S-a înființat Filiala Vaslui a Sindicatului EUROPOL

Astăzi, începând cu ora 10:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a avut loc ședința de constituire a Filialei Vaslui a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. În cadrul acestei activități au fost purtate discuții ce țin de pregătirea profesională, drepturile salariale, programul de lucru dar și sincopele legislative  întâmpinate de polițiști cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

Unul dintre cele mai arzătoare subiecte abordate în cadrul ședinței a fost reprezentat de programul de lucru al polițiștilor din cadrul secțiilor rurale, precum și cel al colegilor care își desfășoară activitatea la nivelul structurilor de investigații criminale sau formațiunile de poliție rutieră, în vederea identificării unor soluții optime pentru realizarea unor planificări echilibrate care să asigure refacerea capacității de muncă.

Pe parcursul ședinței s-a evidențiat dorința de implicare în activitatea sindicală a polițiștilor tineri cât și a celor care au o experiență considerabilă în domeniul de activitate, aceștia dorind, la unison, să contribuie la schimbare. În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență a filialei:

Președinte – Sabin STĂNCESCU;

Vicepreședinte – Romeo-Mihai SÎRGHE;

Vicepreședinte – Adrian COROGEANU.

Le urăm succes în demersurile pe care le vor întreprinde și le dorim să obțină cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă. Vă reamintim că platforma Sindicatului Europol este singura din Ministerul Afacerilor Interne care promovează autonomia organizatorică și independența financiară în rândul filialelor, la centru fiind colectate doar fondurile necesare funcționării biroului executiv.

În continuare, pentru colegii din cadrul IPJ Vaslui, care vor să susțină filiala și să contribuie la schimbare, precizăm că aceștia se pot înscrie online prin completarea formularului sau direct la reprezentanții filialei.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: S-a înființat Filiala Vaslui a Sindicatului EUROPOL

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută