Ordonanța pentru decontarea serviciilor turistice a fost publicată

În Monitorul Oficial al României, nr. 1201, partea I din 17.12.2021 a fost publicată Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene. Conform textului ordonanței de urgență, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2022-2026, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat.

De asemenea, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anii 2019 și 2020 se poate efectua şi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie-3o iunie 2022 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 şi cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2021. Practic, dacă în anii 2019 si 2020 din diferite motive nu ați putut să vă  decontați serviciile turistice, o puteți face acum, până la sfârșitul lunii iunie 2022.

Având în vedere că în actul normativ este prevăzut acordarea voucherelor de vacanță/decontarea serviciilor turistice pentru perioada 2022-2026, evident că este normal ca valoarea sumelor decontate să crească odată cu salariul minim pe economie, ținând cont că valoarea de referință a acestora este de 1450 lei, care reprezintă salariul minim din anul 2017.

Reluarea decontării serviciilor turistice este o măsură care încurajează economia și turismul, însă acest lucru nu compensează cu nimic înghețarea salariilor și sistarea acordării normei de echipare. Sindicatul EUROPOL va continua seria protestelor deja declanșate și vom merge până la măsura suspendării activității în cazul în care în legea de aprobare a ordonanței austerității nu va fi introdusă acordarea tranșelor prevăzute de Legea nr 153/2017.

Viitorul ne aparține

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Ordonanța pentru decontarea serviciilor turistice a fost publicată

Distribuie

6 răspunsuri

    1. Fara documente justificative, nu poate fi vorba despre decontarea unor cheltuieli din moment ce nu pot fi dovedite.

Dă-i un răspuns lui Burlacu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.