Polițistul care împarte bucurie bătrânilor

Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea spunea Ludwig van Beetohoven, însă pentru colegul nostru Vlad Adrian Cicio din cadrul secției de poliție rurală nr. 12 Luduș, IPJ Mureș,  bunătatea nu e un semn al superiorității, ci este ceva firesc pe care el simte și pentru care crede că așa trebuie să procedeze.

În vremea pandemiei, când bătrânilor nu le este recomandat să iasă din casă sau dacă aceștia o fac, să fie cât mai rar, Vlad e  alături de aceștia  și le cumpără pâine din banii săi. Acesta le-a cerut bâtrânilor să stea în casă pentru că el se va ocupa de cumpărăturile de care aceștia au nevoie. Mai mult de atât, pentur încurajarea acestora, le-a compus și o poezie:

Să nu ai grija de mâine!

Personal am să împart pâine.

Am s-o fac pe banii mei, 

Doar ca sfatul meu să-l iei!

Vreau ca tu să fii în casă, 

Vreau să fii în siguranţă! 

Cu familia ta la masă!

Că eu nu pot, dar îmi pasă!

Sunt om, dar sunt poliţist

Şi-am jurat să-mi dau şi viaţa!

Stau în frig şi strâng din dinţi

Văd în faţă siguranţa!

Şi te rog să mă înduri,

Dacă ai nevoie de ceva,

Spune-mi! Te voi ajuta!”

 

Pentru a fi de ajutor și celeilalte categorii de bătrâni neputincioși, în luna aprilie a donat suma de 1500 lei, Centrului de Îngrijire și Asistență Căpușu de Câmpie din  județul Mureș, gestul său aducând un zâmbet pe chipul celor care ne-ar putea fi bunici. Dacă pentru mulți dintre noi, bucuria înseamnă să ne schimbăm casa sau mașina, să mergem în vacanță sau să ne luăm un telefon de ultimă generație, pentru acești bâtrâni, bucuria lucrurilor mărunte e o mare recunoștință.

Un gând despre “Polițistul care împarte bucurie bătrânilor

  1. Asta da om, si dupa aceea polițist, fiecare dintre noi trebuie sa cunoasca ,,Legea de a fi om,, nu ,,Legea lui Ohm,,

Lasă un comentariu