele cele mai importante ridicate de reprezentanții organizației noastre s-au aflat:

  1. Modificarea Disp. Directorului DGPMB nr. 13989/08.10.2019, prin care sunt stabilite categoriile de personal care pot beneficia de sporuri salariale asociate activităților ce intră sub incidența procedurii de cercetare a locului faptei, precum și a activităților derivate în cadrul procesului judiciar în care aceștia sunt angrenați, în sensul includerii tuturor polițiștilor din structurile de ordine publică, brigadă rutieră, acțiuni speciale și toți ceilalți polițiști operativi care se pot afla în aceste situații de risc de contaminare ca urmare a primelor măsuri luate la fața locului sau a situațiilor în care acordă primul ajutor sau interacționează cu persoane infectate. În acest sens am reiterat solicitarea noastră realizată prin adresa nr. 1710 din 18.02.2020 și în urma căreia nici până la acest moment nu a fost modificat actul administrativ pentru a elimina situațiile discriminatorii. Directorul general ne-a comunicat că este de acord cu aceste modificări și în acest sens va întruni o nouă comisie de analiza în luna septembrie pentru ca din 01.10.2020 aceste sporuri de risc de contaminare să fie acordate tuturor polițiștilor operativi.
  2. Am sesizat nerespectarea Ordinului MAI 154/2004 privind pregătirea fizică a polițiștilor, dar și lipsa timpului alocat pentru pregătirea profesională. Acest dezinteres al șefilor cu privire la organizarea și permiterea polițiștilor de a efectua cele 6 ore/săptămână de pregătire fizică din timpul programului generează sincope în intervențiile și procedurile de imobilizare pe care le realizează. De asemenea, faptul că nu mai sunt organizate sesiuni de pregătire profesională provoacă carențe în modul de aplicarea a legii. Propunerea noastră a fost în sensul în care, în lipsa unui cadru organizatoric la nivelul secției/sectorului, să li se permită polițiștilor să efectueze pregătirea și la sălile de sport unde aceștia și-au achiziționat abonamente din contribuție personală. Cu privire la aceste aspecte, dl. Berechet ne-a asigurat că se va apleca mai mult pe această problemă pentru a determina șefii de secții să permită polițiștilor să realizeze pregătirea fizică de 6 ore/ săptămână și ne-a asigurat că va încerca să identifice variante în care pe zona de pregătire profesională, polițiștii să participe și la cursuri de prim ajutor, atât de necesare.
  3. Am sesizat organizarea deficitară a activității polițiștilor de ordine publică și proximitate, prin includerea acestora în diferite „filtre rutiere” în condițiile în care aceștia nu sunt desemnați polițiști rutieri. Am fost asigurați că se va solicita șefilor de secții să nu mai organizeze astfel de filtre decât dacă se impune în mod obiectiv și de asemenea să fie nominalizați în aceste dispozitive exclusiv agenți care au calitatea de polițiști rutieri.
  4. Am ridicat problema riscurilor la care se expun polițiștii care intervin la cazurile de bolnavi psihic, și faptul că în lipsa unor proceduri clare cu privire la acțiunile pe care trebuie să le desfășoare agenții, aceștia ajung să urce în ambulanță împreună cu bolnavul psihic, să imobilizeze și să aplice cătușele în cazuri în care această măsură poate crea vătămări pacientului sau să piardă ore întregi pe holurile unității de primiri urgențe până se realizează triajul și este condus la secția de psihiatrie. Directorul General a recunoscut nevoia stabilirii unor proceduri aplicate și și-a arătat susținerea pentru demersul nostru către IGPR, pentru clarificarea acestor situații.
  5. Am sesizat încălcări ale dreptului la repaus a polițiștilor, în special al agenților de poliție de pe raza secțiilor, care sunt planificați în serviciu fără să li se acorde repausul săptămânal în zile consecutive, fără să existe 16 ore între 2 schimburi și fără a fi emise în prealabil dispoziții scrise pentru efectuarea de ore suplimentare. Am propus și variante alternative de planificare a polițiștilor de ordine publică în schimburi de 12 ore, mai ales în contextul pandemic actual, care pot preveni infectarea întregului colectiv și asigură o perioadă de odihnă mai mare polițiștilor. Directorul general a solicitat să îi prezentăm punctual situațiile pentru a decide în consecință.
  6. Am sesizat abuzuri cu privire la situațiile în care polițiștii sunt forțați să efectueze alte sarcini față de cele menționate în fișa postului. Ne-am referit în special la polițiștii de ordine publică, proximitate și investigații criminale, care asigură escorte însă nu au astfel de atribuții în fișa postului. În acest sens, am propus ca această activitate să înceteze, sau dacă nu există personal suficient din cadrul structurilor de reținere și arestare preventivă, să se procedeze la modificarea fișei postului și să se acorde corespunzător sporul de 5% pentru escortă. De asemenea, am sesizat că luptătorii SAS sunt nevoiți, prin rotație, să efectueze atribuții de control-acces la nivelul unității, deși această atribuție trebuie asigurată prin polițiștii din cadrul serviciului cabinet. Directorul general a admis că nu se poate asigura escorta decât cu sprijinul polițiștilor de judiciar, op, proximitate, însă va dispune analizarea posibilității de a modifica fișele de post ale acestora pentru a le acorda sporul de escortă de 5%. În privința SAS, a dispus să se identifice cât mai repede polițiști din cadrul serviciului cabinet pentru ca luptătorii să nu mai fie în situația de a îndeplini ei aceste sarcini.
  7. Am sesizat dezinteresul manifestat de polițiștii cu funcții de conducere în situațiile existenței unor cazuri confirmate COVID19, prin aceea că nu se implică pentru a se asigura că toți contacții sunt trimiși în izolare, că sunt dezinfectate spațiile sau să ia măsuri pentru ca polițiștii să interacționeze cât mai puțin. De asemenea, am avut probleme cu privire la acordarea concediilor medicale pentru perioadele de izolare. Responsabilitatea este pasată de la medicul de familie al unității către DSP și invers, ajungându-se la situații în care polițiștii să fie nevoiți să-și folosească concediile de odihnă pentru a acoperi perioada celor 14 zile. Directorul general a precizat că siguranța polițiștilor este deosebit de importantă pentru dumnealui și ne roagă să îi sesizăm toate aceste situații pentru a interveni punctual.
  8. Legat de problemele logistice, am sesizat faptul că după discuția de la începutul anului, în care am dovedit cum polițiștii sunt nevoiți să facă chetă pentru a strânge bani de reparații pentru autospeciale, au dispărut multe dintre aceste situații, însă există încă șefi care atunci când primesc rapoarte din partea polițiștilor cu privire la defecțiunile autospecialelor, aceștia îi pedepsesc planificându-i în patrule pedestre. Mai mult, am sesizat problema lipsei de mentenanță a aparatelor de aer condiționat, care nu au mai fost servisate de ani de zile. Nu în ultimul rând, am cerut să fie luate măsuri pentru ca „autospecialele” care urmează să fie casate, sunt într-un stadiu de degradare avansat și nu mai pot fi folosite, să fie ridicate din curțile secțiilor de poliție. Cu privire la aceste aspecte, directorul general a condamnat astfel de practici și încurajează ca polițiștii să sesizeze în scris problemele pe care le constată în utilizarea autospecialelor, iar în privința celorlalte chestiuni de natură logistică, în cursul săptămânii viitoare vom avea o discuție cu directorul general adjunct Ionuț Dragomir, pentru a identifica soluțiile cele mai bune.
  9. Am sesizat problema decontării asistenței juridice în cazul polițiștilor care au fost victime ale infracțiunii de ultraj și cărora nu li s-a decontat sumele pe care aceștia le-au plătit din contribuție personală. Toată această situație este cauzată de interpretarea eronată a membrilor comisiei care analizează aceste cereri și care consideră, contrar prevederii art. 28 alin. (1) lit. o din Legea 360/2002, că nu pot beneficia de această decontare în lipsa modificărilor Ordinului MAI 9/2009. Directorul general a precizat că va reanaliza situația și va solicita alocarea de fonduri pentru plata onorariilor achitate de polițiștii care au avut calitatea de părți vătămate în dosarele de „ultraj”. Este o bătaie de joc la adresa colegilor care și-au riscat viața în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au ajuns să fie vătămați iar când vine vorba despre sprijinul legal, instituția le întoarce spatele.
  10. Am sesizat nerespectarea prevederilor emise la nivelul DGPMB cu privire la portul uniformei la Brigada Rutieră, în sensul că li s-a interzis polițiștilor, în mod nelegal, să poarte tricoul de culoare albă, asta doar pentru că sunt șefi din IGPR și MAI care vor să îi vadă în intersecții la 400 cu cămașă călcată, pantaloni la dungă și pantofi de piele. De asemenea, am vorbit și despre dubla măsură, în sensul că unii șefi poartă tricoul alb iar la rândul lor le impun subalternilor să iasă în stradă la cămașă. Directorul general a menționat că modul de aplicare trebuie să fie unitar, în sensul că întregul personal poartă cămașa sau tricoul.
  11. Nu în ultimul rând, am sesizat modul de abordare a solicitărilor colegilor care vor să se mute. Nu de puține ori am asistat la situații în care unui polițist nu i s-a aprobat mutarea nici după 5 rapoarte invocându-se lipsa de personal, în timp ce, în același interval, alți colegi de-ai lui s-au mutat la prima solicitare. Trebuie să încetăm să mai îndemnăm polițiștii să apeleze la pile, cunoștințe și relații și să se realizeze analize obiective cu privire la motivele invocate pentru mutare. Este clar că vorbim despre un deficit de personal consistent, însă în rândul acestor colegi există și probleme sociale, de sănătate, familiale care nu necesită amânare și asupra cărora, șefii trebuie să se aplece. Directorul general ne-a precizat că a constatat la rândul său astfel de situații pe care le-a corectat și ne-a asigurat în continuare că analizează cu maximă obiectivitate aceste solicitări, în așa fel încât să urmărească și interesul instituțional, dar și nevoia polițiștilor.

Apreciem inițiativa organizării întâlnirii și interesul manifestat pentru problemele polițiștilor, pentru că numai pe baza unui dialog social constructiv putem să identificăm soluții eficiente.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

 

 

 

Sindicatul EUROPOL: Ședință la Poliția Capitalei pe problemele polițiștilor

Distribuie

8 răspunsuri

  1. Domnilor sindicaliști toată stima pentru ce întreprindeți in vederea apărării drepturilor polițiștilor,dar aș vrea să știu și eu,pentru drepturile polițiștilor pensionari exista sindicat?

  2. Adică nimic nou sub soare.
    La punctul 10 mi se pare de-a dreptul peste stângul :D. De exemplu, eu doresc sa vin în tricou iar colegul în cămașă. Cum facem? Măi, oameni buni, tinuta de ordine publică trebuie înlocuită cu o ținută sport și totodată tactică, asa cum există în alte țări. Această ținută poate fi compusă din pantaloni de vară (chiar tip Bermude, cum au grecii), încălțăminte sport, tricouri și șapcă de vară, cu precizarea că kkt-ul de șapcă nu este obligatoriu a fi purtat! Peste aceste haine se pot aplica buzunare/sau alte dispozitive pentru pistol și celelalte dotări necesare.
    Ținuta compusa din pantaloni,pantofi, cămașă, sa fie folosită în munca de birou. Cascheta, sacoul….in timpul unor activități festive (reale! Nu bilanțuri și alte ședințe tip Ceaușescu).
    Revenind la timuta OP/circulație, în situația data de mine mai sus, nu va mai fi necesară o “înțelegere amabilă” între polițiști.

  3. Vad ca ati inceput si dumneavoastra sa stergeti postarile care pun punctul pe I asa cum fac celelalte sindicate. In cele 11 puncte discutate foarte importante printre care pregatirea fizica, portul tinutei sau decontarea asistentei juridice, ati uitat sa vorbiti tocmai de salarizare, sporul Covid sau OUG 75 care asa cum v-am spus nu se va aplica corespunzator…..Va felicit ca o luati pe urma Snppc, Diamantul sau Snap…..

    1. Buna ziua. In primul rand asigurati-va ca apasati pe butonul ADAUGA COMENTARIU dupa ce il scrieti. In al doilea rand, va rugam sa observati ca sedinta de dialog social s-a desfasurat la nivelul Politiei Capitalei, după cum scrie ți în material, adică la nivelul unui ordonator terțiar de credite. Pe cale de consecintă, chestiunile pe care le ridicati dvs nu sunt de competenta unui ordonator tertiar de credite, pentru ca nu directorul general al Poliției Capitalei poate acorda drepturi salariale precum sporul de COVID. E important să înțelegeți mecanismul legii, înainte de a formula opinii. Va multumim pentru interesul manifestat.

      1. Buna seara! In primul rand vreau sa va aduc la cunostinta ca stiu foarte bine mecanismul legii. Nimeni nu v-a cerut ca la sedinta amintita sa obtineti mariri salariale, dar cand nu deschizi nici macar subiectul despre acest lucru si mai importante sunt orele de pregatire fizica,,portul tinutei sau decontarea asistentei juridice,, inseamna ca aveti o problema de perceptie a nevoilor reale ale angajatilor.
        Salarizarea precara este cea mai importanta problema cu care ne confruntam si care ne afecteaza pe toti de la primul pana la ultimul salariat. In schimb, problemele enumerate de dvs sunt chestiuni care afecteaza punctual o mica parte dintr-o colectivitate, grup,subunitate, sau inspectorat(nici macar o arma).si care se pot rezolva foarte usor ..De aceea, ma asteptam sa discutati pe larg despre punerea in practica a OUG 75, mai ales ca v-am adus la cunostinta ca la nivelul DGPMB si poate si in tara, nu se va aplica corespunzator(nu s-a luat in calcul actualizarea sporului de pericol) in conditiile in care la salariul pe luna septembrie se vor pune in plata. Nu este nicio problema si ne ramane deschisa calea instantelor judecatoresti…..Va multumesc pentru faptul ca ati raspuns si va apreciez demersurile, dar in opinia mea puteti obtine mult mai multe lucruri pozitive pentru oamenii pe care ii reprezentati. Mult succes!

        1. Cand participam la sedinte, propunem subiecte care sunt in competenta conducatorului unitatii. Pe aplicarea OUG 75 am intervenit punctual pentru toate situatiile in care am fost sesiati de politisti. Cu privire la sporul de pericol, acesta se acorda la nivelul maxim, de 30% pentru politistii operativi.

          1. Multumesc pentru raspuns!
            Sporul de pericol ar trebui sa se acorde la nivelul maxim pentru politistii operativi.
            Asa cum v-am comunicat, eu am vorbit de doua ori zilele trecute cu lucratori din cadrul DGPMB- Serviciul Financiar, care m-au asigurat ca acest spor nu s-a luat in calcul si nu s-a actualizat.
            Vom vedea peste cateva zile cine a avut dreptate…..

Dă-i un răspuns lui iulia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută