Polițiștii de frontieră clujeni și-au reales liderii

Astăzi 09 iunie, in sala de ședință a Poliției de Frontieră din cadrul  Aeroportului International “Avram Iancu” din Cluj, au avut loc alegeri pentru conducerea Filialei Sindicatului EUROPOL a Politiei de Frontiera Aeroport Cluj.

Au fost aproape 2 ore de discuții pe diferite probleme ce țin de drepturi salariale, dar și pe probleme pe care le întâmpină polițiștii în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Iar aici vorbim despre volumul foarte mare de lucru raportat la numărul de pasageri verificați într-o tură de serviciu, ceea ce arată în mod clar că ștatele de organizare ale unităților nu mai reflectă realitatea.

S-a evidențiat dorința de a contribui în activitatea sindicală deopotrivă a polițiștilor mai tineri, dar și a celor cu experiență și care la unison vor să participe la schimbare. În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență:

– Președinte: Vasile LĂZĂROI

–Vicepreședinti: Iuliu Marius TIMARIU, Cristina SABIN, Alex Marius MAC și Gheorghe GRIGUTA;

Le dorim succes și ne punem speranța că își vor reprezenta membrii cu profesionalism si încredere.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii de frontieră clujeni și-au reales liderii

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută