Personalul MAI, SPP, SRI obligat la cursuri de conducere defensivă

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 19.01.2022, a fost publicată Legea nr. 20 din 13.01.2022 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

ce introduce cursuri de conducere defensivă pentru șoferi. Această modificare introduce în legislație ca noutate sintagma de conducere defensivă, care în conformitate cu prevederile art.6 pct. 41 din OUG nr. 195/2002, reprezintă pregatirea specială a conducătorilor auto în vederea prevenirii accidentelor auto.

Concret, noile modificări permit instruirea unor anumite categorii de conducători de vehicule în urma finalizării unui curs de formare ce are ca scop pregatirea specială în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, normele privind  atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, precum și procedura de examinare și formare în domeniulconducerii auto defensive se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

De asemenea, legiuitorul a stabilit că evidența conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive va fi ținută de către Poliția Rutieră care va evalua anual eficiența acestor cursuri raportat la gradul de implicare a absolvenților în accidente de circulație, conform unei proceduri ce se va stabili printr-un ordin al Ministerului Afacerilor Interne care va fi emis în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a noilor modificări legislative.

Conducătorii de vehicule speciale, prevăzute la are. 32 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 dintre care exemplificăm pe cele din dotarea Pompierilor, Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, Autorității Vamale, ANAF, Serviciilor de Ambulanță sau Medicină Legală, Protecției Civile, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, SRI, SPP, ANP, Ministerului Justiției, Ministerului Public vor trebui să urmeze cursuri de conducere defensivă în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii pentru adoptarea procedurii de examinare și formare în domeniul conducerii defensive.

Tot conform acestor noi reglementări, conducătorii auto beneficiază de deducerea din impozitul pe venit a cheltuielilor ocazionate cu absolvirea cursului de formare în vederea pregatirii speciale pentru conducerea auto defensivă dacă acestea au fost suportate din veniturile proprii, iar în situatia în care cheltuielile au fost achitate de către angajator, acesta beneficiază de deducerea din impozitul pe profit a sumei respective.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Personalul MAI, SPP, SRI obligat la cursuri de conducere defensivă

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Prevederile art. III alin. (2) au rămas fără obiect ca urmare a amendamentelor formulate în comisiile de spacialitate ale Parlamentului (respectiv Comisia juridica, disciplina și imunități a Camerei Deputaţilor). Consultați forma inițială a proiectului pe procesul legislativ al Cdep.

  2. Cursurile trebuiesc facute cu instructori trimisi după caz în teritorii.Ne am săturat de plecat de acasa la cursuri inventate peste noapte de domni inteligenti care nu propun si măriri de salarii,dar găsesc repede cursuri.Curs ca sa ce????Cand e s o tragi,o tragi.Apropo.Cand a murit polițistul cu motociclete în București,il salva cursul sau Oprea?

Dă-i un răspuns lui DCNINIA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută