Prima întâlnire cu inspectorul general al Poliției Române

Astăzi, începând cu ora 13:00 la sediul Inspectoratului General al Poliției Române a avut loc o ședință de dialog social la care au participat chestor de poliție Benone Marian Matei, inspector general al Poliției Române alături de organizațiile sindicale pentru identificarea problemelor cu care se confruntă polițiștii din teritoriu.

Cu această ocazie, reprezentantul Sindicatului EUROPOL a adus la cunoștința conducerii IGPR mai multe probleme care ne-au fost semnalate în ultima perioadă de către colegii noștri din țară, astfel:

Existența unor structuri care promovează permanența, continuitatea, asigurarea intervențiilor pentru 112 de la domiciliu

Față de această situație am solicitat analizarea modului de organizare a programului de lucru astfel încât instituția Poliției Române prin toate unitățile subordonate să poată asigura continuitatea serviciului polițienesc printr-o planificare echilibrată pe întreaga durată a celor 24 de ore ale unei zile, 7 zile din 7  astfel încât să nu mai existe situații în care polițiștii să fie nevoiți să intervină la evenimente din timpul liber întrucât orice întârziere se va răsfrânge asupra cetățenilor.

Inspectorul general a ținut să precizeze că este la curent cu astfel de practici și că va analiza alături de partenerii sociali aceste situații în vederea eliminării acestui gen de sincope și pentru a genera un serviciu polițienesc de calitate pentru comunitate.

Modalitatea discreționară de repartizare a majorării pentru lucrări de excepție și misiuni speciale

Am prezentat modul discriminatoriu în care, zilele trecute, a fost acordat sporul pentru lucrări de excepție și misiuni speciale la nivelul unităților de poliție din țară și cum o parte dintre polițiștii merituoși au fost “ocoliți” și de această dată de ultimul mijloc de recompensă pentru rezultatele obținute, în detrimentul unor șefi care nu au mai luat contact cu strada de ani buni.

Față de aceste situații, chestorul Benone Matei și-a manifestat dezacordul precizând că nu consideră o normalitate ca în cadrul unei unități de poliție singurul “premiat” să fie șeful iar subordonații acestuia să trăiască multă vreme cu speranța că într-o bună zi vor fi apreciați la adevărata lor valoare profesională și că au existat cazuri în care a intervenit pentru remediere ca urmare a sesizărilor primite din partea organizațiilor sindicale.

Modalitatea arbitrară și subiectivă de efectuare a cercetării disciplinare în cazul șefilor și în cazul celor cu funcții de execuție

Față de aceste situații, reprezentantul organizației noastre i-a prezentat inspectorului general situațiile în care față de polițiștii cu funcții de execuție este declanșată cercetarea disciplinară pentru fapte mai puțin imputabile comparativ cu polițiștii care dețin funcții de conducere, această procedură ajungând să reprezinte un act managerial cu dublă măsură în funcție de interesele de grup dintr-o unitate de poliție. Astfel, în cazul în care un polițist cu funcție de conducere comite o abatere disciplinară, față de acesta se efectuează “verificări prealabile” în cadrul unei lucrări generale la finalul căreia se stabilește că nu a fost comisă vreo abatere.

Pe de altă parte există situații în care se declanșează cercetarea disciplinară pentru un polițist cu funcție de execuție  imputându-i-se că în timpul liber a avut un comportament necorespunzător în societate de natură a afecta imaginea instituției din simplul motiv că a avut ghinionul să se afle într-un autoturism condus de către o persoană aflată sub influența alcoolului doar pentru că s-a produs mediatizarea cazului respectiv.

Referitor la aceste practici chestorul de poliție Benone Matei a precizat că sunt nelegale întrucât nu au fundament prin raportare la prevederile Legii nr. 360/2002 și ale HG nr. 725/2015, invocând faptul că numai după declanșarea procedurii de cercetare disciplinară pot fi efectuate verificări pentru stabilirea existenței sau inexistenței vreunei abateri care să poată fi reținută în sarcina unui polițist, manifestându-și dezacordul cu privire la practica “verificărilor prealabile” întrucât sunt nelegale.

Refuzul abuziv de organizare a concursurilor

În ceea ce privește organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere am prezentat și de această dată riscurile pe care această practică le generează în activitatea profesională, precum și în ceea ce privește asigurarea ordinii și siguranței publice atâta timp cât persoanele împuternicite sau mai nou “desemnate” pe funcții de comandă nu-și asumă responsabilitatea actului managerial.

Inspectorul general a precizat că a realizat deja o radiografie a acestor posturi și că a efectuat demersuri în acest sens, urmând ca în cursul acestei luni să fie organizate, în mod etapizat, concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul unităților de poliție din țară. Totodată a ținut să menționeze că în viitorul apropiat vor fi efectuate și alte demersuri în vederea modificării modului de susținere a probelor de concurs astfel încât în funcțiile de comandă să acceadă personal foarte bine pregătit.

Revizuirea și emiterea procedurilor de lucru pentru diferitele activități polițienești

De-a-lungul timpului, la elaborarea procedurilor de lucru pentru polițiștii din teritoriu nu a existat o consultare a organizațiilor sindicale din partea IGPR, în ciuda faptului că unele dintre cele mai pertinente propuneri în ceea ce privește elaborarea acestor documente vin exclusiv din partea polițiștilor care desfășoară activități stradale, care efectiv cunosc problematica în amănunțime.

Astfel, am solicitat crearea unor grupuri de lucru pentru elaborarea cât mai rapidă a unor proceduri operaționale sau de sistem, conform prevederilor  Ordinului SGG nr. 600/2018  privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, astfel încât polițiștii din teritoriu să poată desfășura activități de intervenție în domenii sensibile cum ar fi violența domestică, bolnavii psihic periculoși, verificarea persoanelor izolate/carantinate, fără a mai fi expuși riiscurilor declanșării unor cercetări disciplinare în baza unor interpretări subiective ale actelor normative în vigoare de către șefii unităților de poliție.

Inspectorul general a recunoscut importanța elaborării acestor proceduri, ocazie cu care a menționat că instituția trebuie să asigure polițiștilor un cadru procedurat pentru fiecare activitate pe care o desfășoară astfel încât să acționeze corect și să nu fie expuși diverselor greșeli, afirmând că se va apleca asupra inițierii unui mod unitar de lucru aplicabil în situațiile sus-menționate tocmai pentru a nu mai exista abordări sau analize refractare asupra intervențiilor polițienești.

Lipsa de personal

Am readus în prim-planul discuțiilor situația deficitului de personal, ocazie cu care am propus analizarea oportunității transferului unui segment din structurile Jandarmeriei, din zona de siguranță publică, ce desfășoară și în prezent activități specifice împreună cu polițiștii, în patrule mixte, iar în acest context încadrările directe să se realizeze în viitor cu preponderență în cadrul Jandarmeriei Române.

Lipsa pregătirii fizice, tactice și profesionale

Reprezentantul Sindicatului EUROPOL a precizat că la acest moment pregătirea profesională se face doar pe hârtie și că, în prezent, în ciuda accentului care se pune pe realizarea unei intervenții care să nu genereze pericole asupra polițiștilor, șefii acestora tratează această activitate cu superficialitate.

Șeful Poliției Române a menționat că pregătirea polițiștilor este prioritară și că de modul în care este realizată o intervenție depinde integritatea fizică sau chiar viața acestora, precizând în acest sens că la nivelul fiecărei unități teritoriale de poliție vor exista 4 funcții care vor fi încadrate cu polițiști care să aibă ca sarcină pregătirea fizică, tactică și profesională a colegilor noștri.

Debirocratizarea activității de poliție

Cu această ocazie am prezentat inspectorului general existența evidențelor duble, a statisticilor excesive și a numeroaselor raportări care nu fac altceva decât să ocupe din timpul zilnic de lucru pentru 2 sau chiar 10 polițiști concomitent. Am sugerat inclusiv crearea unei comisii mixte de “tăiat hârtii” la nivelul IGPR.

Față de această anomalie, chestorul Benone Matei a precizat că are în vedere debirocratizarea instituției astfel încât să nu mai existe situații de dublare a  activităților în cadrul structurilor de poliție tocmai pentru a permite colegilor noștri să acționeze cât mai mult în segmentul stradal, mai ales în contextul în care instituția Poliției Române este pusă în postura de a asigura serviciul polițienesc cu un deficit de personal ce a atins cote alarmante.

Condițiile de muncă ale polițiștilor

Față de modul și locurile în care polițiștii își desfășoară activitatea, am solicitat conducerii Poliției Române constituirea unor comisii mixte din care să facă parte angajatorul și reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative pentru analizarea condițiilor de muncă în contextul comitetelor de sănătate și securitate în muncă, fiind cunoscute condițiile de igienă precară în care mulți dintre colegii noștri sunt nevoiți să lucreze.

Inspectorul general a luat act de solicitarea organizației noastre precizând că nu este normal ca angajatorul să ceară performanță în contextul în care nu asigură condiții minimale de funcționare a sediilor unde polițiștii își desfășoară activitatea ori nu le asigură mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

În încheierea ședinței, chestorul de poliție Benone Matei a apreciat ca fiind binevenite problemele și propunerile prezentate de organizațiile sindicale, conștient fiind de faptul că acestea nu îi sunt transmise în mod obiectiv de către șefii inspectoratelor de poliție județene, ocazie cu care a ținut să precizeze că va acorda o atenție deosebită șefilor care nu vor evidenția și nu vor recompensa în mod transparent polițiștii care se fac remarcați prin rezultatele profesionale obținute ori care vor gestiona cu o dublă măsură activitatea de cercetare disciplinară.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol.

Sindicatul EUROPOL: Prima întâlnire cu inspectorul general al Poliției Române

Distribuie

2 răspunsuri

  1. In mediul rural patrule mixte au eficienta doar ca impact vizual, in cazul constatarii de contraventii si infractiuni, politistul intocmeste singur toate actele, jandarmul nu poate si nu stie sa faca nimic, va dau un exemplu o constatare de infractiune la regimul rutier gen consum de alcool dureaza in medie 3-4 ore asta insemnand intocmirea a pv constarea infractiune flg, pv sesizare din oficiu, fise si adrese nr unic, buletin eveniment, ordonante iup rem, ordononanta in personam, ordonante si adrese iml, pv recoltare, consimtamant, audiere martori si suspect, conducerea in doua randuri la recoltare probe biologice, etc timp in care o patrula mixta care asigura 9 comune nu mai poate face nimic altceva, in cazul unui apel 112 trebuie sa lasi tot si sa rezolvi problema de acolo , alte acte care tot politistul le rezolva, jandarmul doar iti asigura spatele, lor nu le cere nimeni activitate, probema esentiala este faptul ca la nivelul sectiilor de politie rurala trebuie infiintate servicii de patrulare cu politisti anume desemnati, nu cu cei de la posturi care ulterior isi vor lua liber , iar munca de la post ramane in urma, in cazul infintarii serviciilor de patrulare distincte un post poate functiona si numai cu doi lucratori sau unul singur

  2. Problemele sunt foarte multe în acest sistem așa zis ” de ordine și siguranță publica”.Si am să vă dau un exemplu :noi stam in strada de ani de zile si vine o domnisoara care în scurt timp e amantă cuiva de sus și este promovată doar pe amantlacuri și relații,apoi ajungem să fim conduși de o domnisoara fără experiență iar noi ducem greul în stradă,domnișoarele au experienta dar la altceva ,nu și în domeniul care se fac că activează.De multe ori am fost chemați din timpul liber să acționăm la diferite misiuni doar pt. că domnișoarele care erau de serviciu se temeau să meargă fără un bărbat la misiuni.De ce te mai faci polițist dacă ești femeie și te temi?????…..Trebuie făcut ceva cu această problemă cu femeile din Poliție,unele intră în Poliție apoi nasc an de an și noi bărbații trebuie să acoperim deficitul de personal creat de ele,știu doar sa faca copii și să fie amantele șefilor urmând apoi a fi promovate.Deficitul de personal e creat de femei prin nașterea de copii și de aceea nu trebuie băgare femei în poliție.Atata timp cat vom bagă femei în Poliție nu vom putea acoperi deficitul de personal.Stiu ca poate altii o să mă critice dar am spus doar adevărul din acest sistem corupt în care activez și de multe ori regret foarte mult ca am ales această meserie pt ca am avut ocazia să fiu cineva dar am renuntat că mi-a plăcut această meserie dar m-am înșelat foarte mult privind această meserie .

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută