Camera Deputaților a adoptat azi proiectul de lege pentru modificarea Legii nr 360/2002 privind Statutul polițistului, în ceea ce privește modalitatea de acordare a compensației de chirie. Actul normativ a fost adoptat cu 233 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 12 abțineri, urmând să fie trimis președintelui României pentru promulgare, care are ca termen 20 de zile de la primirea acestuia.
Conform noilor prevederi, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.”
”Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensația lunară pentru chirie în condițiile alin.(1) și alin.(11) sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin.(12) pot avea ca obiect o locuință din localitatea unde polițistul a fost numit în prima funcție ori mutat în interesul serviciului sau o locuință situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul/soţia nu au în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuința ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin.(12) sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.”
Această modificare va rezolva inechitatea prin care polițiștii/ polițiștii de frontieră erau condiționați să închirieze un imobil doar in localitatea unde erau repartizați și aici vorbim de sate, comune unde fie nu își puteau identifica un spațiu, fie în localități unde prețurile la chirii sunt exagerate în raport cu valoarea primită. Si aici putem da un exemplu orașul Otopeni unde o garsonieră se închiriază cu 400 euro, iar un polițist debutant primește doar 350 lei compensația de chirie.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
13 răspunsuri
Sa trăiți!
Exista posibilitatea de transfer de la Anp la politie sau frontiera?
Mulțumesc
Da, se poate realiza transfer în orice instituție din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
Unde ne putem adresa pentru a obține mai multe informații?
Și pe cei care locuiesc în aceeași localitate și nu sunt numiți la cerere îi lăsăm să se descurce…
In cazul in care beneficiem de transport zilnic dus intors, in cazul acesta e valabila decontarea chiriei daca e pana in 70 km?
E valabil si pentru rata la casa?
Da, se va aplica și în cazul fracției.
Inechitați ca la MAI, nu mai găsim nicăieri. La decontarea navetei nu mai contează interesul de serviciu ci prima mutare în localitate chiar dacă pe vremuri nu se plătea naveta,chiar dacă ulterior raporturile de serviciu au suferit modificări. Asa e la noi, discriminări și Inechitați
Daca polițistul nu detine o locuință in loc.de prima numire dar detine una in limita a 70 km asta înseamnă ca nu va mai avea drept de chirie?
Am rugămintea să mă ajutați cu un răspuns:
Am fost numit în prima funcție în localitatea de domiciliu, unde nu dețineam la acel moment locuință proprietate personală. Nu am solicitat plata chiriei, locuind în casa părinților. După câțiva ani mi-am achiziționat locuință proprietate personală, dar între timp am vândut-o și momentan locuiesc cu chirie. Am dreptul să solicit compensație pentru plata chiriei?
Se aplica si pentru pompieri?
da, se va aplica tuturor structurilor MAI
CAUT LOC DE CAMPARE PENTRU A INSTALA UN CORT IN BUCUREȘTI CU WC ÎN CURTE,PAZĂ (PENTRU A NU SE FURA BUNURILE SI A EFECTELOR DE TINUTA DE POLIȚIST PE TIMPUL CAT SUNT ÎN TIMPUL EXECUTĂRII SERVICIULUI) CARE SĂ SE ÎNCADREZE PLATA SUMEI CE O ALOCĂ GUVERNUL ROMÂNIEI PENTRU CHIRIA UNUI POLIȚIST DREPT LOCUINȚĂ CU CHIRIE,ÎNTRUCÂT CU SUMA PRIMITĂ DE LA GUVERN NU AM GĂSIT NICĂIERI DECÂT PENTRU 6 NOPȚI DE CAMPARE A CORTULUI IN BUCUREȘTI .
FIIND CETĂȚEAN ROMÂN SI POLIȚIST MUTAT IN PRIMA FUNCȚIE IN BUCUREȘTI,
ESTE PERMISĂ INSTALAREA UNUI CORT ÎN INTERIORUL CURȚII CASEI POPORULUI AVÂND IN VEDERE CA ACEA LOCAȚIE BENEFICIAZĂ DE CAMERE DE LUAT VEDERI SI PAZĂ PENTRU A NU MI SE FURA DIN EFECTELE PERSONALE LOGISTICE SI A ȚINUTEI DE POLIȚIE !!????