Sindicatul EUROPOL a anunțat calendarul protestelor încă din 28 noiembrie, cu cele 3 etape distincte ce vizau: aplicarea de AVERTISMENTE începând cu 1 decembrie, proteste fizice în perioada 13-17 decembrie în fața prefecturilor, MAI și a partidelor politice aflate la guvernare iar ultima măsură vizează refuzul polițiștilor de a mai efectua ore suplimentare și de a mai exercita sarcini/atribuții pe care nu le avem în fișa postului, precum cele ce vizează pandemia COVID 19.

Dacă în primele zile de aplicare a AVERTISMENTULUI de către polițiști, am avut reacții din partea lui Adrian Câciu, ministrul finanțelor publice, afirmând că vrea să existe dialog cu organizația noastră pentru a rezolva această problemă, ulterior dumnealui a fost de negăsit. Mai mult, în toate intervențiile media ale reprezentanților Sindicatului EUROPOL, atât parlamentarii PSD cât și cei ai PNL au dat asigurări că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi respectată și în cazul polițiștilor.

Vă mai reamintim că după a 3-a zi de proteste fizice în fața prefecturilor, Lucian Bode, ministrul de interne, a convocat confederațiile sindicale la o întâlnire în cadrul căreia a afirmat că Guvernul nu poate aplica integral Legea 153/2017, dar că se va acorda a 3-a tranșă de ¼ de la 1 ianuarie 2022. La acel moment, toate organizațiile sindicale au fost satisfăcute și fără a avea nicio garanție, nu numai că au renunțat la ideea de proteste, dar ne-au atacat pe noi ca organizație pentru faptul că nu „apreciem dialogul” cu conducerea MAI și continuăm cu calendarul de proteste.

Realitatea însă a dovedit că promisiunea ministrului de interne nu s-a concretizat în cuprinsul proiectului de OUG cu privire la măsurile fiscal-bugetare și astfel, polițiștii au fost din nou sacrificații de serviciu în detrimentul altor categorii socio-profesionale, care nu sunt la fel de obediente ca noi, polițiștii.

În aceste condiții, Sindicatul EUROPOL continuă protestele și suplimentar campaniei de aplicare a AVERTISMENTULUI pentru faptele de natură contravențională, astăzi lansăm și ultima etapă a protestului, respectiv strângerea NOTIFICĂRILOR prin care polițiștii își exprimă REFUZUL de a mai exercita atribuții/sarcini pe care nu le au în fișa postului (art. 1 din Ordinul MAI 577/2008) dar și refuzul de a mai efectua ore suplimentare (permanență, intervenție la evenimente, grupă operativă, continuitate etc) începând cu 01 ianuarie 2022, în cazul în care Legea 153/2017 nu va fi aplicată.

Pe această cale, solicităm tuturor polițiștilor, indiferent dacă fac parte din structuri operative/neoperative, indiferent de apartenența sindicală, să completeze NOTIFICAREA, ca o formă de protest față de nerespectarea Legii 153/2017 de către Guvern/Parlament. Abia în momentul în care vom depăși 10.000 de astfel de notificări, ne vom putea face auziți și ne vom putea arăta adevărata determinarea de a nu mai accepta să fim sacrificații de serviciu de fiecare dată când se vorbește despre suspendarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii blochează activitatea. Semnează NOTIFICAREA

Distribuie

81 de răspunsuri

  1. Sper sa se blocheze activitatea o zi . Fără apeluri 112 fără amenzi doar stat la birou, asta ar trezi și interesul Europei pentru ce s-ar crea in acea zi in Romani.

    1. Asta ar fi singura măsură ca sa fim băgați și noi în seama!!!! Uite ca asa au făcut și Transporturile Feroviare și au obținut ce mi-se cuvine

  2. Votez. Ar trebui sa ne unim mai mult și sa punem capăt acestor umilințe. Cum putem noi tinerii sa rămânem într-un astfel de sistem când suntem supuși atâtor nereguli și înjosiri ?

  3. De acord cu blocarea activității!
    Legea trebuie aplicată nu călcată în picioare de clasa politica!
    O forma de a face economie la bugetul MAI ar fi și DESFIINȚAREA SALARIILOR PENTRU LUCRĂRI DE EXCEPȚIE. Oricum majoritatea se acorda pe alte criterii decât cele stabilite de cadrul legal și beneficiază mai mult șefii.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.