OUG pentru eliminarea discriminărilor salariale între polițiști

Prin publicarea în M.Of. a Deciziei nr. 51/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit în cele din urmă faptul că și polițiștii fac obiectul aplicării Legii nr. 71/2015 prin care MAI avea obligația să stabilească nivelul maxim al salariului aflat în plată și să îl acorde întregului personal care își desfășura activitatea în aceleași condiții, însă unde salarizarea  acestuia era diferită.

Vorbim aici în special de plata sumelor compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate, sporul de studii superioare, dar și sporul pentru pericol deosebit, în anumite cazuri.  În acest sens, pentru a fi evitate costuri reprezentate de cheltuieli de judecată, se impunea ca MAI să inițieze un proiect de OUG prin care să stabilească condițiile în care personalul afectat va beneficia pe viitor de aceste drepturi, dar și pentru a stabili modalitatea în care se vor plăti retroactiv, pe ultimii 3 ani.

În acest sens, pe data de 20.02.2020, la sediul MAI, va avea loc ședința Comisiei de Dialog Social unde se va stabili forma pe care o avea proiectul de act normativ postat în transparență decizională.

Pe ordinea de zi a ședinței se află:

  • proiectul de act normativ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;
  • proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind drepturile și obligațiile personalului Ministerului Afacerilor Interne pe perioada delegării și detașării în altă localitate.

Așteptăm ca propunerile voastre de modificare a actului normativ să ni le trimiteți fie pe mail, sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol. Printre cele mai importante propuneri ale organizației noastre se referă lastabilirea în cuprinsul actului normativ a domeniilor de studii pentru care polițiștii vor beneficia de sporul de studii superioare.

VEZI aici Proiectul de modificare a OUG 114/2018

VEZI aici Instrumentul de prezentare si motivare a Deciziei nr.51 pentru modificarea OUG114

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: OUG pentru eliminarea discriminărilor salariale între polițiști

Distribuie

6 răspunsuri

  1. E o intrebare prostească?, mă intereseaza daca are vre un efect si asupra deciziilor de pensionare emise după intrarea in vigoare a legii 71/2015?
    Sau la noi nu se pune asta!

  2. Poate se face un act și pentru cei discriminați de faptul că au achiziționat locuință prin credit imobiliar înainte de intrarea în vigoare a legii si, desi ar beneficia de compensație pentru chirie, nu li se decontează fracție din rata la banca..

  3. Pe cand se va ridica pragul de 60%??? Altii au luat peste 100% nui discriminsre???? Unde se mai adauga ordinul militar???

  4. Nu inteleg de ce se impune un proiect de ordonanta de urgenta cand exista L 71/2015 care a prevazut expres realizarea actualizarilor si prin decizia 51/2019 s-a confirmat ca salariul de baza include toate elementele salariului de functie cu toate sporurile care trebuiau actualizate deja!!!!??? E foarte simplu, se mai trage de timp intrucat bugetul MAI nu a inclus actualizarile in 2020 si nu au de unde sa le achite! Un simplu ordin al ministrului ar fi fost suficient pentru ca financiarul sa modifice programul SALMAI si sa-l transmita la toate unitatile, dar lipsa de bani ii impedica sa o faca!!!!! Probabil tergiversarea va dura pana dupa rectificarea bugetara sau dupa stabilirea unui nou exercitiu bugetar pentru anul 2021!! Pana atunci actiunile civile pot sa-si urmeze cursul pe rol pentru ca dupa cum s-a abordat problema alte sanse nu exista prea curand!!!

  5. Păi ordinea si siguranta publica se pare ca nu va beneficia de 25% ptr studii cu toate ca constata in flagrant infracțiuni economice (contrabanda) , isi pun viețile in pericol + constatări pe L12/90 dar nu sunt pe linia de munca specifică, doar le predă documentația si autorii celor din birouri ce sunt pe linia de munca si care vor lua 25%, încurajator cele ce vor sa fie , te face sa te gândesti de o 100 de ori dacă sa iti riști integritatea corporală si viata pentru un astfel de sistem care elimină discriminări cu alte discriminări ! Pentru cei care spun ca anumite funcții nu au fost si nu sunt prevazute ptr studii superioare , realitatea e ca toate funcțiile de subofițeri nu au fost si nu sunt prevăzute astfel de studii iar dacă se acordă un spor acesta sa fie nediscriminatoriu!

  6. Ordinea și siguranța publică în atribuțiile ce îi revin desfășoară activități din toate sferele : economic , rutieră , …., sunt la fel de îndreptățiți de sporul de studii superioare , agenții care sunt încadrați pe linii specifice au și calitate de organ judiciar pentu care sunt deja renumerați pentru această calitate deci nu se poate ca unii să beneficieze de acel spor și unii nu .

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută