Chiar dacă mulți apreciază că polițiștii din cadrul Centrelor de Reținere și Arestare Preventivă au parte de o „viață” bună la locurile lor de muncă, realitatea ne demonstrează contrariul. Începând cu multitudinea de atribuții pe care le îndeplinesc, multe dintre ele nici măcar nu sunt acoperite de procedură sau nu sunt trecute în fișa postului și continuând cu condițiile mizere în care aceștia, alături de cei reținuți/arestați preventiv, ispășesc o „pedeapsă” în mod nejustificat.

Abia după ce am reușit să atragem atenția asupra lipsei actualizărilor cadrului legal privind organizarea și funcționarea centrelor de reținere și arestare preventivă, MAI a conceput un proiect de Regulament în acest sens pe care îl puteți accesa prin intermediul legăturilor de mai jos.

 Regulam.arest prev. Anexe arest.prev. Proiect Ordin arest prev

Anexe arest.prev.

Proiect Ordin arest prev

 

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL a solicitat o dezbatre publică pe marginea acestui regulament pentru a ne asigura că toate problemele apărute din practică își vor găsi rezolvarea în cadrul acestui proiect de Regulament menit să standardizeze intervențiile și acțiunile polițiștilor din cadrul CRAP-urilor.

Așteptăm și contribuțiile voastre pe adresa sindicateuropol@gmail.com, urmând să vă informăm cu privire la data dezbaterii publice.

 

Viitorul ne aparține!

Gabriel Girniță, Președinte Filiala Dolj al Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii ajung să ispășească aceeași pedeapsă cu infractorii – Dezbatere publică pe Regulamentul CRAP

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Ar trebui ca politisti care lucreaza in aceste centre sa beneficieze gretuit de analize medicale complete si gratuite,intrucat ei iau continuu legatura cu arestatii care de multe ori sunt infecti,plini de boli incurabile,mizeri si plini de paduchi sau pureci ori alte asemenea boli prin care se pot molipsi.De asemenea ar trebui sa beneficieze de un spor mai mare de toxicitate intrucat fumatul este permis in camerele de arest si ar trebui sa aiba un spor la fel cum au asistentii din laboratoarele medicale un fel de antidot.Sa nu uitam ca acum mai toate camerele de arest au aer conditionat,dar incaperile unde lucreaza politistii nu au nimic.Vai de pielea celor care lucreaza in aceste conditii.Sunt mai multe de spus.

  2. Acest proiect este (aproape) o copie a OMAI 988/2005. Au introdus multe atribuții ce revin SCCRAP, șefilor IPJ care ,după părerea mea, nu au ce caută acolo. Mai sunt chestiuni de discutat pe marginea subiectului, și cred ca este o inițiativa buna dezbaterea publica. Poate așa schimbam ceva și in acest domeniu, uitat de mulți.

  3. Pe acest subiect ar trebui sa avem o întâlnire domnule Andreica,dacă aveți disponibilitate, sau cu un lucrător care știe despre ce este vorba in acest domeniu. Dacă se va face o dezbatere publica,probabil ca vor mai fi invitați și membrii din alte sindicate, fie ele și unele mai mici ca de exemplu Decus. Va mulțumesc.

  4. Acest proiect a fost lansat la ISOP in 2015 cu un grup de lucru coordonat de SCCRAP ,5 sefi de CRAP,Directia Medicala MAI.S-a lucrat pe Lg 254/2013 si pe draftul propunerii de Regulament ,adica HG 157 aparut tocmai in 2016.Ulterior au fost completari si adaugiri in raport cu norma juridica nou aparuta la nivelul IGPR.Sigur ca am pastrat ceeace era bun din OMAI 988/2015 ,de ce sa inlaturam o cutuma de actiune ,familiara de atatia ani lucratorilor de arest.A trebuit sa fixam atributii pt.toate categoriile de personal care interactionau in activitatea CRAP,inclusiv seful IPJ si SCCRAP-structura prevazuta si de lege.O mare problema a fost cea medicala si aici cred ca noi cei de la CRAP am gasit o formula buna in raport cu Directia Medicala MAI si colegii din operativ ca organe de executare.Una peste alta ,am dorit ca toate problemele de arest sa gaseasca un raspuns in acest regulament care sa fie clar si fara echivoc,astfel incat oamenii de la arest sa nu mai fie supusi rautatii de interpretare ale unora la orice refuz de hrana.Urmeaza ca legislatie secundara sa se faca si proceduri,care asa cum ne explicau specialistii din programul Norvegian trebuie sa fie simple si concise,cel mult 4 pagini.Noi am discutat aceste lucruri si la instruirile cu agentii CRAP de la Scoala Slatina si ISOP.Orice act este perfectibil,asa ca faceti propuneri catre SCCRAP ca este ordin MAI.Aveti inca in sistem oameni cu mare experienta si preocupare pt. activitatea de arest-trasfer,cel putin la Dolj,Arad,Hunedoara,Dambovita,Mures si multi altii,dar nu stiu daca au iesit la pensie.
    avocat Lazar Valentin-fost sef CRAP Mehedinti

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.