Primul concurs de încadrări directe în Poliție

În aceste zile, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost analizate organigramele Poliției Române și ale Poliției de Frontieră, concluzionându-se că din cauza lipsei de personal, există riscul ca în unele structuri să nu se mai putea asigura serviciul polițienesc.

Astfel, în raport cu promoțiile existente și cele care vor mai fi încadrate, s-a apreciat că este nevoie de un supliment de 2240 de posturi, agenți de poliție, ofițeri de poliție dar și personal contractual. Ocuparea acestor posturi se va face etapizat, în funcție de prioritățile instituționale. În acest sens, primele locuri vor fi scoase la concurs exclusiv în mediul rural, unde sunt necesare a fi ocupate 412 funcții de ajutor de șef de post.

Ulterior, vor fi scoase la concurs în mai multe etape și diferența de 1828 posturi care vor fi direcționate în principal spre structurile de ordine publică/rutieră dar și spre posturile de specialiști. Ce va fi însă interesant va fi situația celor care s-au înscris la școlile de poliție pentru sesiunea din octombrie 2021, vor pica cu note de 3 și 4 iar ulterior vor avea șansa ca la grila de x, de la concursul de încadrare directă, să obțină notă de trecere.

Consecința va fi că cei mai buni vor intra la școlile de poliție și vor avea pe perioada școlarizării de 1 an o soldă lunară de aproximativ 100 lei, iar cei încadrați direct, după promovarea concursului, a doua zi vor primi uniforma în brațe și vor fi salarizați, cu toate drepturile aferente. Aceasta este politica de resurse umane promovată de „specialiștii” din MAI, după chipul și asemănarea lor.

Noi le urăm succes tuturor celor care doresc să acceadă în sistem și îi asigurăm de toată susținerea pentru a deveni cei mai buni polițiști.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Primul concurs de încadrări directe în Poliție

Share on facebook
Distribuie

69 de răspunsuri

    1. Pentru tine se va face o exceptie…..Dar vei candida ptr Politia Locala…..conform pregatirii tale profesionale….Cred ca ai inteles.

  1. Bună ziua. Îmi doresc o poziție în cadrul Poliției, dar nu am absolvit academia de politie. Am studiat Teologia! Daca îmi puteți da mai multe detalii, mi-ar fi de mare ajutor.
    Cu respect!

  2. De ce nu au prioritate subofițerii aflați în rezervă nu disciplinar care vor sa revină în sistem și nu sunt pensionari Au școală au experiență Vă rog propuneți

  3. Bună ziua. Mi-aș dori o poziție în cadrul Poliției, dar nu am absolvit academia de politie. Am studiat Teologia. Mi-ar fi de mare ajutor mai multe detalii.
    Mulțumesc, cu respect!

    1. Sigur ca da / femeie / bărbat , de serviciu, grădinar, fochist , zugrav !!! ,, Doamneeee”
      🙏 Mare îți este grădina 🤔

  4. Nu ați precizat vârsta maximă obligatorie a candidatului.Eu mă numesc VRACIU MARIAN am 49 ani sânt instructor auto și sânt interesat de un post in cadrul MAi.

  5. Am făcut școală de subofițeri ptr. încadrare directa la Slatina după care am lucrat ca agent de ordine, paza bancara, paza magistrați timp de 8 ani. Am trecut în rezerva ptr. Lit j. Menționez ca acum am vârstă de 51 ani. Am vreo șansă ptr. reangajare?

  6. Buna seara! Ma numesc Bunea Vlad si sunt student in anul 2 la Traducere si Interpretare la Facultatea de Inginerie in Limbi Straine la Universitatea Tehnica de Construcții București. As putea fi incadrat ca ofiter specialist in politie? Aștept un raspuns si va mulțumesc anticipat. O seara buna sa aveți!

  7. În 1990 la fel s-a procedat ! Noi am făcut Școala Mlitară de Poliție , iar în 1992 mulți din cei care au picat la examenul de admitere erau deja încadrați “din surse externe” și după un curs de 3 luni , pe unii , la absolvirea noastră , chiar i-am găsit avansați în grad ! Situația s-a perpetuat de 30 de ani !
    Cea mai proastă găselniță a fost aceasta cu ” încadrările din surse externe ” ! Au fost unși polițiști și polițiste multe videochatiste , ospătare , jurnaliste neîmplinite ajunse purtătoare de cuvânt , taximetriști , chiompălăi de I.T.-iști care se incălțau cu fesul și care nu aveau nici o treabă cu munca de Poliție !

  8. O mare vrăjeală , la o altă sesiune de încadrare din sursă externă (2017 parcă) a fost un test psihologic de zici că angajau cosmonauți😡😡😡

  9. In primul rand ar trebui ocupate toata functiile de condurece din cadrul politiei Romane, de la sefi de post pana la sefi de inspectorate de politie .
    S-au scos acum cateva functi de conducere insa sunt insuficiente , faceti demersuri necesare si legale sa se ocupe prin concurs toate functiile de conducere vacante din cadrul Politiei Romane

  10. Mi-ar place foarte mult sa fac parte din echipa MAI, unii chiar își fac treaba așa cum se cade iar alți doar sa ia bani și cam atât .
    Stam cu frica in sân ca nu știi de unde te trezești cu ceva in cap . Mult succes celor care reușesc sa intre

  11. “Consecința va fi că cei mai buni vor intra la școlile de poliție și vor avea pe perioada școlarizării de 1 an o soldă lunară de aproximativ 100 lei, iar cei încadrați direct, după promovarea concursului, a doua zi vor primi uniforma în brațe și vor fi salarizați, cu toate drepturile aferente. Aceasta este politica de resurse umane promovată de „specialiștii” din MAI, după chipul și asemănarea lor.”

    Bună ziua,

    Numele meu este Popa Sorin Vasile, 26 de ani.
    As dori sa aflu mai multe despre încadrarea directă sau încadrarea contractuală.
    Sunt interesat in mod special.
    Telefon: 0757938272
    Email: popasorin1995@gmail.com

  12. Buna ziua dacă am 29 de ani ,,si o diploma doar de 8 clase mai pot candida pentru un post de polițist,este visul meu cel Mare.

  13. Va salut și să trăiți,
    Din start vreau sa incep cu o mica prezentare, mă numesc Andrei Pîrlog, sunt nascut in Republica Moldova, am acte Ro ( buletin de identitate). Locuiesc în Chișinău, am facut Academia de poliție din or.Ancara, Turcia din 2002-2004 (trimis in schimb de experiența de la Academia Stefan cel Mare a MAI RM), după care în 2006 am finisat studiile în Chișinău si am activat im diverse funcții (ordine publică) în Chișinău pînă în prezent. În baza Acordului de autentificare a diplomelor, semnat între România și Republica Moldova, meam autentificat diploma de studii la București și am mare dorință să trec cu traiul în România. Va rog mult daca este așa posibilitate de mă îndruma ce acțiuni trebuie sa fac pentru a mă angaja în poliția română . Va multumesc anticipat

  14. Am 47 ani.
    Sunt militar activ cl.1,de 24 ani în sistemul militar.
    Ce condiții trebuie să îndeplinesc ptr încadrare în M.A.I.?
    Sunt în ultimul an la Postliceal,fără BAC.
    MULȚUMESC.
    Aștept un rsp pe adresă de Email.

  15. Buna ziua sunt și eu interesat și aș dori să știu dacă este obligatoriu bacaloriatul și care are vârsta
    Va mulțumesc

Dă-i un răspuns lui Mirel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *