După degringolada de săptămâna trecută când Ministerul Afacerilor Interne își propusese radierea celor aproximativ 20.000 de posturi vacante existente la nivelul structurilor subordonate și ducerea instituției în colaps, cât și după ce organizația noastră a contracarat vehement această inițiativă prost elaborată, astăzi, Camera Deputaţilor a decis că pe durata stării de alertă, se vor putea desfăşura concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din învăţământ, sănătate, sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, autorităţile administraţiei publice locale, Parlament şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale prin modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Conform modificării aduse actului normativ, ”pe durata stării de alertă se pot desfăşura şi concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, didactice auxiliare, pentru posturile din instituţiile care fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene şi instituţiile din subordinea sau coordonarea acestora, Parlamentul României, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Inspecţia Judiciară, din structurile cu sau fără personalitate juridică care derulează programe cu finanţare din fonduri nerambursabile, europene şi naţionale, precum şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ”.
Ei bine, se pare că la nivelul Parlamentului s-a înțeles ca e nevoie stringentă în această perioadă a pandemiei în domeniile sensibile de activitate și cu 234 voturi pentru, legea a fost modificată. Având în vedere această modificare, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne organizarea în regim de urgență a concursurilor pentru trecerea agenților în corpul ofițerilor pentru ocuparea celor peste 2000 de posturi pe care ministrul Vela le anunța la sfârșitul lunii mai (ordine publică, rutieră, crimă organizată, poliție de frontieră și imigrări). Totodată ar mai trebui organizate concursuri și pentru ocuparea funcțiilor de conducere prin împuternicire de clientela politică cărora le expiră mandatul. Vă ținem la curent cu evoluția acestei situații și pentru orice alte neclarități, nu ezitați să ne contactați.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
6 răspunsuri
Pentru aceste posturi aplica doar absolventi ai institutiilor de profil sau si “civili”?Multumesc!
De la vorbe la fapte este drum lung și anevoios! Se tot discută dar rămîne tot în fază de proiect.
Oare se fac incadrari directe și din sursa externa? Mulțumesc anticipat!
De la vorbe la fapte este cale lungă! Se tot fac comentarii dar nu se concretizează nimic.
Când se fac înscrierii la poliția de frontieră
Buna ziua,
va rog sa-mi spuneti cand se preconizeaza sa se scoata posturi de ofiter la concurs.
Am vazut ca la ANP-ul a scos posturile pentru operativ urmand ca in viitorul apropiat sa anunte si celelalte posturi.
Va multumesc anticipat!