Polițiștii judiciariști nu sunt ”incompatibili”

Printr-o circulară transmisă de Inspectoratul General al Poliției Române tuturor unităților aflate în subordine, sunt clarificate două aspecte care au creat o stare de confuzie în cadrul polițiștilor care dețin aviz de poliție judicară, ca urmare a publicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 20/2020, act normativ ce  a adus modificări Legii nr. 364/ 2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare:

  •  calitatea de organ de cercetare penală nu e incompatibilă cu funcția  de conducere într-o organizație sindicală, fie ea salarizată sau nesalarizată, fapt ce ar intra în contradicție cu prevederile Legii nr.  360/2002 privind Statutul polițistului, cât și cu prevederile Legii nr.  62/2011 a dialogului social.
  • până când  prevederile OUG nr. 20/2020 vor fi amendate, se va asigura termenul de 90 de zile, prevăzut la art. II, alin. 2  din prezentul act normativ, necesar fiecărui polițist aflat sub incidența prevederilor art. 2 alin 4 din Legea 364/2004. Ministrul Marcel Vela ne-a asigurat în ședința din data de 05.03.2020, că până la expirarea acestui termen, actul normativ va fi modificat.

 

Urmează ca și celelalte inspectorate generale să emită circulare asemănătoare în vederea informării personalului aflat în subordine. Aceste clarificări sunt esențiale pentru polițiști, având în vedere starea de haos care se crease, în condițiile în care foarte  mulți dintre colegii noștri au un al doilea job. Privațiunile pe care le au polițiștii sunt incomparabile cu cele pe care le au celelalte categorii sociale, iar  această stare de ”incompatibiliate” ar fi determinat pe mulți dintre ei să renunțe la calitatea de judiciarist. Vom continua seria demersurilor pentru ca drepturile și interesele polițiștilor să fie respectate.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii judiciariști nu sunt ”incompatibili”

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută