Sancțiuni pentru injuriile de pe Facebook la adresa Poliției

Începem prin a ne întreba retoric: De ce le vine atât de ușor unora să înjure și să amenințe polițiștii care sunt sau nu în timpul serviciului? Și culmea, din spatele tastaturii. Răspunsul e destul de simplu, din cauza că în ultimii ani, politicienii au dus o politică de destabilizare, de umilire, de distrugere a Poliției Române. Implicit, societatea civilă și-a creat niște indivizi pentru care cearta cu legea a devenit obișnuință și canalizarea frustrărilor, a urii, a nemulțumirilor, răutății și reacțiilor sălbatice la adresa polițiști li se par foarte la îndemână pentru că ei știu că legea e prea blândă.

Am luat atitudine de fiecare dată când polițiștii au fost tratați altfel decât prevede legea și când instituția unde lucrăm era prea ocupată cu alte chestiuni decât să-și apere proprii oameni. Avem obligația să o facem și acum când unii dintre liderii noștri de sindicat, polițiști, sunt înjurați, amenințați cu moartea în momentele când protestează pentru apărarea drepturilor noastre și pentru ca dumneavoastră, cetățenii onești, să puteți beneficia de servicii polițienești de calitate.

Așa cum era și firesc, liderii noștri, Ioan Cănărau și Gabriel Butnaru, au postat pe Facebook videoclipuri din timpul acțiunilor de protest organizate în ziua de 14.03.2018, din  fața sediilor Polițiilor Municipiilor Piatră Neamț și Roman, când le transmiteau polițiștilor și cetățenilor că e nevoie de ei la protestul ce urma să aibă loc în față sediului MAI în dată de 24.03.2018.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare depășește puterea noastră de înțelegere. Câțiva  utilizatori ai rețelei de socializare Facebook, plătitori de taxe și impozite din care ne luam noi salariul, au demarat, o acțiune concertată de denigrare a celor doi protagoniști, postând comentarii cu mesaje obscene, cu amenințări cu moartea, cu amenințări cu acte de violență împotriva membrilor familiilor acestora, doar pentru că au avut curajul să spună că sistemul polițienesc este în moarte clinică.

Pe cale de consecință, organizația noastră sindicală s-a adresat cu plângere către IPJ Neamț și a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați. Pentru că ICCJ a stabilit că rețeaua de socializare Facebook este spațiu public și legea a fost încălcată, vinovații au fost sancționați contravențional, iar o parte dintre ei sunt cercetați și penal.

În concluzie la cele relatate, nu putem spune decât că, dacă îi înjuri și  ameninți pe polițiști, fie și pe Facebook, trebuie să ai in vedere că „dura lex, sed lex”. De asemenea, am solicitat IPJ Neamț datele de identificare ale “jmecherilor cu tastatura-n brațe” pentru a-i acționa în instanță și a le cere despăgubiri, pe măsură faptelor lor eroice. În continuare, organizația noastră este la dispoziția polițiștilor iar acest exemplu este unul elocvent care demonstrează că ne putem apăra imaginea chiar dacă ar trebui să fie o responsabilitatea, din oficiu, a instituției.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

Sindicatul EUROPOL: Sancțiuni pentru injuriile de pe Facebook la adresa Poliției

Distribuie

Un răspuns

  1. Sa dea Dumnezeu sa fie asa,in Romania toti cei care nu respecta legile si institutiile statului Roman se manifesta asa. Poate intr o zi o sa fie pusi la punct ! Numai bine!

Dă-i un răspuns lui Vasy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută