Avem primul reportaj pe subiectul bodycam-urilor și primele reacții ale polițiștilor care le-au folosit, dar și a conducătorilor auto opriți în trafic.
Lucrurile avansează tot mai mult în direcția dotării polițiștilor cu echipamente audio-video de tip bodycam. Nu e ritmul pe care ni l-am fi dorit, dar mirosul de naftalină este încă impregnat puternic în birourile celor care iau decizii pentru noi.
Chiar dacă până în prezent decidenții nu s-au hotărât cum se va derula proiectul, am reușit să generăm dezbateri la nivel înalt și să implicăm atât IGPR-ul cât și MAI-ul astfel încât să îi determinăm să prevadă în buget sume de bani pentru achiziționarea de bodycam-uri.
Acest proiect a atras și atenția mass media și avem prima știre realizată de B1Tv pe acest subiect. Ținem să le mulțumim pe această cale colegilor de la Brigada Autostrăzi care ne-au sprijinit la realizarea materialului și care nu ezitat nicio secundă când au fost rugați să poarte aceste dispozitive.
Deși în varianta inițială trebuia să avem colegi de la Brigada Rutieră din București, șefii acestora s-au opus vehement și au refuzat să aprobe participarea acestora la un material filmat. Este o dovadă clară că mentalitatea unor „menegeri” este apropiată mai mult de vremurile apuse decât de viitor.
Nu vom reuși niciodată să ne susținem cauza dacă nu vom putea arăta opiniei publice și implicit parlamentarilor care ne decid soarta prin votul lor, despre riscurile, pericolele și condițiile extreme în care ne aflăm de multe ori în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Dacă vom rămâne o instituție închisă, așa cum doresc mulți dintre șefi, vom continua să fim blamați și puși la zid de false teorii potrivit cărora polițiștii nu își fac treaba, nu își merită salariile sau că sunt corupți.
Bodycam-urile reprezintă cea mai eficientă metodă de a ne proteja, poate fi cel mai relevant mijloc de probă, dar și cea mai elocventă manieră prin care putem justifica riscurile și pericolele la care suntem expuși.
Chiar dacă unii colegi au avut și reacții „adverse” la aceste dispozitive sau au considerat că nu reprezintă o prioritate, doar cei care au trăit pe pielea lor momente critice (ultraje, amenințări, intimidări, intervenții etc) pot spune cât de folositoare ar fi fost aceste bodycam-uri dacă le-ar fi avut în dotare.
Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL va continua să genereze rezultate pe toate planurile pentru că avem o echipă tânără în spate care își dorește mai mult ca niciodată să spargă barierele „luptei sindicale” cu care am fost obișnuiți până în prezent.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL