S-au modificat condițiile de decontare a serviciilor turistice pentru anul 2019

În perioada 01.01.2019-31.12.2020, polițiștii vor beneficia de decontarea serviciilor turistice în cuantum de 1450 lei. După mai multe sesizări ale organizației noastre cu privire la deficiențele întâmpinate de polițiști pe parcursul anului 2018, repreznetanții MAI au simplificat procedura de decontare a serviciilor turistice.

Polițiștii vor putea să-și deconteze serviciile turistice pentru orice structură turistică de pe teritoriul României, astfel că prin aceste noi precizări s-a eliminat obligativitatea accesării serviciilor turistice doar de pe lista cu unitățile de cazare postată pe site-ul Ministerului Turismului.

Serviciile turistice pentru care se vor deconta cuprind :

  • servicii cazare;
  • alimentație publică;
  • transport;
  • tratament balnear și agrement;

Ca element de noutate față de anul trecut, serviciile turistice se vor deconta indiferent dacă acestea au fost efectuate sau nu în perioada concediului de odihnă, având astfel doua situații:

  1. servicii turistice decontate pentru perioada concediului– suma de 1450 nu se impozitează;
  2. servicii turistice decontate în afara  perioadei concediului– suma de 1450 se impozitează;

Decontarea serviciilor turistice se poate efectua de mai multe ori, până la limita valorică de 1450 lei, condiția minimă să fie cel puțin o zi de cazare.

*concediu = concediu de odihnă pe anul în curs, concediu de odihnă suplimentar, concediu de odihnă neefectuat din anul precedent).

Factura fiscală trebuie să conțină  următoarele elemente:

  •  denumirea serviciiilor turistice(cazare, masă etc.);
  •  denumirea structurii turistice;
  •  perioada cazării;
  • numele titularului;

Actele care se depun la structurile financiare sunt:

  • factura fiscală;
  • bon fiscal sau chitanță pentru a face dovada plății;
  • raport tipizat;

CITEȘTE AICI CONDIȚIILE DE DECONTARE

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: S-au modificat condițiile de decontare a serviciilor turistice pentru anul 2019

Distribuie

43 de răspunsuri

  1. Eu nu am putut deconta nici un leu pe anul 2018
    deoarece sunt singur întreținator de familie cu 2 copii , și nu am avut banii necesari pentru a pleca la munte sau la mare.

  2. Asta cu impozitarea cred ca e o greseala de intrepretare a comunicatului de catre autorul articolului….. pt ca in comunicat nu spune ca se impoziteaza…. La celelalte categorii de bugetari unde se dau vaucere (tichete) nu se impoziteaza chiar daca sunt consumate in weekend uri….
    Probabil vor mai veni explicatii catre financiar….
    Impozitul pe venit e 10% ….doar nu o sa ia 45% !!!??? Daca o sa se ia impozit…

  3. Dacă îmi iau bilete prin agenție de turism din România, cu factura fiscală emisa in
    România, dar concediul este in afara țării se decontează?

  4. Vreau sa fac un comentariu referitor la salarizare…
    Domnule Andreica, vad ca uitati in totalitate de norma de hrana…care reprezinta o crestere importanta in venitul salariatilor. Daca ati uitat cumva norma de hrana a fost marita in 2015 iar de la acea data s-a marit pe hartie de vreo doua ori pana acum iar guvernul o ingheata pentru inca trei ani de zile.Nu putem tolera asa ceva….Cu fiecare luna care trece si an, noi pierdem bani…sute si mii de lei pe care acest guvern nu ii da retroactiv….Asta in timp ce ei(guvernanti, parlamentari) isi actualizeaza anual toate drepturile(diurna, cazare, transport..) si au introdus la 1.000.000 de bugetari norma de hrana care se actualizeaza anual prin marirea salariului minim. La un simplu calcul puteti realiza ca vor sa inghete norma de hrana pe 7 ani in conditiile in care preturile cresc aproape zilnic ???????? Daca dumneavostra mai puteti tolera aceste lucruri alaturi de taierea pensiilor, inghetarea sporurilor si cele mai mici cresteri salariale din sistemul bugetar, oamenii sa stiti ca nu mai pot …….Cu dumneavostra sau fara oamenii se organizeaza si veti avea mari surprize atat dumneavoastra cat si Carmen Dan, Dancila si Dragnea.

  5. Intrebarea mea e: aceste decontari se fac si persoanelor aflate în concediu prenatal sau concediu de creștere a copilului?

  6. Mai exact….minim o noapte de cazare am inteles…decontare alimente(masa)si transportul am vazut…..de deconteaza combustibilul?si trebuie factura fiscala?

    1. Combustibilul nu face obiectul decontarii, ci doar servicii de transport. A nu se incurca cu decontarea ordinului de serviciu.

  7. In cazul in care am inchiriat un apartament in Romania pentru 10 zile, prin agentia online Airbnb, este valabila factura emisa online de aceasta agentie? Mentionez ca fiind factura online, nu are stampila si semnatura

  8. o intrebare…daca prezint bon fiscal la unitatea de politie, trebuie neaparat sa fie insotita si de chitanta.vad bon fiscal sau chitanta

  9. Buna ziua!
    Legat de decontarea “serviciilor de agrement” si a celor de “hranire” pe timpul efectuarii concediului de odihna.
    Eu am sa fiu cazat intr-o locatie a MAI care nu ofera si hranire.
    1. Imi pot deconta mancarea cumparata in alte locatii si, daca da, pe langa bon fiscal stampilat, e musai sa am si factura fiscala?
    2. “Serviciile de agrement” pot include, de exemplu, plimbari cu barca? Decontarea s-ar face neaparat in baza facturii, sau e de ajuns bon fiscal stampilat?
    Va adresez aceste intrebari deoarece mi se pare ca baza legala este destul de neclara în acest sens, fapt ce da nastere interpretarilor rauvoitoare ale structurilor insarcinate cu decontarea acestui tip de servicii.
    Va mulțumesc!

  10. Am plătit cash printr-o agenție de turism 4 nopți de cazare + masă.Angajatul agenției a virat banii din contul lui personal către hotel.p.s. nu mi-sa decontat suma pe motiv că nu am putut dovedii că eu am plătit.Ce pot sa fac?

  11. Dacă am ordin de servici trecut pe o anumită localitate , unde din vari motive in concediu nu am putut să merg dar am mers într-o altă localitate unde am petrecut concediul si de unde am factura , este vreo problema adica se poate sa nu- mi deconteze la financiar?

    1. Nu are relevanta localitatea trecuta pe ordinul de serviciu. Decontarea se poate realiza pentru orice localitate din Romania.

  12. Se deconteaza factura fiscală și chitanța fiscală fără bon fiscal este vreo problema, va rog sa-mi răspundeți?

  13. Buna ziua! Am efectuat sejurul si a venit momentul decontului: factura pe numele meu de la agenția respectiva si chitanță robotel, ptr avans, iar diferenta prin op bancar. Nu merge deoarece nu fac dovada plății, răspunsul dnei de la financiar. Cum trebuie să procedez? Mulțumesc.

  14. Bună ziua! nu am putut efectua sejurul in cursul anului 2019 pentru ca am revenit din concediu crestere copil in cursul lunii octombrie. In ce conditii as mai putea beneficia de suma aferenta anului 2019?
    Oare si în cazul nostru sunt aplicabile prevederile OUG 35/2020?
    Multumesc anticipat pentru raspuns!

    1. Buna ziua. In cazul expus de dvs nu mai puteti beneficia de decontarea serviciilor turistice pentru anul 2019, acest drept nu se reportează.

  15. Bună seara,
    Daca plata sejurului s-a făcut cu cardul altei persoane, dar factura este pe numele meu, se poate deconta?

    1. Buna ziua. Perioadele de concediu de creștere copil sunt exceptate, deci nu puteți folosi o factura pentru decontarea serviciilor turistice din acea perioada.

      1. Va salut…!daca nu am apucat sa decontam serviciile turistice pentru anul 2020, se poate raporta acest drept pentru anul 2021?

        1. Există deja un proiect de OUG asumat de Guvern prin care s-a stabilit dreptul polițiștilor de a deconta suma de 1450 lei pentru serviciile turistice 2020 și în anul 2021.

  16. Buna ziua !! Intrebare la care nu gasesc raspuns . M am pensionat incepand cu 6 ian. 2021 si am solicitat ca baza de calcul al pensiei ultimele 6 luni (iul-dec 2020).În salariul lunii decembrie 2020 am primit si banii ptr concediul neefectuat din 2020 . Lucratorul de la financiar considera ca acest concediul neefectuat nu trebuie inclus la calculul pensiei.Va rog , aveti reglementari in acest sens , sau unde ma pot adresa ?

  17. Buna seara,

    Nu am primit banii pe serviciile turistice din 2019 si 2020; tot timpul când întreb se ridica din umeri. La un moment dat mi s-a spus ca banii pot fi decontati intr-o perioada de pana la 5 ani de la data facturii. E posibil? E normal?

  18. Facturile eliberate de catre Airbnb pentru inchiererea unei locuinte sunt eligibile pentru decontare?

Dă-i un răspuns lui Raluca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută