În cursul acestei dimineți, pe fondul anunțului de protest pentru refuzul MAI de a aplica OUG 147/2020, am participat la o discuție pentru a dezbate modul de interpretare a legii alături de reprezentanți din structura financiară, juridică și resurse umane a MAI, la care a fost prezent și Pompiliu Stroe – secretar de stat.
Opinia reprezentanților MAI este că OUG 147/2020 nu prevede expres posibilitatea ca părintele care lucrează în sistemul de apărare și sănătate să beneficieze de indemnizația de 75% dacă celălalt părinte nu solicită angajatorului său acordarea de zile libere plătite.
Această interpretare, din punctul nostru de vedere, nu numai că este excesivă și limitativă, dar este în totală opoziție cu perioada stării de urgență când același ajutor acordat părinților a fost interpretat diferit. Practic, dreptul stipulat de OUG 147/2020 trebuie interpretat ca un drept alternativ, ori zile libere plătite, ori indemnizație de 75% pentru unul dintre părinți. Însă MAI apreciază că celălalt părinte care lucrează în afara sistemul de apărare și sănătate, este condiționat să solicite zile libere plătite.
Această situație expusă generează grave perturbări din mai multe perspective:
– În majoritatea situațiilor în care celălalt părinte care lucrează la privat și solicită acordarea de zile libere plătite, i se transmite de către patron să își caute un alt loc de muncă. Mai mult, vorbim despre o serie de afaceri mici unde lipsa de la activitate a unui angajat poate împiedica grav activitatea comercială.
– Sunt situații în care celălalt părinte lucrează în învățământ, în structuri de asistență socială, unități cu foc continuu, telecomunicații, unități ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unități care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, producție și distribuție medicamente și echipamente sanitare și a celorlalte unități menționate în Legea 19/2020. Acum imaginați-vă dacă soții/soțiile cadrelor MAI ar lucra în sistemul de educație, într-un sistem privat de sănătate sau în sistemul de asistență socială, ca asistent personal sau îngrijitor la un centru rezidențial. Lipsa acestora de la locul de muncă ar produce consecințe semnificative.
Ce este interesant însă, este că nici la proiectul OUG 147/2020 și nici ulterior după ce a intervenit o nouă modificare, prin OUG 182/2020, ministrul Vela nu și-a impus modificările pregătite atât de structura financiară cât și de structura de resurse umane. Este de neînțeles lipsa de voință politică a ministrului și până la urmă a Guvernului pentru a avea un act normativ care să respecte principiul clarității și previzibilității legii.
Așadar, în lipsa unei asumări clare a ministrului Vela pe acest subiect, care să prevadă un orizont de timp pentru acordarea acestei indemnizații de 75% pentru cadrele MAI, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de zile libere plătite, joi, 05.11.2020, între ora 11:00-13:00 în fața Ministerului Afacerilor Interne vom mobiliza 100 de polițiști (limita prevăzută de HG 49/2020) care vor veni însoțiți de copii, pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei situații critice în care sunt nevoiți să își lase copiii singuri acasă nesupravegheați.
Vă reamintim și de adresa transmisă săptămâna trecută prin care am cerut ministrului Vela să aprobe ca polițiștii să vină însoțiți de copii la serviciu. Solicitarea a fost transmisă cu același scop, de a arăta disperarea în care se află unii părinți care nu au soluții pentru a-și supraveghea copiii la domiciliu.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
4 răspunsuri
Bună seara daca ambii părinți sunt in sistemul de aparare si unul dintre ei își ia concediu exemplu două zile,mai beneficiază de 75% in acestă perioadă?
Polițiștii să angajeze bone. Prea s-au boierit. Au sporuri destule.
Acest ministru capos nu este sănătos la cop?
Felicitări pentru perseverență și pentru tăria de care dați dovadă ! Sper să nu dați niciun pas înapoi. Este singura atitudine prin care putem spera că situația se va schimba și va fi pusă în practică legislația.