Polițiștii vaccinați și nu prea

Deși sezonul rece s-a instalat deja în România, iar polițiștii continuă să țină piept zilnic situației pandemice din stradă, aceștia nu au fost nici până în momentul de față vaccinați antigripal, așa cum se întâmpla de altfel în anii precedenți.

Încă de lună trecută am solicitat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urgentarea vaccinării polițiștilor și suplimentarea dozelor alocate instituției, ținând cont de contextul pandemiei de coronavirus, care ar putea agrava și complica starea de sănătate în cazul infectării cu ambele tipuri de virus.

Direcția Medicală ne-a precizat faptul, că necesarul de vaccin antigripal solicitat pentru acest sezon a fost considerabil crescut față de anii precedenți, însă niciun ofertant nu s-a arătat interesat. Mai mult din cauza cererii crescute la nivel național, România trece printr-o gravă criză de doze de vaccin, ceea ce ridică un serios semn de întrebare cu privire la grija statului pentru proprii cetățeni.

A fost sesizat Ministerul Sănătății pentru furnizarea dozelor necesare de vaccin antigripal pentru imunizarea personalului MAI, însă nu există un termen clar pentru perioada în care vor fi vaccinați polițiștii, ceea ce arată în mod clar existența unui haos în ministere. Există doar premisa că începând cu data de 1 decembrie aceste vaccinuri să ajungă la Centrele Medicale de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, care vor distribui către medicii de unitate.

Mai mult decât atât, Guvernul României a trimis către ministerele din subordine solicitarea de întocmire a unor liste cu cei care doresc vaccinarea anticovid, ținând cont că la sfârșitul lunii decembrie, România ar trebui să primească un prim lot de doze de vaccin. Am solicitat pe această cale ministerului să țină cont de personalul MAI aflat în primă linie, pentru care riscul infectării e cel mai mare. Să nu uităm că instituția a refuzat în mod constant testarea personalului MAI, deși numărul celor infectați cu noul coronavirus e în jurul cifrei de 6000, ce arată în mod clar gradul de expunere și riscul iminent de infectare.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii vaccinați și nu prea

Distribuie

Un răspuns

  1. Ce vaccin,ăști nu au dat banii parintilor 75% pentru parintii care se duc la serviciu pe timpul cat se face scoala online

Dă-i un răspuns lui Viorel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută