O nouă substanță pe lista drogurilor

Deși traversăm o perioadă caracterizată de măsuri restrictive ce au fost generate de modul de răspândire a noului coronavirus, traficul de droguri nu a fost totuși redus într-un mod extrem de abrupt întrucât atât consumatorii cât și traficanții au recurs la adoptarea unor noi metode pentru a-și menține gradul de împlinire a nevoilor generate de dependență, precum și profiturile financiare, așa cum arată Raportul European privind Drogurile în 2020.

Măsurile restrictive impuse de autorități în contextul pandemic la nivelul Europei au afectat inițial piețele de droguri, acestea devenind mai puțin accesibile, aspect care a condus la creșterea prețurilor, însă această situație nu a durat foarte mult, traficul de droguri revenind la normal pe măsură ce autoritățile au dispus relaxarea restricțiilor de circulație.

În general, de la apariția pandemiei, web-ul de suprafață și piețele darknet și aplicațiile de comunicare criptate au jucat un rol mai proeminent în obținerea drogurilor la nivelul consumatorilor, scăzând astfel tranzacțiile cu droguri prin interacțiunea fizică, precum și folosirea banilor lichizi ca formă de plată, iar cu această ocazie a fost înregistrat un trend ascendent al tranzacțiilor financiare online, crescând astfel și interesul pentru noile substanțe psihoactive, care au putut fi procurate mai ușor, în lipsa altor droguri.

Astfel, conform raportului de evaluare a riscurilor întocmit de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie la nivelul Uniunii Europene a fost identificată o nouă substanță psihoactivă denumită isotonitazen care este un analgezic opioid sintetic alat în strânsă legătură cu etonitazenă și clonitazenă , ambele aflându-se sub control internațional conform Convenției unice asupra stupefiantelor din 1961 a ONU.

Această substanță a fost identificată la nivelul continentului european încă din luna aprilie 2019, fiind detectată în 5 state membre fiind dispusă măsura confiscării isotonitazenului în 24 de cazuri, existând semnale că această încă nu este detectată la un nivel real cu toate că efectele asupra sănătății sunt devastatoare, întrucât  fiind nouă pe piață nu este supusă unor verificări sau controale sistematice.

În aceste condiții, prin Directiva delegată (UE) 2020/1687 a Comisiei Europene din 2 septembrie 2020 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului, în ceea ce privește includerea noii substanțe psihoactive , respectiv N,N-dietil-2-[[4-(1-metiletox)fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-1-etanamină (isotonitazen), în definiția termenului drog a fost introdusă o nouă substanță, statului român revenindu-i obligația de transpunere în propria legislație a acestei directive până la data de 03.06.2021.

Pe cale de consecință, în data de 18.02.2021, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a fost postat în Transparență decizională Proiectul Legii pentru completarea tabelului nr. I anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, conform căruia  după substanța “2-metoxi-N-fenil-N-[1-(2-feniletil)piperidin-4-il] acetamidă (metoxiacetilfentanil)”  se introduce o nouă substanță “N,N-dietil-2-[[4-(1-metiletox)fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-1-etanamină (isotonitazen)”. 

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE!

CONSULTĂ AICI EXPUNEREA DE MOTIVE!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: O nouă substanță pe lista drogurilor

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Bună seara….aveți idee când își va relua cursul in noul parlament acea procedura legislativă înregistrată la Senat anul trecut L677/2020 referitoare la discriminarea aferentă agenților la trecerea în corpul ofiterilor..respectiv gradul acordat…..sau daca va rămâne la stadiul de clasat….cu toate că motivarea de la Sf anului trecut cf art 63 alin 5 din constituție prevede reluarea procedurii de noul parlament?? Vă mulțumesc….

    1. Urmărim și noi cu interes subiectul fiind vorba despre una dintre inițiativele organizației noastre. În măsura în care vor apărea informații noi, vom posta materiale pe site.

  2. Rog colegii sin tara care au primit deja banii pentru sporul de specialist de clasa sa ne comunice si noua despre ce sume vorbim(decembrie-ianuarie). La noi la Bucuresti se mai intarzie cu plata ca suntem mai multi.. Multumesc!

Dă-i un răspuns lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută