Ordinul prin care se fac angajări fără concurs în MAI

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 228  din 20.03.2020 a fost publicat Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante  din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

Actul normativ prevede încadrarea posturilor vacante cu polițiști, personal militar, funcționari publici și personal contractual. Inițierea procedurii se face de către fiecare inspectorat general în parte, având în vedere că fiecare unitate centrală își cunoaște propriile nevoi. Ocuparea posturilor vacante se face cu personal care îndeplinește cerințele de ocupare stabilite în fișa postului, precum și condițiile  legale și specifice prevăzute în statutul polițistului .

Anunțurile vor fi afișate pe pagina de internet a unității în care este prevăzut postul vacant prin grija structurii de resurse umane și va conține:

  • denumirea postului pentru care se organizează procedura de ocupare;
  • cerințele de ocupare stabilite în fișa postului și condițiile specifice prevăzute în statutul polițistului;
  • actele solicitate  pentru constituirea dosarului de recrutare și data limită de depunere;

În vederea ocupării, cei interesați vor proceda astfel:

  • depun dosarul cu cerințele necesare ocupării postului;
  • susțin procedurile specifice de recrutare;

 

Comisia constituită la nivelul fiecărei unități procedează astfel:

  • verifică îndeplinirea condițiilor de ocupare a postului vacant;
  • realizează un interviu
  • semnează procesul verbal care conține concluziile procedurii parcurse și îl prezintă șefului unității;

Având în vedere această situație  urgentă și pentru o perioadă determinată, considerăm că au prioritate foștii colegi disponibilizați în urma reorganizărilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ținând cont că aceștia au deja experiență în munca de poliție.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Ordinul prin care se fac angajări fără concurs în MAI

Distribuie

92 de răspunsuri

  1. Bună ziua. Sunt de părere că este normal ca vechii polițiști ieșiți la pensie să aibă prioritate la reangajare în acest caz, dar menționez că, în funcție de nevoile ce pot apărea la acest moment în inspectoratele județene, de exemplu posturi pentru conducători auto profesioniști sau personal auxiliar pentru asigurarea condițiilor de igienă în instituțiile M.A.I., și restul categoriilor profesionalele au șansa de a lucra, chiar și pentru o perioadă determinată, în structurile M.A.I.

    1. Bună ziua am făcut armata la jandarmi. Pot sa ma angajezi și eu în MAI am liceul dar fără bac și scoala profesionala

        1. Bună ziua,
          Am vârstă de 32 ani, am terminat 2 Facultati și un Master la UPB.
          O vechime în munca de aproximativ 10 ani din care aproape 7 ani ca Responsabil Proiecte ( Manager Proiecte), ținând cont de situația în care ne aflam ( criza covid 19) este nevoie de personal și posibilitatea angajării în una din ramurile din cadrul MAI sau MAPN pentru a putea pune calificarea și experienta mea în sprijinul acestor institutii?

        2. Nu m-ai lucrează nici o persoană fără bacalaureat în M.A.I pentru că toți au luat peste noapte diplomele exact că parlamentarii :)))

          1. Nu ,,m-ai,,…..😁
            Ești parlamentar sau ai făcut gramatică la ,,fefe,,? Bade…..

        1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

    2. Politistii din deceniile post-revolutie care au iesit la pensie nu pot solicita din pacate acest lucru deoarece au reprezentat factor primar de raspandire a coruptiei in aceasta tara. Intre 1989-2020, coruptia in Romania a fost greu de combatut si constant protejata de catre cei cu functii in MAI. Pe viitor, structurile din MAI necesita o reforma consistenta prin care se va lucra initial la reducerea nivelului de coruptie si integrare a unui personal mai bine educat, cu etica noua in ceea ce priveste coruptia, protectia cetateanului si datoria fata de tara.

    1. Buna seara!

      Dupa cele 6 luni este posibil sa dai exemen si sa ramai in continuare in MAI sau nu?

      Multumesc

        1. Altfel cui ii convine să-și lase locul de muncă pe perioada nedeterminata pentru unul de 6 luni. Poate vom afla mai multe detalii in acest sens.
          Multumesc

          1. Buna ziua . Sunt interesat , am liceul cu diploma de bacalaureat ,30 de ani . Ce trebuoe sa fac? Multumesc

    2. Bună ziua! Am liceu, facultate terminată, și aș dori să știu dacă am șanse să intru in M.A.I? Dar din păcate mă aflu pe teritoriul germaniei, în momentul de față.

      1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

        1. Bună ziua știți cumva dacă până la sfârșitul lunii Aprilie încep aceste angajări? Este aprobată aceste ordonanță am văzut dar nu înțeleg de ce durează atât de mult până încep angajările. În structurile MAPN au început angajările din sursă externă. Multumesc zi bună!

        2. Bună seara,
          După cele 6 luni ce facem? Putem rămâne în cadrul MAI?.. Sau este încadrarea strict pe o perioada de 6 luni? Mai multe detalii dacă se poate. Mulțumesc!!

  2. La nivelul unităților de 7 ani nu s-a făcut nici o convocare a rezerviștilor să vadă care este situația ,asta dovedește faptul că,, mulți sunt cei care se gândesc la securitatea națională ,, dar nu fac nimic.

    1. Sunt deacord cu rechemarea rezerviștilor însă doar acea care nu beneficiază de alte drepturi (exclus pensionari).

        1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

          1. Lipea, mai întâi trebuie să mai mergi pe la scoala ca esti agramat!

    2. Buna seara!
      Unde ma pot adresa pentru a depune dosarul și sa va dacă ma încadrez cerințelor ?
      Mulțumesc !

      1. Am cetatenie romana,insa am absolvit liceul in Rep.Moldova.Stiti cumva daca corespund cerintelor,ptr a depune si eu dosarul?

        1. Buna ziua.Revin cu intrebarea de mai sus.Daca am diploma de bacalaureat din Rep Moldova este recunoscuta si in Romania pentru a depune dosarul la unul din posturile din cadru MAI?Va multumesc anticipat si astept cu nerabdare raspunsul

    1. Buna ziua ,lucrez in alimentatia publica (bucatar ,scoala absolvita si in anglia ,cursuri de bucatar + liceu +bacalaureat )am 43 de ani ,experienta 22 de ani meserie, alura atletica ,polisportiv , crede ti ca as avea vreo sansa de inrolare si de a ramine chiar dupa ,pe bucatarie sau soldat ??va multumesc

  3. Am lucrat in portul Constanta dupa 1991, la statia radio, coordonare trafic maritim, la pilotaj, la agenturare maritima, intocmirea actelor necesare transportului de marfa, la transport cereale si banane.
    Sunt absolventa a facultatii de transport maritim si masterand in managementul tehnic de exploatare portuara.
    Sunt pregatita pentru orice post in portul Constanta.

  4. Buna ziua! Am lucrat din anul 1991 la Tribunalul Constanța si funcționar informații la OSS Security. Doresc sa ma pun in slujba comunitatii

      1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

  5. Buna ziua.
    O persoană angajată în altă parte, poate dacă își suspendă activitatea la acel loc de muncă să aplice pentru un post de politist, in cazul in care vor exista astfel de concursuri?
    Mulțumesc.

      1. Bună ziua! Au mai apărut noutăți legate de acest subiect ? Unde putem sa studiem o informație?
        Mulțumesc.

  6. Dacă am lucrat in armata 3 ani cu pregătire de 4 luni la caracal am sansa sa ma încadrez? Mi-am dat demisia acu 7 ani din armata! Am liceu + bac!

    1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

  7. Buna ziua.
    O persoana care lucreaza intr-o Primarie, ca functionar public, in cazul in care doreste sa fie incadrata pe un post in cadrul Politiei, poate face acest lucru? Bineinteles, in conditia in care isi va lua concediu fara plata de la Primarie.
    Va rog ajutati-ma cu un raspuns in acest sens. Multumesc anticipat!
    Cu deosebita stima, Andrei I.

  8. Buna ziua,

    Am in familie o persoana care a ieșit la pensie in anul 2016 cu gradul de colonel și a activat in academia de poliție . In urma unei eventuale reangajari pe perioada determinata își va păstra pensia și va beneficia și de salariu oferit de MAI ?

    Mulțumesc și o zi buna !

    1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

  9. Buna seara,
    Oare cât mai durează pana se scot posturile vacante?
    Vom avea posibilitatea sa rămânem angajați mai mult de 6 luni, având in vedere ca exista deficit de personal?

    Mulțumesc!

    1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

  10. Buna ziua,am fost sportiv de performanta la Clubul CSA Steaua iar dupa ceva ani de performanta ,mi-am dat demisia de buna voie urmand sa fiu trecut in rezerva cu gradul de plutonier.Spuneti-mi va rog ,ma pot inscrie pentru acesta perioada determinata ?Nu se pune problema de studii.Multumesc !

    1. Buna ziua. La acest moment nu au fost inca publicate locuri vacante care sa fie ocupate prin incadrare fara concurs.

  11. Sunt absolvent al Scolii de Agenti de Politie promotia 2005,rezervist cu gradul de plutonier,din anul 2013!Chiar daca imi desfasor activitatea in sectorul privat,consider ca sunt “politist” pana in maduva oaselor!Am parasit sistemul,cu parere de rau,insa m-as intoarce oricand,daca ar fi nevoie!Si nu as face asta pentru bani,ci pentru ca oamenii au nevoie ,in aceste momente de cumpana,de siguranta,incredere !Ne aflam intr-o stare de urgenta,iar noi am depus un juramant militar!SA nu uitam!
    Oare noi,care am absolvit o scoala militara,avem prioritate?

  12. buna ziua am studii superioare in stinte economice am lucrat 16 ani la stat iar de pe 7 aprilie sunt in somaj tehnic cu pot opta pt un post in mai multumesc!

    1. Buna ziua
      Numele meu este Munteanu Ciprian Nicușor,locuiesc în Constanta,studii superioare facultate plus master,momentan nu mai lucrez si sunt foarte interesat sa lucrez in cadrul M.A.I cu sau fara concurs in conditiile situației de urgenta,accept si deplasări în țară
      Ce șanse sunt?Pot primi mai multe detalii va rog?
      Multumesc

  13. Buna ziua, pot fi eligibil pentru vreun post? (Bucuresti) , diploma administratie publica, nu am mai fost angajat la stat pana acum. Multumesc.

  14. Buna ziua, am facut armata la poliția de frontieră, sunt sublocotenent, in rezerva, actualmente profesor (matematica informatica), am 45 ani, pot participa la concurs pentru un post in cadrul poliției de frontieră? Va multumesc.

  15. sunt foarte interesat de acest subiect…dar singura problema care am gasit o este ca am tatuaj pe bratul stang…credeti ca am vre o sansa sa iau unul din posturile vacante..avand in vedere ca tatuajul este vizibil in costumatia de vara? astept un raspuns…va multumesc!

  16. Buna ziua ,
    sunt fost ofiter de Politie , am lucrat in cadrul DGPMB , sectorul 3 Politie , trecut in rezerva la cerere , in anul 2000 , absolvent al Scolii militare de ofiteri activi , promotia 1988 , nu beneficiez de pensie militara , sunt absolvent al facultatii de drept , cu diploma de licenta si masterat , in Drept Penal .
    Doresc o ongajare pe perioada determinata de 6 luni .
    Va rog sa ne spune-ti cum se procedeaza ?
    La nr. de tel ale institutiei Politiei Capitalei , nu raspunde nimeni , de cand a fost publicata ordonanta in Monitorul Oficial .
    Pe site nu apare nimic. dati-ne macar un minim de informatii , s au un contact , pe cine putem intreba , cine ne poate pferi mai multe detalii ?
    va multumesc anticipat !

  17. Buna ziua,
    Urmaresc si eu cu mare interes dar, nimeni nu spune nimic, s-ar putea da un raspuns oricare ar fii el.
    Multumesc,

  18. Buna ziua eu zic ca pensionarii sa se abtina, au iesit la pensie ca nu mai pot lucra din cauza stresului nu?!! nu pot lua pensie si salariu, pentru ca e absurd numai in Romania este asa ceva. As fi si eu interesat dar stiu ca vor fi angajati cei cu prioritati si nepotisme am 37 de ani am facut facultatea de drept, master in criminalistica si penal parte speciala, nu am avut parte nici de informatii de inscriere la politie in criminalistica, la SRI am depus in si cand trebuia sa dau examenul implinisem 32 ani atunci era cu limita de varsta, au tras de timp pana am depasit termenul asa ca sa nu caute sa spuna ca se respecta nimic nu se respecta in tara asta. Asa ca am inteles, oamenii care stau pe bani publici si baga cardul la sfarsit de luna nu stiu ce insemna sa faci bani muncind la privat.Este dureros sant foarte multi tineri capabil dar nu au sanse caci se fac cartile dinainte . O zi buna ! Eu as ajuta fara bani pe politisti sau jandarmi fara bani doar cu conditia ca dupa 6 luni sa dau examen si sa raman este posibil ? Cu siguranta nu !

  19. Bună ziua! Având în vedere că am terminat Comunicare şi Relații Publice, iar în prezent urmez un master de Relații Publice, însă nu am mai lucrat până acuma, pot participa la concurs?

  20. Salutari, nu stiu daca mai este valabila angajarea din surse externe, dar daca este, imi puteti da un link de unde pot verifica posturi disponibile pentru judetul Arad? liceu, bac, facultate terminate.
    Si daca sunt posturi pe undeva, sa inteleg ca sunt pe perioada de 6 luni.
    M-am uitat pe IPJ Arad la sectiunea “Cariera” dar acolo nu este postat nimica nou.

  21. Baiatul meu, absolvent al facultatii de Administratie Publica, ce conditii trebuie sa indeplineasca sa poata fi admis (teste, examene, note de absolvire, cazier, etc)?
    Multumesc!

Dă-i un răspuns lui Fistea Cristiana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută