După cum prea bine cunoașteți, Dispoziția IGPR nr. 97/2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera se transformase într-un obiect de joacă pentru unii șefi din teritoriu a căror principală preocupare era aceea de a ascuți creioane în birou și care își justificau funcțiile ocupate pe cu totul alte criterii decât profesionale, și pe cale de consecință au înțeles, atât cât le-a permis pregătirea, să inventarieze numărul de persoane legitimate înscrise de polițiști în rapoartele de activitate pe care le comparau cu numărul de înregistrări realizate cu Bodycam-urile din dotarea colegilor noștri.

Astfel, au existat multiple situații în care aceste „somități„ au propus declanșarea cercetării prealabile față de subalternii incomozi, multora dintre aceștia, printr-un astfel de tertip, fiindu-le blocată posibilitatea de a le fi aprobată solicitarea de mutare de la o structură la alta sau între unități, în perioada de derulare a cercetării disciplinare.

Iar în momentul în care ne gândeam că la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române va fi emisă o erată privind înțelegerea prevederilor acestei dispoziții, care să vină în ajutorul celor ce nu făceau altceva pentru justificarea funcției ocupate, decât să contabilizeze rezultatele colegilor noștri din stradă, iată că Poliția Română a venit de fapt în sprijinul acestor „manageri„ emițând un nou act de reglementare ce vine să modifice conținutul Dispoziției IGPR nr. 97/2020, ca nu care cumva acestă categorie de șefi care au văzut hoți doar la televizor să-și piardă obiectul muncii.

Pe cale de consecință, IGPR, cu pași mărunți și repezi a emis Dispoziția cu nr. 60/15.04.2022 pentru modificarea și completarea Dispoziției inspectorului general al Poliției Române nr. 97/03.11.2020 privind stabilirea regulilor de utilizare a înregistratoarelor audio-video portabile de tip Body Worn Camera, fără ca în prealabil să consulte organizațiile sindicale, așa cum era normal de-altfel.

Elementul de noutate este reprezentat de faptul că la acest moment, conform actualelor prevederi, polițiștii vor fi obligați să înregistreze toate activitățile pe care le execută în spațiul public, aspect care va genera noi abuzuri din partea unora dintre șefi care sunt ancorați în era comunismului cu norme de amenzi sau persoane legitimate, neputând să înțeleagă faptul că în prezent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române polițiștii pot legitima o persoană doar în următoarele situații:

  1. aceasta încalcă dispozițiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
  2. există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
  3. aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;
  4. descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
  5. aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
  6. aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
  7. cu ocazia unor controale sau razii, organizate atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de infracțiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracțiuni sau posibile acțiuni teroriste;
  8. există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

Vom reveni cu amănunte cu privire la diferențele dintre cele două acte de reglementare a modului de utilizare a Bodycam-urilor, astfel încât să vă precizăm diferențele esențiale ce pot genera abuzuri din partea șefilor în ceea ce privește solicitarea privind legitimarea oricăror categorii de persoane.

DESCARCĂ AICI DISPOZIȚIA IGPR NR. 60/2022!

Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol.

 

Sindicatul EUROPOL: Schimbări în ceea ce privește utilizarea Bodycam-ului

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.