Polițiștii sunt invitați să se măsoare

Cu toate că la nivelul unităților teritoriale din țară, conducerea Poliției Române a transmis precizări atât cu privire la echivalentul valoric al cotei-părți anuale privind drepturile de echipament, cât și cu privire la modalitatea de completare a Fișelor de evidență a drepturilor de echipament pe anul 2023, constatăm că șefii ierarhici ai colegilor noștri din teritoriu tratează cu superficialitate acest proces, atitudine care este lesne de înțeles în condițiile în care tot mai mulți ofițeri cu funcții de conducere se pare că manifestă greață față de uniforma de serviciu și vin îmbrăcați în ținută civilă, deși acest lucru le este interzis conform art.6 alin. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI nr. 183/2021.

Articolul 6

(3) Șefii unităților și subunităților din subordinea inspectoratelor generale și adjuncții acestora sunt obligați să poarte uniforma, dacă specificul activităților nu impune altfel, când desfășoară activități la care participă efective în uniformă sau în situația în care efectuează controale sau verificări ale activității acestora.

Astfel, o serie de polițiști ne-au sesizat cu privire la faptul că la acest moment întâmpină dificultăți în ceea ce privește completarea fișelor de echipare cu articole din componența noii uniforme, atât prin raportare la croiul diferit ce a fost prezentat în spațiul public cât și cu privire la faptul că nu le-au fost aduse la cunoștință indicațiile referitoare la mărimile articolelor de echipament.

În ceea ce privește creșterea echivalentului valoric al cotei-părți anuale privind drepturile de echipare la suma de 7465 lei, precizăm faptul că sumele aferente normei de echipare ce vor fi plătite polițiștilor în perioada ianuarie-martie 2023 se mențin la valoarea lunii decembrie a anului 2022, conform OUG nr. 168/2022, doar plata acestora ”în natură”, respectiv livrarea noilor articole de uniformă efectuându-se la nivelul valorii stabilite pentru anul 2023.

Articolul IV

(1) În anul 2023, pentru personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii decembrie 2022.

Referitor la modul în care ar trebui precizate mărimile articolelor specifice uniformei de poliție, precizăm că în teritoriu au fost transmise deja indicații în acest sens, însă dacă șefii de structuri nu au depus diligențe în a le prezenta și colegilor noștri, vi le punem la dispoziție în cele ce urmează, astfel:

Având în vedere că articolele din componența noii uniforme vor fi realizate, conform contractelor subsecvent de către mai mulți producători, existând riscul realizării acestora după șabloane diferite, specifice fiecărui atelier de croitorie, considerăm că fiecare structură în parte ar trebui să primească eșantioane din noile articole pentru ca polițiștii să le poată proba astfel încât să se poată pronunța asupra mărimilor care li se potrivesc cel mai bine, deoarece mărimile din indicațiile transmise, cel puțin în ceea ce privește talia/circumferința bustului nu corespund sub nicio formă cu trăsăturile fizice ale polițiștilor, iar în caz contrar am putea asista la o nouă degringoladă conform căreia colegii noștri să apeleze la croitori din mediul privat pentru ajustare, ori să îi vedem prin curtea instituției încercând să schimbe diverse articole de uniformă între ei, așa cum s-a întâmplat până acum, în fiecare an.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii sunt invitați să se măsoare

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută