Ordonanța de înghețare a salariilor, publicată în Monitorul Oficial!

Așa cum v-am anunțat în comunicatul anterior, în cadrul ședinței Comisiei de dialog social ce a avut loc în această dimineață la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost supusă dezbaterii Hotărârea Guvernului pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare.

Necesitatea actualizării valorii salariului de grad a fost fundamentată ca urmare a creșterii salariului minim brut garantat în plata la valoarea de 3000 lei începând cu data de 01.01.2023 și va produce efecte până când va crește din nou salariul minim ocazie cu care va fi necesară emiterea unei noi hotărâri de guvern.

Pe cale de consecință, tot în cursul acestei zile, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1186 a fost publicată OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Pe scurt, este vorba despre o nouă ordonanță ”trenuleț” prin care salariile militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare au fost din nou înghețate.

În contrapartidă, prin intermediul prevederilor OUG-ului, începând cu 1 ianuarie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/îndemnizațiilor de încadrare lunară se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită în anexele la Legea nr. 153/2017.

De asemenea, Guvernul și-a însușit de această dată revendicarea organizației noastre sindicale în urma întrevederilor pe care le-am avut cu ocazia protestelor organizate în lunile precedente, prin care am solicitat și actualizarea salariului de grad. Astfel, conform ordonanței ”trenuleț”,  actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, polițiști și polițiști de penitenciare va urma să aibă, începând cu luna ianuarie 2023, valoarea stabilită în HG-ul pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare.

Reamintim cu această ocazie faptul că salariile de grad care în prezent sunt plafonate la valoarea de acum 13 ani,  vor fi cuprinse între 600 lei – 725 lei pentru agenții de poliție, sume între 750 lei – 925 lei pentru ofițerii de poliție, iar pentru chestorii de poliție acestea vor fi cuprinse între 950 lei și 1000 lei.

În ceea ce privește pensiile militare de stat, conform OUG-ului publicat în mOnitorul Oficial, acestea vor fi indexate suplimentar, din oficiu, astfel:

Pensiile recalculate, precum și cele stabilite până la data de 31.12.2017

  • până la 3000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească 3154 lei;
  • între 3001 lei și 4400 lei inclusiv, se indexează cu 5,1%, fără să depășească 4573 lei;
  • între 4401 lei și 5800 lei inclusiv, se indexează cu 3,9%, fără să depășească 5981 lei;
  • între 5801 lei și 7200 lei inclusiv, se indexează cu 3,1%, fără să depășească 7388 lei;
  • între 7201 lei și 8600 lei, se indexează cu 2,6%, fără să depășească 8782 lei;
  • între 8601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei.

Pensiile recalculate, precum și cele stabilite începând cu data de 01.01.2018

  • până la 3000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3076 lei;
  • între 3001 lei și 4400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4485 lei;
  • între 4401 lei și 5800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5888 lei;
  • între 5801 lei și 7200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7295 lei;
  • între 7201 lei și 8600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8687 lei;
  • între 8601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Aceste măsuri complementare față de neaplicarea în integralitate a Legii salarizării nu îi pot mulțumi pe polițiștii care de mai bine de 2 ani sunt amăgiți de reprezentanții Guvernului cu privire la respectarea drepturilor salariale, întrucât au procedat la neacordarea tranșelor restante în mod succesiv prin emiterea ordonanțelor ”trenuleț”, la acest moment cele două măsuri subsecvente înghețării salariilor nefiind suficiente pentru a ne putea asigura traiul zilnic ținând cont de creșterea inflației și a prețurilor la carburanți și energie electrică.

Din aceste considerente, Sindicatul Europol va continua acțiunile de protest, urmând ca în data de 15 decembrie 2022 să fim din nou în stradă pentru că respectarea Legii salarizării nu este o opțiune ci o obligație a celor aflați în fruntea Guvernului României la acest moment.

CONSULTĂ AICI OUG NR. 168/2022!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Ordonanța de înghețare a salariilor, publicată în Monitorul Oficial!

Distribuie

Un răspuns

  1. Buna ziua. In definitiv, conform ordonantei a intrat in vigoare si mărirea de 10% si actualizarea salariului de grad? Mulțumesc.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută