Primele posturi cu încadrare fără concurs sunt acum disponibile. Citeste aici anunțurile

În urma emiterii Decretului Președintelui, prin care a stabilit măsuri de excepție ce vizează inclusiv angajarea de personal, fără concurs, pe o perioadă determinată de maximum 6 luni în structurile instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, avem și primele anunțuri în acest sens.

Ministerul Apărării Naționale este prima structură care publică mai multe anunțuri ale unor posturi pe care intenționează să le încadreze, atât pentru personalul civil cât și pentru specialiști, la mai multe unități și structuri aflate în subordine sau în coordonare. Mai jos, cei interesați pot consulta lista cu toate posturile publicate și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească.

În măsura în care vor apărea alte anunțuri și la celelalte instituții din structura de apărare, ordine publică și siguranță națională, vi le vom pune la dispoziție în timp real.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Primele posturi cu încadrare fără concurs sunt acum disponibile. Citeste aici anunțurile

9 răspunsuri

    1. Buna seara!
      SuntElena, am 40 ani, mi-am dorit foarte mult sa port haina militara. Chiar si la varsta de 39 ani, mi-am facut curaj , m-am inscris la ofiteri filiera indirecta ,arma intendenta, dar din pacate am pierdut proba de rezistenta cu 7 secunde..Mi-as dori mult..sa ma vad acolo, sa-mi indeplinesc visul…mai ales ca, acum mi s-a desfiintat postul.

      1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *