Polițiștilor li se ascund informațiile legate de cursuri și misiuni internaționale

Pe principiul „țara te vrea prost”, șefii din Poliție vor același lucru pentru polițiștii din subordinea lor. Ne-a parvenit o adresă semnată de șeful Poliției Capitalei, la propunerea structurii de resurse umane, prin care aceștia solicitau aprobare să cenzureze de la mediatizare anunțurile pentru diferite cursuri de formare profesională, cursuri de limbă dar și participări la diferite misiuni externe.

 

Justificarea minților luminate pentru fiecare dintre aceste categorii, nu numai că este ridicolă, dar în același timp demonstrează în fapt ce minte bolnavă au acești „menegeri”. Este dovada vie că în Poliția Română, șefii nu vor polițiști pregătiți, polițiști educați sau care să reprezinte cu mândrie instituția în diferitele misiuni externe care apar, ci vor subalterni slabi, obedienți, controlabili și care să nu emită pretenții ci doar să fie umili și recunoscători că primesc un salariu lunar.

În toate companiile, angajatorii investesc sume imense de bani în pregătirea și formarea angajaților tocmai pentru faptul că bogăția unei instituții o reprezintă resursa umană. Cu toate că atât prevederile Codului Muncii, cât și ale actelor normative incidente la nivelul MAI, stabilesc obligativitatea asigurării cursurilor de formare profesională, zeci de mii de polițiști nu au beneficiat de acest drept.

În acest sens, la art. 157 din Codul Muncii, legiuitorul stabilește și o măsură pecuniară în sarcina angajatorului care nu înțelege să se achite de obligația asigurării efective a angajatului la cursuri de formare profesională. Astfel, angajatul poate solicita un concediu plătit pentru formare profesională de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește misiunile internaționale sau de menținere a păcii, România a semnat mai multe acorduri de parteneriat sau de colaborare prin care și-a asumat o serie de obligații, printre care se numără și asigurarea personalului pentru aceste misiuni. Faptul că polițiștilor li se ascund aceste oportunități care îi ajută nu doar financiar ci și profesional, reprezintă o încălcare flagrantă a art. 41 din Constituția României.

În aceste condiții, ne întrebăm, oare care mai este rolul structurii de resurse umane dacă tocmai principala atribuție, de asigurarea a pregătirii profesionale nu este îndeplinită. Sau cum își justifică salariile acei „profesori” de la centrele de specializare dacă nu au polițiști care să participe la cursurile care au fost deja aprobate. Ca urmare a acestor atitudini polițiștii își pierd interesul pentru dezvoltarea carierei în sistem.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Polițiștilor li se ascund informațiile legate de cursuri și misiuni internaționale

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Atentie, la primul punct se refera doar la cursuri organizate de institutii din afara MAI, care presupun si costuri suplimentare. Cititi cu atentie si apoi comentati pertinent. Fiti profesionisti, nu “tabloidisti”!

    1. Tocmai de aceea am postat adresa, sa o interpretati in cunostinta de cauza. Toate cursurile necesita costuri chiar si cele organizate de instructorii din MAI. Sau credeti ca ai nostri formatori sunt platiti pe cartofi sau faina?

  2. Asta se întâmplă din 1991in cadrul poliției romane, special am scris cu caractere mici. Eu am fost martor viu, pe pielea mea, ca dacă nu ” servești șefii” și nu onorezi “misiunile date de ei” îți pierzi pâinea. Asa de dezamăgit și de frustrat am fost din 1993 pana acum, încât nu mi-a mai trebuit sa revin în poliție, pe lângă faptul ca tot aceeași șefi au înțepenit pe scaune. Pe unii i-au dat afară când, după multa vreme a avut cineva ac de cojocul lor. Acum ca vad ca totuși începe sa se mai miște lucruri, îmi doresc sa revin la ceea ce însemna un polițist întreg și integru. Am avut impresia ani buni ca unii șefi nu sunt polițiști ci sunt milițieni pana la moarte. Doresc sa iau legătura cu un avocat sau cineva din sindicat sa vad dacă mai pot reveni în haine.

  3. Domnul Inputernicit sef SRU, ar trebuii sa plecati cat mai repede din postura pe care o detineti, se observa ca aveti o mentalitate invechita, sunteti slab pregatit si nu in ultimul rand chiar cre ca habar nu aveti ce inseamna si ce presupune o misiune operativa pe teritoriul altui stat. Iar in ceea ce privesc limbile…. sunteti praf. Cred ca doriti doar sa dati bine la capitolul cat de econom sunteti si la sfarsit de an poate se face o investitie sau va luati bonusuri de performanta “vezi dna. Tuicu” 😉

    1. E plecat deja. Dupa ce si-a rotunjit veniturile 6 luni a plecat la pensie. Din pacate interdictia de mediatizaare a ramas.

  4. E un gunoi Voicu ăsta. Credeți că aia de la resurse au propus pe bune, de la sine putere treaba asta?
    Cine dracu îl ține și pe asta in scaun nu știu..

  5. asta se datoreaza sindicatelor din poltie care nu au fost in stare sa modifice statutul politistului si modificarea schemei de organizare , am ramas singurul stat european care mai are agenti/subofiteri si ofiteri, sistemul comunist cel in care nu conteaza cat esti de prost ca ofiter tot sef ramai , agentu le face pe toate si cand ceri indrumari raspunsul lor este “orintare la fata locului“/

Dă-i un răspuns lui Popea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută