Polițiștii riscă să își infecteze familiile

În contextul extinderii pandemiei de coronavirus și având în vedere numărul alarmant de polițiști trimiși în izolare sau infectați cu acest virus, riscul ca membrii de familie ai acestora să se îmbolnăvească e destul de ridicat.Încă de la începutul pandemiei am solicitat Ministerului Afacerilor Interne testarea de urgență a polițiștilor aflați în prima linie, care prin natura activităților pe care le desfășoară, riscă să fie infectați.

Ei bine, acum, la mai bine de o lună și jumătate, preconizările pe care le-am făcut atunci s-au adeverit. Statistic vorbind, avem mii de polițiști trimiși în izolare și câteva sute de polițiști infectați, însă nu a fost dispusă nicio măsura la nivel ministerial pentru testarea celor aflați în primă linie, deși numărul acestora crește de la o zi la alta. Dacă celelalte categorii de bugetari, cum sunt cei din asistență socială sau polițiștii de penitenciare, au fost testate cu miile, polițiștii din MAI au rămas doar cu mulțumirile si aplauzele președintelui sau ale ministrului de interne.

Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, conducerea MAI trebuie să conștientizeze că testarea polițiștilor, pentru a identifica o posibila infectare, necesită a fi tratată ca o prioritate, ci nu ca un  moft și nici nu trebuie sa fie o decizie politică. Chiar președintele Klaus Iohannis a afirmat ieri în cadrul unei conferințe că testarea se face cu prioritate pentru cei simptomatici, cât și pentru cei care sunt expuși la riscul de infectare.

Sunt sute de polițiști aflați în primă linie, care după o tură de patrulare de 8  sau 12 ore, dorm fie în mașină sau printr-o anexă a gospodăriei pentru a-și proteja familia de o eventuală infectare cu  acest virus, având în vedere că în acest timp  sunt în prima linie și intră în contact cu diferite persoane. Mai mult de atât, polițiștii care sunt trimiși în izolare la domiciliu, în eventualitatea în care sunt depistați pozitiv, vor răspândi acest virus și în rândul membrilor familiilor acestora, având în vedere că majoritatea dintre ei nu dispun de locuințe separate.

Este o situație critică, fapt pentru care solicităm ministrului Marcel Vela să întreprindă măsuri urgente ca tuturor polițiștilor care sunt trimiși în izolare la domiciliu și care nu dispun de un spațiu/locuință separată de ceilalți membri ai familiei, să li se asigure spații în hoteluri/pensiuni sau alte unități de cazare pentru toată această perioadă.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii riscă să își infecteze familiile

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Buna seara! Daca nu ati aflat deja va aduc la cunostinta ca in cursul acestei zile Camera Deputatilor care este for decizional a votat ca de la 01.07.2020 inca o categorie de bugetari(fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM directori din Institutul de sanatate publica) sa beneficieze de majorarea prevazuta in 2022.

    1. Suberb! Absolut superb!
      Cand o fi ca tara asta sa se duca de rapa pe bune, o sa imi iau bilete la spectacol in primul rand si o galeata de pop-corn… abia astept!
      Nu voi misca un pai sa o ajut!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută