Astăzi, începând cu ora 10.00, o delegație a Sindicatului EUROPOL formată din secretarul general Iconaru Marius și vicepreședintele Nicoleta Chircu s-a întâlnit cu conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pentru a discuta și rezolva problemele cu care se confruntă polițiștii de frontieră din cadrul instituției.
Au fost mai bine de două ore de discuții constructive pentru ca drepturile și interesele polițiștilor de frontieră să fie reprezentate la cel mai înalt nivel. Conform ordinei de zi transmisă, au fost abordate următoarele:
Acordarea salariilor pentru lucrări de excepție și misiuni speciale să se facă în ședință comună cu consultarea organizațiilor sindicale atât în faza de propunere, cât și în cea de decizie, având în vedere că până acum beneficiarii acestor salarii nu se cunoșteau decât ”pe surse”, iar propunerile să fie fundamentate în funcție de rezultatele obținute în cele 6 luni de activitate pe criterii meritocratice.
Acordarea gradelor profesionale înaintea împlinirii stagiului minim în data de 1 decembrie să se facă tot pe criterii meritocratice și să se țină seama și de ofiterii care au promovat examenele TCO înainte de data de 02.07.2018 și care au fost discriminați prin OUG nr. 53/2018, comparativ cu ofițerii ce au obținut gradul în funcție de vechimea în serviciu.
Întocmirea unitară a pontajelor la nivelul structurilor subordonate, urmând ca săptămâna viitoare în cadrul ședinței cu structurile de secretariat să se prelucreze această solicitare.
Utilizarea autospecialelor la nivelul Sectoarelor Poliției de Frontieră ținând cont că un număr de 65 de autospeciale noi au fost distribuite acestora, astfel încât să fie folosite de către structurile operative. Vor fi suplimentate, de asemenea, fondurile pentru repararea autospecialelor care prezintă defecțiuni.
Asigurarea materialelor de protecție pentru personalul instituției. Am fost asigurați că există suficiente materiale de protecție, constând în dezinfectant și măști de protecție, iar structurile subordonate să solicite cu cel puțin câteva zile înainte de epuizarea stocurilor pentru a nu se crea situații în care polițiștii să nu beneficieze de astfel de materiale.
Delegarea polițiștilor de frontieră pe bază de voluntariat să se realizeze cu respectarea măsurilor pandemice, astfel încât componența patrulelor de poliție să se păstreze pe toată durata. Este o situație de avarie până când va fi încadrată promoția de agenți de poliție de la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea, instituția solicitând mai bine de jumătate din numărul absolvenților. Totodată, s-a solicitat și Ministerului Afacerilor Interne redistribuirea a 300 de funcții vacante către ITPF Timișoara pentru a face față acestei situației trecerilor ilegale.
Considerăm că dialogul social e principala armă în rezolvarea problemelor cu care se confruntă polițiștii, fapt pentru care, nu ezitați să ne transmiteți pe adresa de email sindicateuropol@gmail sau prin liderii teritoriali, problemele cu care vă confruntați în activitatea zilnică. Ne punem speranța că vom avea în continuare un dialog fructuos cu conducerea instituției pentru a identifica cele mai bune soluții la problemele membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
2 răspunsuri
Problema rapoartelor de mutare nu sa discutat? Destul de rau ca nu sa abordat si acest subiect . Mi se pare strigator la cer ca un agent sa depuna 3,5,7,10 rapoarte degeaba. Mereu aveti aceeasi poezie ,,MIGRATIE SI LIPSA DE PERSONAL” dar culema ironiei ca aceste lucruri sunt valabile doar pentru cei care din pacate nu au pe nimeni in sistem si au intrat pe corectitudine in scoala si nu pe ……
Bine ca pentru altii se aproba mutari iar pentru cei care provin din familii simple , modeste , in care tata si mama nu sunt CMS. SEFI nu se poate.
Nu mai cereti corectitudine , integritate si respect cand voi nu le aveti. Respectul nu se cerseste, se castiga.
Defapt e adevatata vorba
PEȘTELE DE LA CAP SE ÎMPUTE…
Era cu voi in incinta elefantul pe care nu il vede nimeni. Blocarea sau aruncarea peste frontiera a migrantilor, actiune total ilegala la care sunt fortati sa aparticipe cu totii, fara vreun ordin scris de catre sefi. Pe la unele sectoare se incurajeaza bataia migrantilor, fapt semnalat și la igpf, fara vreun ecou. Ne transforma in tortionari si ei par fete mari. Cine se opune, are tratament special, merge pe jos!