Polițiștii cu copiii la serviciu

După cum prea bine știți, după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020  privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, toți angajații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar fi trebuit să beneficieze de o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Din păcate polițiștii nu pot să beneficieze de acest drept, întrucât din momentul publicării în Monitorul Oficial și până în prezent, ministrul Vela nu a mișcat vreun deget astfel încât la nivelul celei mai importante instituții din Guvernul României, angrenată în permanență în lupta contra pandemiei, să fie elaborate norme metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 147/2020.

Acest aspect nu face altceva, decât să demonstreze realitatea cruntă, și anume că ministrul nu dă 2 lei pe polițiști, aceștia reprezentând doar o simplă masă de manevră de care se folosește pentru a-și consolida o imagine favorabilă ca om politic în fața opiniei publice, de a atrage capital electoral, că doar suntem în plină campanie.

Pentru a înțelege mai bine lipsa de preocupare a MAI față de drepturile salariale ale polițiștilor, care acționează zilnic în stradă pentru combaterea efectelor pandemiei și care se expun permanent infectării virusul SARS-COV-2, de două luni colegii noștri nu au cu cine să-și lase copiii acasă.

Mai mult, printr-o adresă emisă la data de 23 octombrie, unităților subordonate ministerului le-a fost solicitată o situație  care să cuprindă șefii de inspectorate, directorii unităților de învățământ, șefii secțiilor regionale de transporturi și adjuncții acestora, care pot face obiectul majorării de 75%, prin raportare în mod exclusiv la situațiile în care ambii părinți își desfășoară activitatea în sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, penitenciare și în unitățile sanitare publice, lăsând să se înțeleagă faptul că acesta este un criteriu care trebuie îndeplinit de către polițiști pentru a beneficia de indemnizație.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a tergiversat în mod nejustificat elaborarea unor precizări privind aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020, polițiștii neputând să beneficieze de  indemnizația în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Toată această bulibășeală a fost creată în ciuda faptului că în data de 23 septembrie Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în calitate de inițiator al actului normativ, a transmis în mod explicit că majorarea salarială prevăzută în ordonanță se acordă și în cazul în care doar unul dintre părinți lucrează în sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, în penitenciare sau în unitățile sanitare publice, iar celălalt părinte declară pe propria răspundere că nu a beneficiat de zile libere.

În acest context, am cerut ministrului Vela să aprobe ca polițiștii să poată veni la serviciu însoțiți de copii, întrucât Ministerul Afacerilor Interne refuză să respecte prevederile OUG nr. 147/2020 și nu plătește indemnizația de 75%, astfel că polițiștii nu au posibilitatea de a plăti serviciile unor bone.

 

Demersul nostru este întruchiparea disperării în care se află mii de familii de polițiști, care trebuie să fie în serviciu și nu pot beneficia de zile libere plătite, dar nici de indemnizația de 75% pentru a compensa lipsa prezenței lor de acasă cu serviciile unei bone. După multitudinea de nedreptăți cum ar fi: neacordarea stimulentului de risc, refuzul testărilor, lipsa unor spații de cazare pentru ca polițiștii infectați să nu se întoarcă în familie, vedem că umilința merge mai departe prin această nouă lovitură reprezentată de refuzul de aplicare a OUG 147/2020. În situația în care „specialiștii” din MAI nu vor reveni la interpretarea abuzivă de neacordarea a acestei indemnizații părinților polițiști, îl anunțăm pe domnul Vela că joi, 05 noiembrie 2020, membri Sindicatului EUROPOL, în limita impusă de lege, de 100 de persoane, vor fi prezenți cu copiii de mână sau în cărucioare și vor protesta în fața Ministerului Afacerilor Interne. Poate între un cățel și o pisică, îi primește în minister și pe copiii polițiștilor care nu au cu cine să rămână acasă și vom găsi doritori care să facă pe dădaca.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii cu copiii la serviciu

Share on facebook
Distribuie

4 răspunsuri

  1. Trăim vremuri în care ți-e frică să-ți exprimi sincer opinia… Ce diferență este între regimul comunist și cel actual? Avem libertatea de exprimare… dar cine ne ascultă?! Eu sunt unul din victimile nepăsării domnului ministru. Stau de mai bine de o lună cu fiul meu de grădiniță. Mi-am luat concediu de odihnă numai pentru a putea sta cu el deoarece grădinița este închisă. Mă rog de prieteni care au copii mici, să-l las până termin serviciul, după care i-l iau cu mine acasă. Tind să cred că nu suntem reprezentați corespunzător de către șefi care ar trebui să ne sprijine în obținerea drepturilor noastre. Se multumesc cu salarii de merit și raportează ca totul este bine. Minciună, nepotism, ipocrizie, nepăsare, incompetență.

  2. Dar ce mai ziceți de polițiștii care în stare de urgenta primeau acei bani iar soțul și soția lucrau în ture inverse, astfel încât copiii nu rămâneau niciodată singuri acasă?! Legea nu acoperă toate cazurile, mulți primeau bani fără sa se încadreze în aceste situații! Cei care într-adevăr au nevoie trebuie sa primească dar sunt mulți care profita din plin! Ar trebui aplicate reguli clare, nu fiecare interpretează legea după ureche!

    1. Pe bune???? Ai fost tu in pielea unui politist care vine din tura de noapte si face schimb cu sotia care pleaca dimineata la serviciu??? Adica dupa tine omul asta e super odihnit si pregatit sa preia atributiile de tata, nu?? Sau cum, daca e acasa … gata are cu cine sta copilu!! Ia fa tu exercitiul asta vreo 9 luni de-acum inainte sa vedem daca meriti vreo majorare, ce zici??? Ce bine le mai judecati!!! De aia, fratilor, ne merge atat de bine in tara asra, ca avem grija altuia!! Sa nu cumva sa ia vecinu un ban in plus!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *