Avem primele reacții ale IGPF la problemele polițiștilor de frontieră

În urma sesizărilor organizației noastre și a problemelor pe care le-am documentat în ultima perioadă, ieri 24.10.2017, reprezentanții Sindicatului EUROPOL s-au întâlnit cu reprezentanții IGPF. La discuții, din partea IGPF a participat dl. chestor general de poliție Ioan Buda – inspector general, dl.chestor de poliție Ionel Tîrsănoagă (IGPF), dl.comisar șef de poliție Cicu Laurențiu…

În urma sesizărilor organizației noastre și a problemelor pe care le-am documentat în ultima perioadă, ieri 24.10.2017, reprezentanții Sindicatului EUROPOL s-au întâlnit cu reprezentanții IGPF. La discuții, din partea IGPF a participat dl. chestor…

După cum bine știți, pretextul creșterii numărului de „refugiați” care tranzitează România pe la frontiera cu Timiș a determinat măsuri dintre cele mai „eficiente” luate de managerii noștri. Nu vom comenta ineficiența evidentă a acestor măsuri și nici faptul că mai mult de jumătate din tehnica pe care ar trebui să o folosească polițiștii…

Poliția de Frontieră plătește zeci de mii de lei pentru servicii mizerabile

După cum bine știți, pretextul creșterii numărului de „refugiați” care tranzitează România pe la frontiera cu Timiș a determinat măsuri dintre cele mai „eficiente” luate de managerii noștri. Nu vom comenta ineficiența evidentă a…

De fiecare dată când se vorbește despre emiterea unui Ordin de ministru, ca reprezentanți ai organizației sindicale, milităm în primul rând pentru simplitate, claritate și prevederi care să nu poată fi interpretate de șefi în defavoarea subalternilor. Cu toate că și Ordinul M.a.i. nr. 78/2017 privind condițiile de acordare a majorării salariale pentru personalul…

Polițiștii forțați să asigure continuitatea fără să fie plătiți

De fiecare dată când se vorbește despre emiterea unui Ordin de ministru, ca reprezentanți ai organizației sindicale, milităm în primul rând pentru simplitate, claritate și prevederi care să nu poată fi interpretate de șefi…

După ce luna trecută polițiștii s-au întrebat ce norme legale au determinat modificări la salariile și la modul de prezentare a elementelor salariale din fluturașii de salarii, s-a încercat să ne lămurească specialiștii, prin răspunsurile primite, că “doar ni se pare”  că a existat o diferență vizibilă. Direcția Generală Financiară din MAI ne-a comunicat…

Cum s-au calculat salariile în ultimele luni

După ce luna trecută polițiștii s-au întrebat ce norme legale au determinat modificări la salariile și la modul de prezentare a elementelor salariale din fluturașii de salarii, s-a încercat să ne lămurească specialiștii, prin…

 Vineri, 13 octombrie, la sediul STPF Mehedinti, a avut loc ședința de constituire a Filialei Sindicatului EUROPOL a Politiei de Frontiera Mehedinti. Deși superstițioșii ar spune ca data de 13 e una cu ghinion, polițiștii de frontieră mehedințeni au venit sa cunoască noul proiect sindical  și sa își constituie, în mod oficial, filiala. La…

Frontiera Mehedinți și-a constituit Filială EUROPOL

 Vineri, 13 octombrie, la sediul STPF Mehedinti, a avut loc ședința de constituire a Filialei Sindicatului EUROPOL a Politiei de Frontiera Mehedinti. Deși superstițioșii ar spune ca data de 13 e una cu ghinion,…

În urma reunirii grupului de lucru de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, din data de 11.10.2017, format din federaţiile sindicale şi specialiștii ministerului având ca scop modificarea Statutului poliţistului și a actelor normative complementare, vă informăm cu privire la aspectele dezbătute.  S-a hotărât ca agenților care trec în corpul ofiţerilor să li se acorde gradul profesional în…

Ce se va întâmpla cu agenții de poliție din Academia de Poliție

În urma reunirii grupului de lucru de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, din data de 11.10.2017, format din federaţiile sindicale şi specialiștii ministerului având ca scop modificarea Statutului poliţistului și a actelor normative complementare, vă informăm cu…

În aceste zile se dezbate continutul proiectului de Lege care aduce modifcări legii pensiilor de serviciu. După intrarea în vigoare a OUG 59/2017, prin care s-a stabilit că valoarea neta a pensiei de serviciu nu va mai putea depasi media soldelor/salariilor nete cuprinse in baza de calcul a pensiei, există o serie de discuții…

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor speciale in dezbatare

În aceste zile se dezbate continutul proiectului de Lege care aduce modifcări legii pensiilor de serviciu. După intrarea în vigoare a OUG 59/2017, prin care s-a stabilit că valoarea neta a pensiei de serviciu…

În data de 13.10.2017, începând cu ora 15:00, în sala de ședință a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, din Drobeta Turnu Severin, sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL și ceilalți polițiști de frontieră, pentru a participa la constituirea Filialei Poliției de Frontieră Mehedinți. În cadrul ședinței de constituire se vor organiza alegeri…

Polițiștii de frontieră din Mehedinți vor Filiala EUROPOL

În data de 13.10.2017, începând cu ora 15:00, în sala de ședință a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, din Drobeta Turnu Severin, sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL și ceilalți polițiști de…

Nu de puţine ori salariile, cât şi fluturaşul de salariu au fost un mister pentru poliţişti. Dacă în momentul de faţă există “Cele 7 minuni ale lumii”, e bine, a 8 a minune o reprezintă salariul poliţiştilor. Începând cu data de 14 septembrie când poliţiştii au primit salariul aferent lunii august, aceştia au observat…

Cum sunt furați polițiștii la salariu

Nu de puţine ori salariile, cât şi fluturaşul de salariu au fost un mister pentru poliţişti. Dacă în momentul de faţă există “Cele 7 minuni ale lumii”, e bine, a 8 a minune o…

Telenovela din cadrul IPJ Timiș continuă cu noi episoade savuroase în care nivelul prostiei este dus la nivel de artă. După ce am sesizat conducerea IGPR și MAI despre programul abuziv la care sunt supuși polițiștii delegați în zona localităților de frontieră cu Serbia de pe raza județului Timiș, se pare că cei de…

La Timiș, șefii negociază drepturile polițiștilor

Telenovela din cadrul IPJ Timiș continuă cu noi episoade savuroase în care nivelul prostiei este dus la nivel de artă. După ce am sesizat conducerea IGPR și MAI despre programul abuziv la care sunt…

Caută

Îți plac demersurile noastre?

Susține-ne!

Înscrie-te în sindicat!