Ieri, începând cu ora 09.00, la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a avut loc o ședință de dialog social între reprezentanții instituției și Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol. Întâlnirea a vizat aspecte ce țin de echipamentele de lucru ale polițiștilor de frontieră, cât și de drepturile și interesele acestora, printre care amintim:

  • dotarea logistică la nivelul structurilor subordonate;
  • dotarea polițiștilor cu noua uniformă;
  • planificarea polițiștilor de frontieră in libere/recuperări;
  • mutarea polițiștilor de frontieră la și de la ITPF Iași;
  • participarea polițiștilor la misiunile  Frontex;

Pentru repararea autospecialelor de poliție, institiuția se află în faza de semnare a contractelor cu firme de profil pentru județele Galați, Iași si Botoșani, la Vaslui fiind deja perfectat contractul. În acest moment sunt multe autospeciale care se află în stadiul de casare, acestea fiind scoase din uz. Banii sunt alocați pentru repararea autospecialelor în funcție  și de costul acesteia,

Am sesizat de asemenea și aspecte ce țin de înlocuirea elememtelor de uniformă care au avut defecte/au prezentat urme de degradare. Deși acestea au fost înlocuite, timpii de așteptare au depășit chiar și 6 luni.Vom sesiza în acest sens structura ierarhic superioară (IGPF) pentru a lua legătura cu firmele contractantre, astfel încât termenele să fie reduse.

Am propus totodată aprobarea rapoartelor de mutare la și de la ITPF Iași în condițiile în care la începutul lunii viitoare, promoția 2025 a Spapf Oradea va fi repartizată cu precădere la frontiera externă. Chiar dacă deficitul de personal e destul de mare la nivelul structurilor poliției de frontieră, promoțiile de agenți de poliție vor putea ajuta la concretizarea mutărilor polițiștilor între unități.

În același  timp, am propus ca polițistii care participa la misiunile Frontex să fie selectați prin rotație, astfel încât să nu se mai creeze situații în care unii dintre aceștia nu participă deloc, iar alții sunt selectați anual, aplicându-se în mod echitabil procedura de sistem care reglementează participarea la astfel de misiuni.

Planificarea polițiștilor de frontieră în recuperări pentru orele suplimentare acumulate a fost un alt subiect de discuție. Odată  cu intrarea în vigorare a OUG 160/2025, la unele structuri teritoriale ale instituției se intelesese greșt faptul că actul normativ ar crea obligația planificării recuperărilor în weekend. Acest aspect a fost clarificat, existând doar obligația de a nu se depăși plafonul de 40% din numarul  orelor care alcătuiesc norma lunară de lucru, cât și o planificare echilibrată.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

 

 

 

Sindicatul EUROPOL: Ședință de dialog social la Poliția de Frontieră Iași

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.