După sutele de sesizări primite de la polițiști privind calitatea execrabilă a noilor uniforme și după zecile de semnale publice pe care le-am tras, am constatat că atât MAI, cât și IGPR au rămas nepăsători în fața acestei situații.

Ba mai mult, conducerea instituției – cei responsabili pentru dezastrul actual de pe toate palierele – a încercat inițial să arunce vina pe polițiști, spunându-le, într-un mod absolut denigrator, că nu știu să își spele rufele sau că își folosesc uniformele într-o manieră neconformă. De parcă ar exista un ghid al purtării „corecte” a pantalonilor, tricoului sau cămășii!

Pentru a evidenția în mod clar amploarea problemelor legate de uniforme, am cerut colegilor noștri din structurile de ordine publică și rutieră – adică exact polițiștilor care poartă zilnic această uniformă – să completeze un chestionar privind calitatea, confortul și gradul de protecție pe care le oferă noul echipament. Chestionarul a fost completat de peste 7800 de colegi  din 36 de inspectorate județene de poliție și din cadrul secțiilor de poliție subordonate DGPMB.

Rezultatele acestui studiu reflectă cu acuratețe amploarea problemelor legate de uniformă, probleme semnalate de peste un an de sute de colegi care nu au primit niciun fel de sprijin din partea instituției. Nimeni nu le-a înlocuit elementele de echipament degradate sau defecte, iar sesizările lor au fost ignorate.

Pentru eșecul procesului de schimbare a uniformei trebuie să răspundă, cel puțin cu funcțiile, dacă nu și disciplinar sau penal, atât șefii Poliției Române, cât și cei din MAI, care nu au luat măsuri imediate pentru remedierea acestor probleme. Mai grav, prin lipsa de reacție și prin tăcerea lor, conducerea instituției a permis în continuare distribuirea către unități a unor echipamente neconforme și de slabă calitate!

Rezultatele centralizate ale studiului nostru ne arată următoarele date:

  • 11,2% dintre polițiști consideră uniforma de serviciu ca fiind bună;
  • 0.9% o consideră foarte bună din perspectiva calității generale a uniformei  de poliție;
  • 48,6% din polițiști consideră noua uniformă ca fiind nesatisfăcătoare;
  • 39.3 % o consideră satisfăcătoare;
  • 86,9% din polițiști au avut elemente de uniformă care s-au deteriorat din cauza calității precare a materialului sau din cauza modului în care au fost cusute.

 

Cum ați evalua calitatea generală a noii uniforme de poliție pe care ați primit-o?

 

Aveți vreun element al noii uniforme care s-a deteriorat din cauza materialului sau a modului în care a fost cusut?

Aproape 60% din polițiști au fost nevoiți să facă reparații la cel puțin un element din componența noii uniforme de poliție. Principalele elemente de echipament care au impus ajustări de mărime sau reparații sunt pantalonii tactici, bluzele tactice, tricourile și cămășile, cu privire la care colegii reclamă situații că deși au aceeași mărime consemnată pe etichete au dimensiuni diferite. Rezultatele arată, fără echivoc, faptul că uniforma de poliție, din perspectivă calitativă, se situează mult sub standardul minimal de calitate pentru a fi utilizată în condiții optime.

Ați avut nevoie să faceți ajustări sau modificări ale elementelor noii uniforme după primire (ex. scurtat pantalonii, ajustat talia)?

Care elemente din noua uniforma apreciați că se uzează cel mai repede? (Bifați toate variantele care se aplică)

Având în vedere complexitatea și varietatea răspunsurilor oferite de polițiști prin completarea chestionarului cu ocazia întâlnirilor sindicale organizate de liderii noștri pe această temă cât și cu ocazia prezenței liderilor sindicali în fața polițiștilor, la ieșire/intrare în turele de serviciu, vom prezenta etapizat, în materiale viitoare, rezultatele obținute.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Peste 7800 polițiști întrebați de calitatea uniformei

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.