Tot mai des, realitatea ne demonstrează cum, sub oblăduirea MAI, Poliția Română se transformă în ceea ce PCR-ul promova pe timpul Republicii Socialiste Romania. Adică îmbrăcăm Cel dintâi analfabet din coteț, îi oferim funcții importante și îi aplaudăm prostia propăvăduită.

Dar sa revenim la oile noastre…pardon, la „Cocoșul” cu comportament de „fazan” care, cel mai probabil a fost promovat pentru cu totul alte aspecte decât pentru capacitățile manageriale. Dar ce spunem noi de promovări, când în MAI, funcțiile de conducere nu se mai scot la concurs de ani buni, și nu pentru că nu ar fi imperios acest lucru, ci de teama că vor ocupa aceste funcții polițiști competenți, care nu vor pupa inelul, nu vor freca clanțele partidelor politice și care nu sunt dispuși să mintă în statistici doar să dăm bine, chiar dacă situația din teren este cu totul alta.

Și pentru a înțelege mai bine acest flagel managerial bacterian, la Poliția Municipiului Giurgiu a fost împuternicit un fazan…pardon, un Cocoș, cms. șef Alexandru Cocoș. Nici nu s-a instalat bine la cârma Poliției Municipale, că a și început să aibă „predispoziții pentru dispoziții” să demonstreze că se încadrează în categoria șefilor care se caută pentru a fi permanentizat pe post.

Dacă este să ne raportăm la exprimările domniei sale, ce-i drept, destul de lacunare din punct de vedere gramatical, care sunt inserate în…”dispozitivul dispoziției” cu nr. 228097/04.04.2018, unde Cocoșul manager menționează el, după chipul și asemănarea sa că „medicii sunt specialiști pe o serie de specialități”, ne dăm seama că este tipicul de șef dornic să arate că el calcă pe cadavre, și chiar și pe polițiștii bolnavi, doar să îi aducă la serviciu.

Cocoșul manager a emis, am spune o dispoziție dar nu îndeplinește nicio condiție minimală prevăzute de lege, un document prin care constată că unii polițiști merg la medici care „le eliberează firesc adeverințe de concediu medical” și din cauza cărora el nu mai poate scoate zeci de polițiști la diferite evenimente (intemperii sau sărbători) pentru a putea raporta la București ce efectiv lărgit are el în teren, ca să dea bine. Ceea ce a pus pe hârtie managerul Cocoș reprezintă gradul de pregătire profesionala existent și promovat cu ardoare în eșaloanele superioare ale MAI, în rândul celor ce ar trebui să poarte cu cinste uniforma de polițist.

Însă doamna ministru creează un prototip al șefului care nu trebuie să aibă cunoștințe juridice, docil, servil și care să fie dispus să se dea peste cap pentru ca de fațadă, totul să pară sub control, cu toate că haosul instituțional existent pune grav în pericol în multe localități siguranța cetățenilor. L-am întreba pe comisarul Cocos, din ce constelație i „s-au redat date” referitoare la conduita neconformă cu statutul în ceea ce-i privește pe subordonații săi, așa cum magistral începe textul dispoziției.

Nouă ni se pare, în totală contradicție cu funcția pe care o deține și cu etica de care ar trebui să dea dovada, că este chiar incapacitatea managerială a domniei sale, care iese la iveala în „momente de interes operativ importante”, așa cum precizează el în dispoziție. Să nu mai vorbim despre concluzia pe care o scoate din puțul gândirii referitoare la asocierea Sărbătorile Pascale cu situațiile de catastrofe naturale sau instituirea stării de război. Din cauza acestei asocieri nefericite, managerul a considerat ca trebuie sa-si mobilizeze subalternii, sa-i cheme in mod abuziv la serviciu, din timpul liber, invocând „Sfintele Paști” ca pe o stare de necesitate.

Probabil, prin cuvintele așezate pe coala A4, ce poarta titlul pompos de „Dispoziție”, Cocoșul nostru cel viteaz, consideră că poate dispune externarea subordonaților din spital sau pe cei ce se află în concediu medical și suferă de diverse afecțiuni, majoritatea dobândite pe fondul stresului indus la locul de muncă, de către manageri „cocoși” incapabili să gestioneze cea mai importantă piesă din angrenajul Poliției Române, resursa umană.

Dar…după cum spuneau și străbunii noștri, minte multă nu se cere, „COCOȘ” să fii, să ai putere. Apropos, văzurăm că ați dispus efectuarea unor controale inopinate la domiciliile polițiștilor aflați în concediu medical care se „sustrag” de la serviciu prin intermediul unor echipe special constituite. Acum, noi vă întrebăm, de când au polițiștii astfel de atribuții, că în Legea 218/2002 nu le-am găsit. Și totuși, nu ar fi mai indicat ca cei doi polițiști din echipa de control să desfășoare activități în stradă, în loc să se plimbe pe la domiciliile polițiștilor și să își dea cu părerea despre afecțiunile pentru care au primit concediu medical. Chiar ne gândim dacă acești ofițeri controlori vor avea în dotare stetoscop, termometru sau stetoscoape obstetricale.

Că tot s-a „dat” Cocosul în deontologie, într-un moment de inteligenta din galaxia propriului coteț, ne precizează că „în cazul depistării SITUAȚIILOR neconforme cu prevederile legale, în SITUAȚIA repetării unor asemenea situații,…va sesiza CNAS….
Așadar, Cocosul deontolog, ar aplica legea, dând dovada de o puternica probitate morala, ATENTIE, doar dacă situațiile s-ar repeta.
Pe final, atragem atenția Cocosului și a celorlalte conviețuitoare din coteț că la aproape 29 ani de la revoluție…parfumul de milițian persistă pe holurile Poliției Române și nu le permite multora dintre manageri sa emită o dispoziție care sa respecte condițiile de fond si forma ale unui act administrativ.

Legat de biata coala A4, care a suportat jignirea așezată pe ea, îi transmitem dl. cms. șef Cocoș că am sesizat și MAI-ul cu privire la această „dispoziție”, nu de alta, dar e de pus în ramă, cu mențiunea „funcția de șef dăunează grav sănătații psihice”. Iar ca și o concluzie, îl rugăm pe dl. Cocoș să fie om, să nu fie fazan.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii vor fi controlați în concediul medical

Distribuie

3 răspunsuri

  1. da` chiar asa? pai in ce lume traiti domnilor colegi? ati crezut ca medicalu` nu se cerceteaza? stai sa vezi cand o sa te cerceteze ca nu ti-ai luat atestatu` auto!! numai astia sunt buni pt mustacios, astia care stiu treaba cu clanta si cu papagalu`. ca in teren treaba e cu totul diferita, nu conteaza. pe foaie sa iasa bine, in rest , ne doare fix acolo.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.