Polițiști buni de plată pentru că și-au făcut treaba

O vorbă spune că orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Polițiștii care își fac treaba sunt trași la răspundere pentru ”faptele” lor, iar instituția din care fac parte, pe linie ascendentă IPJ-IGPR-MAI, practic  se dezice de situațiile în care tocmai ea e răspunzătoare.

În concret, colegii noștri din cadrul  BCCO Cluj-Napoca au pus sechestru în anul 2014 pe o mașină marca Mercedes a unui cetățean cercetat pentru proxenetism, care până în 2017 a stat în curtea BCCO, sub cerul gol și  a ajuns să se degradeze. În cadrul procesului intentat, MAI și  IGPR s-au spălat pe mâini de orice răspundere, spunând că cei trei dintre colegii noștri s-au ocupat de sigilarea mașinii.

Între timp, acuzațiile de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat făcute împotriva persoanei au fost clasate, pe motiv că fapta nu există. Atunci dosarul de proxenetism a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, iar  la începutul anului 2018 s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Deși pe parcursul cercetărilor proprietarul  a încercat să își recupereze mașina și  a contestat măsura dispusă prin ordonanța procurorului, cererea acestuia a fost respinsă. Ulterior acesta a cerut ca mașina să fie ținută într-un loc ferit de ploaie, zăpadă sau alte intemperii ori să i se permită să pună o prelată de protecție peste ea, însă nu i s-a acceptat niciuna dintre variante.

Abia în luna februarie 2017, BCCO  i-a înapoiat mașina, dar aceasta nu mai a mai pornit, lucru pentru care  proprietarul mașinii a plătit aproximativ 11.000 lei pe reparații. Acesta  a dat în judecată MAI și IGPR în anul 2019, cât și pe cei 3 colegi ai noștri Doru, Mirela și Radu, care au sigilat mașina, solicitând instanței atragerea răspunderii civile delictuale. Conform cererii de chemare în judecată ”Fapta ilicită constă în încălcarea Normelor specifice privind organizarea și funcționarea camerelor de corpuri delicte în care se păstrează autovehiculele ridicate în condițiile în care aceștia au abandonat în mod efectiv autoturismul în parcarea BCCO Cluj-Napoca fără să fi fost desemnată vreo persoană care să aibă atribuții referitoare la păstrare ori la luarea măsurilor de conservare”.

Colegii noștri au susținut în mod ferm că nu au atribuții de pază a bunurilor sechestrate, ori de depozitare a lor, ei fiind lucrători de poliție judiciară și doar au aplicat măsura sechestrului asupra autoturismului, în baza ordonanței procurorului, însă în ordonanța dispusă de procuror nu s-a menționat modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a sechestrului instituit asupra autovehiculului.

În perioada celor trei ani, colegii nostru  au cerut celor de la IPJ Cluj să ridice mașina de la sediul BCCO Cluj-Napoca, însă IPJ Cluj  le-a comunicat că se impune întrunirea unei comisii,  iar la acel moment, în camera de corpuri delicte, nu existau locuri disponibile.

MAI a susținuț în fața instanței de judecată că ”Instituția nu are nicio atribuție legată de administrarea și gestionarea camerelor de corpuri delicte de la nivelul IGPR ori a inspectoratelor de poliție județene și, cu atât mai mult, în ceea ce privește depozitarea vehiculului în discuție. Între instituție și reclamant nu s-a născut vreun raport juridic ce ar putea atrage răspunderea sa delictuală în condițiile în care, în perioada 2014-2017 autoturismul a fost indisponibilizat la nivelul structurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”.

În același timp, IGPR vine cu o replică similară și spune că nici ”IGPR nu are atribuții de administrare ori gestionare a camerei de corpuri delicte a IPJ Cluj, iar lucrătorii din cadrul IGPR – BCCO Cluj-Napoca au efectuat toate demersurile în vederea introducerii autoturismului marca Mercedes Benz în camera de corpuri delicte a IPJ Cluj ori de preluare a mașinii de către Poliția Municipiului Dej ca urmare a declinării dosarului penal către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej”.

În mod halucinant, instanța de judecată a hotărât că ”Pârâților( colegilor noștri) le aparține în mod direct răspunderea cu privire la decizia de a nu face aplicarea prevederilor art. 5 teza I din Normele specifice privind organizarea și funcționarea camerelor de corpuri delicte în care se păstrează autovehiculele ridicate, ce reprezintă Anexa nr.2 a Ordinului MAI nr.73/2013”. Polițiștii nu au luat măsura depozitării vehiculului în camera de corpuri delicte cea mai apropiată.

Potrivit art. 2 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 73/2013, spațiile în care se păstrează autoturismele indisponibilizate se amenajează, de regulă, în garaje, țarcuri acoperite, care pot asigura păstrarea autovehiculelor în condiții bune de conservare și securitate, însă nu există asemenea spații în cadrul niciunui IPJ/ ITPF, polițiștii riscând să plătească zeci de mii de lei de pe urma proceselor intentate de persoanele cărora li se indisponibilizează autovehiculele.

Stăm și ne întrebăm, cum poate un polițist să își facă meseria atunci când instituția din care face parte și care deține toată vina pentru neluarea măsurilor de amenajare a unor spații acoperite pentru depozitarea bunurilor indisponibilizate, se dezice de orice obligație, iar polițistul trebuie să plătească din buzunarul propriu impotența instituției de a funcționa la parametri normali.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Polițiști buni de plată pentru că și-au făcut treaba

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Asta e Ministerul de Interne!pai se poate !
    Și eu am plătit 6800 lei pentru ca am fost implicat intr un accident rutier cu avarii ușoare pe timpul executării unei misiuni!
    Sindicatul Diamantul (șmecher acest sindicat😂)nu au fost in stare sa ma ajute drept pentru care am fost bun de plata din pct de vedere al MAI.
    Aviz șoferilor(polițiști)!Vii la serviciu pentru un salariu,îți faci treaba și plătești pentru niște situații care pot fi prevenite, dar pentru care “managerii” noștri nu au soluții de zeci de ani!!!
    P.S Acesta este unul din motivele pentru care am decis sa părăsesc acest minister mai devreme.

  2. Strigător la cer și de acum înainte ce masuri se iau? Sau rămâne tot asa atunci sa ne de a auto confiscate noua acasa

Dă-i un răspuns lui Achirei radu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută