Reorganizarea Poliției Române nu se mai realizează într-un weekend

Reorganizarea de weekend a Poliției Române se transformă încet, dar sigur, în ceea ce ar trebui să fie un proces de reformă, sustenabil, cu potențial crescut de a implementa soluții care să ducă într-adevăr la rezultate vizibile pentru serviciul polițienesc. Chiar dacă primele reacții ale ministrului au fost în sensul de a bloca și de a duce în derizoriu consultarea publică pe acest subiect deosebit de important, iată că după două zile intense de discuții în mass media, într-un final a înțeles că o reorganizare nu se poate realiza fără ca polițiștilor din operativ/neoperativ, asupra cărora se răsfrâng aceste modificări, să le fie cerut punctul de vedere .

Astfel, pe fondul lipsei de comunicare a factorilor de conducere din MAI, conducerea IGPR a organizat azi, la ora 14.00, o videoconferință fulger la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, la care au invitat organizațiile sindicale reprezentative și au participat și conducerile inspectoratelor județene de poliție.

Surpriza a constat în prezența la ședință a secretarului de stat din MAI, chestor-șef de poliție Bogdan Despescu, care a fost trimis cu scopul evident de a calma spiritele și de a suplini lipsa informațiilor din partea conducerii MAI pe acest subiect de interes, reprezentat de reorganizare.

În acest sens, domnul Despescu a ținut să sublinieze câteva aspecte, despre care apreciem că se impuneau să fie transmise încă de la început din partea MAI:

  • este vorba de modificări structurale ce vizează tot sistemul din MAI, inclusiv Poliția Română, o reorganizare pentru eficientizarea activităților curente;
  • procesul de reorganizare va fi de lungă durată, aceștia fiind doar primii pași de consultare cu unitățile teritoriale și organizațiile sindicale;
  • se așteaptă propuneri scrise, fundamentate, din partea tuturor părților interesate/vizate;
  • pot exista situații în care să dispară structuri, să se înființeze unele noi sau să fie redimensionate, astfel încât unii colegi să fie mutați/transferați de pe funcțiile deținute actualmente, însă nimeni nu își pierde locul de muncă;
  • se dorește eficientizarea activităților desfășurate de structurile suport prin eliminarea birocrației și introducerea (cel puțin în sistem intern și poate și extern) a formularelor/documentelor electronice;
  • se încearcă dezvoltarea la nivel județean/regional sau sub orice altă formă benefică angajaților, instituției și cetățenilor a structurilor de acțiuni speciale/operațiuni speciale/combaterea criminalității organizate, prin redimensionare, investiții logistice, perfecționare personal;
  •  se repune în discuție proiectul privind Poliția Canină, prin înființarea structurilor teritoriale, în subordinea structurilor de ordine publică, noile structuri urmând să aibă competențe mărite, încercându-se astfel să se folosească expertiza colegilor din această linie de muncă, pe două paliere: unul intern (pe vechea formă de atribuții și organizare) și unul extern, prin atribuții noi, pentru diverse infracțiuni (care până acum erau de competența structurilor de proximitate).

Conducerea ministerului și cea a Poliției Române susțin că încearcă o eficientizare a activităților specifice, așteptând deschidere și înțelegere atât din partea noastră ca organizații sindicale, cât și din partea polițiștilor. Trebuie să observăm o schimbare de atitudine în această direcție și să apreciem că s-a renunțat la intenția inițială, de a lua decizii de pe o zi pe alta și fără o consultare prealabilă.

De asemenea, inspectorul general, chestor-principal de poliție Liviu Vasilescu, a menționat că pentru reducerea deficitului de personal de la nivelul IGPR, va organiza în acest an concurs pentru trecerea agenților în corpul ofițerilor și posibil încadrări din sursă externă, urmând a face demersurile necesare către conducerea ministerului pentru aprobarea memorandumului privind bugetarea funcțiilor ce urmează a fi scoase la concurs.

Președintele Sindicatului EUROPOL, agent șef adjunct de poliție Cosmin Andreica, prezent la ședința de la sediul IGPR, a subliniat că înainte de a dezbate orice chestiuni de ordin structural se impune să fie elaborat un standard de personal, prin identificarea unui mecanism obiectiv de dimensionare a personalului la nivelul structurilor de poliție prin care să se poată stabili numărul de polițiști pe fiecare linie de muncă.

O altă observație expusă s-a referit la necesitatea identificării unui mecanism similar și pentru volumul de muncă al polițiștilor la nivelul fiecărui domeniu de activitate, care să limiteze situațiile din prezent, în care colegii sunt copleșiți de numărul de cauze penale pe care le au în lucru, de numărul mare de intervenții, de suprafața uriașă pe care trebuie să o acopere mai ales în mediul rural sau de situațiile în care criminaliștii sunt nevoiți să fie la dispoziție 24/24, 7 zile din 7, fără zile libere, intervenția pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.

Nu trebuie neglijate nici investițiile logistice fără de care nu ne putem desfășura activitatea și despre care s-a vorbit foarte puțin, dar sperăm să fie pe măsura ce vom avansa în discuțiile privind deficiențele sistemului actual, să se înțeleagă că nu putem cere performanță fără o dotare corespunzătoare.

Susținem orice demers care este benefic instituției și angajaților, care este realizat transparent și prin consultarea tuturor factorilor implicați. Nu vom fi niciodată de acord cu jocuri politice sau aranjamente de culise, doar pentru a satisface interesele unor oameni politici sau nu, vremelnic într-o funcție de conducere prin acest minister.

De asemenea, este important de menționat faptul că Sindicatul EUROPOL  a fost invitat în cele din urmă la prima discuție de dialog social instituționalizat cu domnul ministru Vela, la care vor participa toți partenerii sociali și care va avea loc la sediul MAI în data de 15 ianuarie.

Așteptăm să ne transmiteți propunerile dvs. în ceea ce privește reorganizarea Poliției Române, pentru că fără consultarea omului care s-a lovit de problemele sistemului nu vom putea fi eficienți și cu atât mai puțin să reorganizăm din temelii o instituție.

Propunerile le puteți transmite la adresa de e-mail: sindicateuropol@gmail.com, acestea urmând a fi centralizate și transmise către conducerea IGPR și MAI în vederea analizării și punerii în aplicare, în cazul în care se consideră eficiente și realiste.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Reorganizarea Poliției Române nu se mai realizează într-un weekend

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Nu se aproba transferul,din localitatea unde s-a facut repartizarea in localitatea de domiciliu , chiar dupa nenumarate rapoarte , cu motive intemeiate, ptr. care nu s-a instiintat cu niciun rezultat decat un raspuns verbal(cand te duci sa intrebi) “nu s-a aprobat”. De ce , nu se stie! Va rog sa dezbateti si aceasta problema ptr. ca sunt multi agenti in aceasta situatie care au familii , au parinti .Un agent de politie caruia nu i se plateste nici macar chiria integral nu poate sa-si intretina familia fiind in alta localitate decat cea de domiciliu.

  2. FOREVER LOVE YOU Executiva Românâ și Instanțâ M.A.I.! Mulți oameni mâ ântreabâ de ce? Dar eu ântreb oamenii: de ce nu? derivat George Bernhard Shaw – Și evoluția mea în funcție de simplu cetâțean și om de rând a fost și este inevitabilâ! Astâzi mi-aș dori sâ fie luna octombrie 2020 și sâ pot reveni la simpozinul și viitoare conferenițâ internaționalâ a Poliției Române. Posibilitatea de a învâța de la adevârați profesinoiști și da pentru mine adevârați oameni care se luptâ sub cronomterul timpului în care complexitâțile devin mai mari și timpul de reacție mai scurt în Germania denumitâ aceastâ problematicâ foarfeca timpului die Zeitschere. Do never forget: I sincerele love you etern și necondiționat! Eu nu pot adeseori mulțumi Executivei Române și Instanței enorm de complexâ atunci când oamenii vor sâ se convingâ și se uitâ în prezența https://www.mai.gov.ro/ – Despre noi, Organizare, Structuri în suborine / în MAI

    1. FOREVER LOVE YOU Executiva Românâ și Instanțele M.A.I. Intenrational Police Association IPA! Mulți oameni mâ ântreabâ de ce? Dar eu ântreb oamenii: de ce nu? derivat George Bernhard Shaw – Și evoluția mea în funcție de simplu cetâțean și om de rând a fost și este inevitabilâ! Astâzi mi-aș dori sâ fie luna octombrie 2020 și sâ pot reveni la simpozinul și viitoare conferenițâ internaționalâ a Poliției Române. Posibilitatea de a învâța de la adevârați profesinoiști și da pentru mine adevârați oameni care se luptâ sub cronomterul timpului în care complexitâțile devin mai mari și timpul de reacție mai scurt în Germania denumitâ aceastâ problematicâ foarfeca timpului die Zeitschere. Do never forget: I sincerele love you etern și necondiționat! Eu nu pot adeseori mulțumi Executivei Române și Instanței enorm de complexâ atunci când oamenii vor sâ se convingâ și se uitâ în prezența https://www.mai.gov.ro/ – Despre noi, Organizare, Structuri în suborine / în MAI

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută