Cu toții știm bine că vizita la medic nu este un moft, ci este o necesitate, iar bolile profesionale pe care le-au dobândit polițiștii de-a lungul carierei fac ca vizitele  acestora să fie foarte dese. De mai bine de 3 ani de zile, polițiștii de frontieră maramureșeni sunt nevoiți  să meargă până la Baia Mare pentru o prescripție medicală sau un consult, lucru ce-i face să renunțe de multe ori la asta din cauza distanței foarte mari sau a faptului că nu au timpul necesar.

Organizația noastră a solicitat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne găsirea unei soluții imediate pentru această problemă cu care se confruntă polițiștii de frontieră maramureșeni. Direcția Medicală  ne-a asigurat că urmează sã se demareze, în cel mai scurt timp, concursul în vederea ocupării postului de ofițer medic, în cadrul Centrului Medical Județean Maramureș – Cabinet medical de unitate-Politia de Frontieră-Sighetu Marmatiei.

Facem apel pe această cale către toți cei interesați de ocuparea unui post de ofițer medic în cadrul CMJ Maramureș, să solicite informații suplimentare la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Ambulatoriu Oradea unde există 9 posturi vacante. Suntem în continuare alături de polițiștii de frontieră maramureșeni și îi asigurăm  că vom urmări îndeaproape implicarea Direcției Medicale în rezolvarea acestei probleme urgente. Atașăm răspunsul primit din partea Ministerului Afacerilor Interne-Direcția Medicală.

Răspuns solicitare Directia Medicală

Răspuns solicitare Direcția Medicală 2

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii de frontieră maramureșeni au nevoie urgentă de medic

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.