Am spart gheața și am declanșat primul protest din lunga serie pe care o avem planificată pentru luna iunie, alături de colegii din Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – SNPP. Manifestarea de astăzi a fost în primul rând o reacție la dezastrul procesului de recrutare al cărui rezultat va marca cea mai neagră perioadă pentru profesia de polițist. Avem jumătate de candidat pentru fiecare loc în școlile de poliție și subofițeri. Însă, se pare că nimeni din conducerea MAI nu își asumă acest eșec.

Este evident că rezultatele admiterii nu fac altceva decât să confirme ceea ce noi am anticipat de cel puțin 3 ani, de când nu au mai fost respectate etapele aplicării Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. La aceasta se adaugă sumedenia de interdicții, incompatibilități, răspunderea juridică, și toate acestea pentru un salariu mediu de 3500 lei. Se adaugă și intenția de modificare a condițiilor de pensionare, prin creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani în condițiile în care speranța de viață în profesie este de 62,5 ani conform datelor înregistrate de Direcția Medicală.

Concomitent cu manifestarea din fața MAI, membrii Filialei Mureș a Sindicatului EUROPOL s-au mobilizat și au lăsat strada și birourilor goale. Agenții de ordine publică planificați în schimbul 1 au refuzat să intre în serviciu și s-au prezentat la centrul de transfuzie sanguină, iar șefii lor au fost nevoiți să acopere personal intervențiile la 112. S-au dat și multe telefoane pentru a veni colegi din liber pentru a-i înlocui și, din păcate, s-au găsit câțiva „harnici” care nu înțeleg noțiunea de „unitate”.

Surpriza protestului de astăzi a venit însă de la ministrul Lucian Bode, pe care l-am văzut la față ultima dată în 2021. Acesta ne-a lansat invitația de a intra la discuții în minister de la ora 13:00, unde a invitat și reprezentanții FSNPPC. Din preambulul prezentării, ministrul Bode a precizat că oferta pe care o pune pe masă este agreată de primul ministru și de coaliție. Este vorba despre acordarea ultimei tranșe restante din valoarea salariului prevăzut în grila din Legea 153/2017 începând cu 1 iulie, pe care o vom resimți la salariul lunii august și care însumează, în medie 374 lei net. Iar partea a doua a restanței, reprezentată de aplicarea integrală a Legii 153/2017, prin calculul tuturor elementelor salariale la noul salariu să se realizeze în luna august când va avea loc rectificarea, și pe care o vom resimți la salariul lunii septembrie.

Această „ofertă” fiind condiționată de sistarea tuturor formelor de protest anunțate (inclusiv încetarea activității prin donare de sânge sau întârziere de la serviciu). Reprezentanții organizației noastre au precizat că revendicările noastre au fost constante și consecvente în ultimii 3 ani și au vizat un singur lucru: aplicarea integrală a legii și eliminarea tuturor plafonărilor, înghețărilor și a suspendării aplicării unor drepturi. Din acest considerent, ca o primă reacție, am precizat că ar trebui ca aplicarea acestor restanțe să se realizeze din 1 iunie, la pachet cu plata normei de hrană la valoarea actualizată de 48 de lei.

După mai multe discuții, ministrul Bode a primit undă verde pentru aplicarea grilei începând cu 1 iunie în loc de 1 iulie, rămânând în discuție să găsească o formulă să materializeze promisiunea pentru aplicarea celorlalte drepturi la noul cuantum al salariului de funcție majorat la 1 iunie. Totodată, despre norma de hrană, ministrul Bode nu a putut să se pronunțe în vreun fel.

Simțim nevoia să reamintim tuturor, că polițiștii au fost sacrificații de serviciu din 2010, Guvernul făcând economie de sute de milioane de lei de-a lungul celor 13 ani de plafonări, înghețări de drepturi salariale. Mai mult, în niciun moment din cei 13 ani, polițiștii nu au cerut măriri salariale ci aplicarea legislației existente, în vigoare. Chiar și la acest moment, nu suntem în postura cadrelor didactice sau a cadrelor medicale, de a cere măriri salariale peste ceea ce prevede cadrul legal. Noi vrem doar să ajungem la nivelul zero, și să ne fie acordate toate restanțele. În zilele ce urmează, vom consulta polițiștii pentru a stabili dacă sunt de acord cu această propunere sau dacă vom continua protestele. Țineți aproape și participați activ la toate formele de protest.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Primul protest. Prima întâlnire cu Bode din 2023. Prima ofertă pusă pe masă

Distribuie

6 răspunsuri

  1. „calculul tuturor elementelor salariale la noul salariu” … asta înseamnă și aducerea în anul 2023 a compensației de chirie?

  2. Ce faceți cu pensiile de urmași ,nu credeți că ar trebui privite altfel ,adică pentru un singur urmași sa se ridice un procent .ai maree de ex la 700in loc de 50

  3. Dacă tot sunt dispuși la concesii, cereți ministrului Bode, care este și parlamentar și are drept de inițiativă legislativă la fel ca MAI, schimbarea denumirii poliției locale, astfel încât să nu mai poarte denumirea de poliție.
    Ne-am saturat să fim confundați cu aceștia, ne-am săturat ca acești angajați ai primăriilor să fie numiți pe nedrept polițiști, iar imaginea Poliției Române să aibe de suferit din această cauză. Populația este indusă în eroare cu acești locali. Prejudiciul de imagine pe care ni-l aduc acești locali este imens.
    Deja poartă uniformă asemănătoare cu noua noastră uniformă!
    Faceți ceva!

  4. Cand se renunta la „mutarea la cerere”? Muncim la fel iar de beneficii(chirie, transport, rata) se bucura doar unii. In justitie si alte sisteme nu exista mutare la cerere.

  5. Cereți actualizarea indemnizației de chirie. Un agent primește 460 lei/lună, un parlamentar, inclusiv ministrul Bode, primește 4.600 lei/lună.
    Un agent primește 460 lei/lună, un comisar șef primește 1.200 lei/lună.
    Echitabil, nu???

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.