Promoția 2018/2019 poate participa la concursurile de ofițeri

După mai multe sesizări primite din partea agenților de poliție absolvenți ai promoției 2018 și ianuarie 2019, cu privire la situația de discriminare la care sunt supuși pentru faptul că nu pot participa la concursurile de trecere în corpul ofițerilor din cauza imposibilității îndeplinirii condiției de a fi obținut două calificative de cel puțin „bine” în ultimii doi ani, organizația noastră a adus la cunoștința conducerii Poliției Române această stare de fapt.

În acest sens, cu toate că nu inspectorul general este cel care poate interveni pentru a declanșa procedura de evaluare profesională, ci fiecare șef nemijlocit, am solicitat conducerii Poliției Române să se asigure că temeiul de drept, reprezentant de art. 26 alin. (2) lot. d) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului să fie aplicat la nivelul tuturor inspectoratelor județene de poliție.

Solicităm de asemenea, colegilor din promoția 2018 și ianuarie 2019, să se folosească de demersul Sindicatului EUROPOL și să invoce temeiul de drept indicat în adresa remisă IGPR pentru a se asigura că vor fi evaluați profesional și vor obține cel de-al doilea calificativ pentru a se putea înscrie până pe 28.12.2020 la concursurile de trecere în corpul ofițerilor organizate la nivelul armelor din Ministerul Afacerilor Interne.

În situația în care veți întâmpina dificultăți, membri echipei Sindicatului EUROPOL vă stau la dispoziție pentru a vă reprezenta interesele pe această chestiune. De asemenea, în cazul unor refuzuri din partea șefilor nemijlociți pentru declanșarea procedurii de evaluare conform art. 26 alin. (2) lit. d) din Legea 360/2002, apreciem că se creează o vătămare gravă a dreptului agenților de a participa la concursurile organizate și vă punem la dispoziție avocații organizației noastre pentru a ca aceștia să răspundă administrativ, disciplinar și penal, după caz.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Promoția 2018/2019 poate participa la concursurile de ofițeri

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută