Se modifică uniforma polițiștilor

În data de 22.04.2020, Direcția Generală Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a trimis structurilor din subordine, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea H.G. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști, pentru a comunica  propuneri și observații pe marginea acestui draft până la data de 04.05.2020.

 

Care este situația actuală?

  • există diferențe între structura normelor de echipare pentru ofițeri și pentru agenții de poliție în ceea ce privește cantitatea de articole ce se asigură, cât și durata de folosință, deși aceste articole sunt confecționate din aceleași materii prime și sunt folosite pentru aceleași activități;
  • în cadrul normelor de echipare sunt prevăzute articole de echipament care nu permit introducerea în procesul de confecționare al acestora a unor materiale cu proprietăți adaptate la specificul misiunilor,  pentru care se evidențiază următoarele denumiri de articole: pantaloni de tercot, pulover cu anchior, scurtă pentru iarnă cu mesadă și guler din blană naturală, pantofi din piele pentru vară;

Care sunt schimbările preconizate:

  1. sancționarea contravențională a persoanelor fizice sau juridice care produc sau comercializează articole de echipament sau însemne distinctive din compunerea uniformelor de poliție, în afara procedurilor legale de achiziție publică;
  2. stabilirea unei structuri unice a normelor de echipament, atât pentru ofițeri cât și pentru agenții de politie;
  3. flexibiliatea cadrului normativ, astfel încât articolele de echipament să poată fi confecționate din materiale cu proprietăți termice superioare care să contribuie la creșterea confortului în purtare;
  4. stabilirea duratei de folosință a uniformelor pentru elevii școlilor de poliție ca inventar de unitate, pentru a putea fi corelată cu durata de școlarizare, astfel încât echiparea elevilor din  anul I să se realizeze cu echipament nou;
  5. introducerea unor articole de echipament specific care să asigure confortul termic și protecția efectivelor participante la misiuni interne și internaționale;

Conform proiectului de act normativ, modificarea culorilor, denumirii sau a duratei de utilizare pentru unele articole de echipament, precum și pentru înlocuirea materiilor prime utilizate în confecționarea unora dintre acestea, nu implică cheltuieli suplimentare peste normele de echipare existente.

 

Pentru producerea sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor elemente de  echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformei polițiștilor de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne, constituie contravenție și se va sancționa cu amendă contravențională de la 10.000 la 50.000 lei.

În zilele care urmează, după consultarea cu structurile din subordine, Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să pună și în transparență decizională acest proiect de act normativ cu incidență asupra polițiștilor, având în vedere că în această perioadă a stării de urgență a eliminat din start orice formă a dialogului social. Așteptăm să ne transmiteți propunerile și sugestiile cu privire la aceste modificări, fie pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com, fie  direct pe pagina de facebook Sindicat Europol.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Se modifică uniforma polițiștilor

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Pe principiul ca Uniforma e purtata doar de cei care isi desfasoara activitatea in comunitate ( de la Rutiera /Ordine Publica/DRPCIV… si altele asemenea, uniforma sa fie una conforma -materiale de calitate, cu accesoriile gandite in asa fel incat sa poti adapta un toc de pistol la orice tinuta de serviciu. Si, pentru ca exista deja discutii dese pe aceasta tema, sa nu se mai permita achitarea contravaloarii ci sa se asigure doar furnizarea echipamentul ( tinuta). Sa vad cine se apuca sa vanda unforme😁…

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută