Proiect de OUG pentru înghețarea salariilor în 2023

Așa cum ne-am așteptat, în pragul sfârșitului de an, Guvernul României a venit cu o nouă surpriză pentru una dintre cele mai umilite categorii socio-profesionale, respectiv angajații din sistemul național de ordine publică și securitate națională compus din militari, polițiști, polițiști de penitenciare, jandarmi și pompieri, considerând că nu este suficientă perioada de timp pe care am îndurat-o, fiind fraierii din sistemul bugetar pentru care a fost încălcată Legea salarizării nr. 153/2017.

Astfel, la nivelul Ministerului Finanțelor Publice a fost elaborat proiectul de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative ce impactează în mod negativ posibilitatea polițiștilor de a-și mai putea asigura traiul zilnic prin raportare la creșterea prețurilor la energie și carburanți.

În contextul în care inflația a sărit de procentul de 15%, polițiștii înregistrând restanțe salariale de mai bine de 2 ani, constatăm că și de această dată ”șmecherii” care au ajuns să ne conducă destinele au hotărât că vom putea rezista în continuare cu salarii de nivelul muncitorilor necalificați și că vom putea să lucrăm cât pentru alți 3 colegi care lipsesc cu desăvârșire din sistem pentru că s-au săturat de bătaia de joc și de salarii mizerabile, alegând să se pensioneze sau să demisioneze.

În imaginile de mai jos puteți observa câteva din surprizele existente în cuprinsul proiectului de act normativ ce prezintă interes pentru toți angajații sistemului național de ordine publică și securitate națională:

După cum puteți constata, astăzi, în ”România lucrului bine făcut” profesia de polițist a ajuns să fie batjocorită de reprezentanții Guvernului, transformând-o într-o meserie care nu ne mai poate asigura traiul zilnic, motiv pentru care nici nu are rost să discutăm despre posibile vulnerabilități în ceea ce privește actele de corupție, atâta timp cât nici măcar în ceea ce privește dreptul la pensia de serviciu (care nu este pensie specială, așa cum în mod perfid și manipulator lasă să se înțeleagă factorii politici) nu mai există o predictibilitate.

Trebuie să înțelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru, ci numai printr-o implicare activă și o participare masivă la protestele organizate, iar asta depinde de fiecare dintre noi, dacă ne dorim cu adevărat ca factorii guvernamentali să-și îndrepte atenția asupra drepturilor noastre și să înțeleagă importanța muncii pe care o depunem pentru siguranța cetățenilor acestei țări, astfel încât să fim remunerați în mod decent.

În subsidiar vă vom ține la curent în situația în care intervin schimbări asupra formei și conținutului proiectului de act normativ.

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE OUG!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol!

Sindicatul EUROPOL: Proiect de OUG pentru înghețarea salariilor în 2023

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Se impune, fără echivoc, să ieșim la proteste masive, prin toate mijloacele să respingem orice formă de abuz din partea decidenților iresponsabili…
    S-a umplut paharul, trebuie să luăm măsuri privind proteste masive, până la luarea unei decizii definitive.

  2. “Poporul care refuza sa isi hraneasca armata proprie, va fi nevoit sa hraneasca armata dusmanului” – Napoleon Bonaparte

Dă-i un răspuns lui Aurel Onel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută