Peste 1600 posturi de ofițer scoase la concurs în Poliția Română

După anunțul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la intenția conducerii MAI de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor de ofițer vacante la nivelul inspectoratelor generale, Sindicatul EUROPOL a intrat în posesia primelor cifre cu numărul de posturi disponibil pentru a fi ocupate la nivelul Poliției Române.

Cu toate că locurile propriu zise au fost subiect tabu în aceste zile, am primit pe surse, de la nivelul MAI, lista cu necesitatea transmisă de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române. Vorbim aici de peste 1600 de posturi ce se intenționează a fi ocupate prin organizare de concursuri de trecere în corpul ofițerilor a agenților de poliție.

Cu toate că nevoie IGPR depășește 1900 de ofițeri, pentru care Academia de Poliție nu poate asigura pregătire în condițiile în care doar câteva zeci de ofițeri ies de pe băncile instituției de învățământ superior anual, noi sperăm că și această listă va fi acceptată în integralitate fără niciun fel de diminuări.

În zilele următoare vom încerca să obținem locurile și pentru celelalte arme, pentru că există o lipsă acută de personal la nivelul fiecărei structuri din MAI.  De asemenea, volumul mare de bibliografie impune ca perioadele de organizare să permită colegilor să poată să aprofundeze materia. În acest sens am pus la dispoziția colegilor o listă cu actele normative pe care să le poate accesa(CLICK AICI)

Sindicatul EUROPOL a solicitat deja conducerii MAI și inspectoratelor generale să anunțe cât mai repede perioada de organizare, condițiile de participare și bibliografia, în așa fel încât agenții de poliție să aibă timpul necesar pentru pregătire. De asemenea, pentru asigurarea unei transparențe, am solicitat constituirea comisiei de concurs la nivel național, unde să fie și constituite subiectele pentru fiecare specialitate. Ne preocupăm de promovarea unor principii care să ne asigure că cei care vor promova concursurile sunt cei mai buni.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Peste 1600 posturi de ofițer scoase la concurs în Poliția Română

2 Responses

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *