Printr-o adresă remisă la data de 08.10.2020 către ministrul Vela, solicitam expres decontarea cheltuielilor plătite din contribuția personală de către polițiști, respectiv evaluarea riscurilor la care sunt expuși în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru a se lua măsuri eficiente de limitare a infectării în rândul colegilor.

La o săptămână de la solicitarea noastră, la care până în prezent nu am primit răspuns, „specialiștii” din MAI se spală pe mâini de orice responsabilitate și redactează o dispoziție comună a Direcției Generale Management Resurse Umane (DGMRU) și Direcției Medicale, prin care stabilesc, generic, obligații în sarcina conducătorilor de instituții, respectiv a angajaților. Un fel de document despre care să nu se spună că nu a existat, și care să prevadă recomandări despre cum trebuie „să fie bine, ca să nu fie rău”, după cum spunea un mare filozof în viață.

Ecoul acestei dispoziții însă este unul fascinant, care ne demonstrează că analfabetismul funcțional este încă în floare în MAI. Angajați care nu prea știu ce au ei de făcut, care trasează direcții fără să aibă pulsul străzii, dar și „minți luminate” care simt nevoia să facă și ei ceva dacă tot ocupă funcții prin minister.

Un asemenea personaj este și Gheorghe SORESCU, secretar de stat în MAI, pe care nu îl cunoaștem și nici voi nu prea aveți cum să îl cunoașteți pentru că este singurul demnitar fără CV. Dar în aceste vremuri grele, cu tot felul de cazuri în care apar și dispar diplomele, poate e mai sigur să nici nu îți publici CV-ul, că nu se știe ce jurnalist impertinent te întreabă de sănătate.

Demnitarul, având portofoliul instituțiilor prefectului, pentru a-i demonstra comandantului suprem, ministrului Vela, cât de harnic este el și cât de repede s-a executat cu dispoziția comună care îl obligă să ia măsuri, a emis o adresă, pe care el are pretenția să o numească „Dispoziție”, prin care obligă personalul din structurile de pașapoarte să lucreze câte 16 ore pe zi, adică de la ora 06:00 la 22:00.

Măsura în sine este degeaba în condițiile în care și până acum colegii din cadrul serviciilor publice comunitare pașapoarte au avut organizat programul de lucru în două schimburi, de la 06:00-14:00/14:00-22:00. Practic efectul este același, însă cu un impact devastator asupra sănătății angajaților, în sensul că dispoziția secretarului de stat împarte colectivul în două grupe și îi repartizează o zi cu o zi.

Organizația noastră a solicitat revocarea de urgență a acestei dispoziții și revenirea la programul de lucru anterior, în schimburi de 8 ore în intervalul 06:00 – 14:00 / 14:00 – 22:00. Iar în continuarea așteptăm cu interes ca în afara acestor măsuri generice, MAI-ul să decidă dacă infectarea cu noul coronavirus poate fi considerat accident de muncă, respectiv dacă testarea plătită de personalul MAI poate fi decontată de centrele medicale județene.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Program ilegal de 16 ore pe zi pentru polițiști

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.