Se stabilesc normele de aplicare a Deciziei 51

Mâine, 03 iulie 2020, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, va avea loc Comisia de dialog social convocată ca urmare a modificărilor ce urmează a fi aplicate Ordinului MAI S7/2018 care reglementează aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizare.

Obiectul discuțiilor vizează în mod direct modul de aplicare a Deciziei ÎCCJ 51/2019 ratificată de OUG 75/2020. Vom putea avea astfel primele răspunsuri cu privire la modalitatea în care înțelege MAI-ul să aplice aceste prevederi, respectiv orizontul de timp în care se vor plăti drepturile restante, atât cele din urmă cu 3 ani, pentru perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2020, cât și cele care vor fi acordate retroactiv din ianuarie 2020 pentru viitor.

Având în vedere caracterul clasificat al Ordinului MAI S7/2018 nu putem reda propunerile înaintate de către MAI, însă putem să precizăm faptul că organizația noastră a transmis un punct de vedere cu privire la două aspecte ce necesită clarificări suplimentare:

  • Suma compensatorie reprezentată de sporul de studii superioare – am solicitat să se realizeze o evidență cu toți agenții de poliție care au beneficiat de sporul de studii superioare până în 2009, pentru a fi evidențiate specialitățile studiilor superioare absolvite, astfel încât, toți cei care astăzi au diplome de licență în domenii similare, să beneficieze și ei de același tratament. Am observat că există tendința limitării acordării acestor drepturi prin raportare la domeniul studiilor absolvite, fără să se facă o raportare la domeniul studiilor pentru agenții care deja au în plată acest spor.

  • Stabilirea nivelului maxim al funcției pentru agenții și ofițerii de poliție – am solicitat eliminarea „funcțiilor” inferioare, cum sunt spre exemplu cele de agent 4, 3, 2, 1, și plata tuturor agenților de poliție pe funcția maximă de agent principal, pentru cei care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și au fișa postului identică. Știm foarte bine că există această inechitate salarială în ceea ce privește funcțiile pe care le ocupă polițiștii care desfășoară aceleași activități, însă coeficientul de ierarhizare este diferit. Astăzi nu se mai justifică să existe funcții diferite la nivelul unor structuri unde atribuțiile nu pot fi diferențiate. Aici vorbim de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și alte structuri operative.

În urma întâlnirii, vom reveni cu toate detaliile pentru corecta informare a polițiștilor. În situația în care apreciați că există și alte observații pe marginea modului de aplicare a Deciziei 51, respectiv a OUG 75/2020, nu ezitați să ne scrieți pe oricare dintre canalele de comunicare sau pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Se stabilesc normele de aplicare a Deciziei 51

Distribuie

2 răspunsuri

  1. De la 01.07.2020 sunt pensionar.Am beneficiat de 75 din salariu deoarece am copil mic.acum financiaru spune că nu stiu daca imi intra la pensie cu toate că au fost băgați în bratul majorat mi s-a luat impozit pe ei si mi a fost mărită și pensia alimentara pe care o plăteam. Intra sau nu in calcularea pensiei?

  2. Aceeași întrebare legata de cei, 75%.
    Nu vad baza legala care ar duce la acest, sa nu se ia în calcul.
    LG. 223 spune clar 85% din salariu brut, iar ordonanta de limitare, media veniturilor nete a sase luni din ultimii cinci ani.
    Nici în ordonanta care reglementeaza plata indemnizației, de fapt majorarea salariala, ca asa scrie, indemnizație este ptr. cei care au stat acasă și au primit cei 75%, nu scrie nicăieri ca aceasta suma nu ia în calculul a “ceva”. Dincontra, scrie clar ca aceasta suma este supusa impozitării potrivit legii.

Dă-i un răspuns lui Lita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută