În contextul marcat de un deficit istoric de personal, Ministerul Afacerilor Interne, într-un final, a adresat această problemă critică de personal, solicitând, prin Memorandum, Guvernului României deblocarea a 5200 de posturi de ofițer.
Memorandumul vizează două direcții principale pentru ocuparea acestor posturi:
• Trecerea în corpul ofițerilor: Oferind personalului existent posibilitatea de a avansa în carieră, această măsură nu doar că motivează și recunoaște meritele și performanțele personalului propriu, dar și asigură un nivel ridicat de competență și experiență în rândul ofițerilor, care nu mai trebuie să parcurgă perioade mari de acomodare, putând imediat să preia noile sarcini de serviciu.
• Încadrarea din sursa externă: Această abordare adresează, în principal nevoia de ocupare a unor posturi de specialiști (psiholog, inginer de sistem, etc.)
Deblocarea acestor posturi vine într-un moment critic, având în vedere multiplele provocări cu care se confruntă sistemul de ordine publică și siguranță națională. Deficitul de personal, generat de politica dezastruoasă de resurse umane, de degringolada generată de modificarea legii pensiilor militare de stat, dar și de nivelul precar de salarizare, a fost resimțit puternic, afectând capacitatea de a răspunde prompt și eficient la diverse incidente și necesități operaționale, aducând, totodată, sarcini și activități suplimentare polițiștilor rămași în activitate.
Deblocarea celor 5200 de posturi de ofițer nu reprezintă altceva decât un mic pas spre rezolvarea problemei. Conform Memorandumului trimis de Ministerul Afacerilor Interne Guvernului, situația în ceea ce privește deficitul de personal, la nivelul principalelor structuri din MAI, este următoarea:
● Poliția Română: 13.403 (20,27%)
● Poliția de Frontieră Română: 3.056 (20,32%)
● Jandarmeria Română: 6.075 (21,69%)
● Inspectoratul General pentru Imigrări: 256 (18,63%)
● Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: 8.777 (24,86%)
● Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen: 32 (20,78%)
● Instituția prefectului: 201 (10,18%).
Pe cale de consecință, deblocarea celor 5200 de posturi nu acoperă nici măcar un sfert din posturile vacante.
Invităm toți colegii interesați să se înscrie la concursurile de ocupare ale acestor posturi, fie la concursurile organizate pentru trecere în corpul ofițerilor fie la cele pentru încadrare din sursă externă, în situația în care îndeplinesc condițiile de studii de specialitate.
Locurile scoase la concurs pot fi consultate aici
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
2 răspunsuri
TCO-URI SUNT DOAR 600 DE UNDE 5200?
Sunteți în totală eroare de fapt și de drept, memorandumul are ca obiect atât încadrarea de ofițeri, cat și de subofițeri/agenți.