Ordonanța care anulează voucherele de vacanță a fost publicată

Aseară târziu, cu puțin înainte de ora 24.00, a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța prin care Guvernul Câțu a pornit mascarada la adresa polițiștilor si a pensionarilor militari. Astfel, în Monitorul Oficial al României din data de 18.02.2021 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2021 prin care acordarea voucherelor de vacanță/decontarea serviciilor turistice și indexarea pensiilor militare la nivelul inflației au fost suspendate pentru anul 2021.

Chiar dacă Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ și a fundamentat destul de pertinent faptul că aceste măsuri austere contravin mai multor prevederi legislative adoptate de Parlament,  statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure un trai decent, iar  per ansamblu, măsurile propuse generează scăderea nivelului de trai al populației.

Față de vechea guvernare de în urmă cu acum doi ani, coaliția aflată la putere nu ia măsuri doar ”noaptea ca hoții”, ci și în weekend sau în noaptea de Revelion. Când se pune problema tăierilor din drepturile oamenilor, când se bagă mâna în buzunarul a milioane de români pentru a se putea favoriza aciuații politic, guvernarea Câțu e foarte promptă.

Polițiștii care nu și-au decontat serviciile turistice în anul 2020, cât și cei care au efectuat aceste servicii anul acesta până pe data de 17.02.2021 inclusiv și încă nu au depus rapoartele de decont, o pot face pentru a primi sumele cuvenite. Menționăm faptul că ordonanța austerității produce efecte  doar pentru viitor, o dată cu publicarea acesteia  în Monitorul Oficial, adică 18 februarie. Chiar dacă solicitările( rapoartele) se fac ulterior datei de 18.02.2021, condiția minimă este ca serviciile turistice să fi fost efectuate anterior acestei date.

Săptămâna viitoare vom fi din nou în stradă conform calendarului stabilit, miercuri 24.02.2021, începând cu ora 10.00, vom fî în fața Palatului Cotroceni, acolo unde președintele României Klaus Iohannis susține măsurile austere promovate de Guvern, numai dacă acesta nu va fi plecat la ski pe Valea Prahovei. Vom continua să luptăm față de bătaia de joc la adresa polițiștilor și rezerviștilor militari, care în ultimii  12 ani au fost sacrificați când a fost vorba de drepturi salariale.

CITEȘTE AICI INTEGRAL TEXTUL ORDONANȚEI

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Ordonanța care anulează voucherele de vacanță a fost publicată

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *