Deși nu ar trebui sa vorbim despre vreo firmă, se pare ca eternul candidat la funcția de adjunct al IPJ Constanța, dorește sa se facă remarcat în continuare, iar pentru că nu reușește prin intermediul unor competențe manageriale pe care ar fi trebuit sa le dețină, încearcă în mod constant să se evidențieze prin căprării specifice stagiului militar din anii comunismului.
Iar în timp ce societatea a evoluat, cms șef Dincă Marin s-a transformat în capitalist, înțelegând probabil, după cum doar domnia sa poate, că Poliția este propriul SRL pe care îl patronează nestingherit, nu de alta însă tot în acest an le reamintea subalternilor săi, în preajma datei de 14 că el ”le-a băgat salariul pe card”, așa cum v-am precizat într-un comunicat anterior.
Astfel că, după ce a fost ”aspru sancționat” de către inspectorul șef ca urmare a sesizării formulate anterior de către organizația noastră, acesta se pare că își arogă implicit rolul de inspector șef emițând acte administrative de „delegare” a 3 polițiști de ordine publică, din segmentul stradal, la Dispeceratul Poliției pe care o patronează, deși colegii noștri nu au astfel de atribuții în fișa postului și nici nu dispun de pregătirea necesară specifică funcției de ofițer de serviciu.
Cu alte cuvinte, cu încălcarea prevederilor art. 271 și art. 277 din Legea 360/2002, precum și ale art. 5, respectiv art. 51 din Anexa 7 la OMAI 140/2016, cms șef Dincă Marin mută polițiștii din stradă, de acolo unde cetățenii au mai mare nevoie de siguranță, în interiorul ”SRL-ului” pe care îl patronează, pentru a desfășura activități la nivelul dispeceratului.
După cum se poate constata, se pare că funcțiile de conducere în cadrul Poliției Române dăunează sănătății psihice, iar ofițerul în cauză nu face altceva decât să-și supună subalternii unor chinuri zilnice la locul de muncă ce a devenit un mediu toxic care afectează invariabil serviciile oferite cetățenilor.
Din aceste considerente perpetuate la nivelul multora dintre unitățile de poliție din țară, societatea nu ar trebui să se mai mire că tot mai mulți polițiști își dau demisia sau se pensionează. Motivul este simplu, colegii noștri nu doresc să fie sclavi pe „plantația” unor astfel de „patroni”, în detrimentul siguranței cetățenilor.
Având în vedere afirmațiile acestuia, conform cărora Poliția Mangalia este a lui și că în atare condiții toți subordonații trebuie să facă ce zice el nu ce scrie în Lege, am sesizat Direcția Control Intern din cadrul IGPR, iar cu această ocazie îi sugerăm șefului IPJ Constanța, chestor Glugă Adrian să-și instruiască subalternul în mod temeinic pentru a-și cunoaște atribuțiile ce-i revin potrivit funcției deținute astfel încât să nu mai aibă impresia că este patronul unui SRL sau chiar inspector șef.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol